Un posibil personaj esențial din Sezonul 7 al Game of Thrones, dezvăluit

de Gloria Sauciuc în 2 Oct 2016
Fanii serialului „Urzeala tronurilor” cred că acest cântăreț ar putea fi un personaj important în Sezonul 7

Filmările au început din nou, starurile au fost văzute frecvent în Belfast, iar speculațiile cu privire la ce se va întâmpla în sezonul 7 au luat un mare avânt.

Știm deja că legenda britanică Jim Broadbent va avea un rol în următorul sezon, dar – ca de obicei – producătorii nu divulgă nimic despre personaje noi și poveste în acest stadiu incipient. Asta nu înseamnă că nu se poate specula.

Iată-l pe Devin Oliver, solistul formației americane „I See Stars”, cu o postare de săptămâna trecută pe Instagram care spune „Game of Thrones sezonul 7” în titlu. Mai precis: „Poate voi apărea în  Game of Thrones sezonul 7 sau poate nu”, iar fanii au început imediat să speculeze, pe baza pletei lui blonde și pielii albe, că ar putea să-l joace pe Rhaegar Targaryen, adică pe fratele mai mare al lui Daenerys, decedat, în sezonul viitor al dramei HBO.

Desigur, Rhaegar, fiul cel mai mare al Regelui Nebun Aerys al II-lea, precum și tatăl lui Jon Snow, a fost ucis de Robert Baratheon, chiar dinainte să înceapă povestea serialului. Cu toate acestea, cu puterile lui Bran Stark, e al naibii de posibil ca el să-l vadă pe Rhaegar în trecut.

HBO a declarat pentru Mashable că nu comentează speculațiile privind distribuția, dar întrebarea e pertinetă: Devin Oliver îl va juca pe Rhaegar Targaryen în Sezonul 7?

Ei bine, în ciuda faptului că este mai degrabă cântăreț decât actor, este întotdeauna posibil. Așa cum mulți fani au subliniat pe Reddit, știm din cărți că lui Rhaegar îi plăce să cânte, nu ar fi o surpriză dacă l-am vedea mai mult pe adevăratul tată al lui Jon Snow în sezonul următor.

În plus, „Urzeala tronurilor” a făcut istorie în a distribui actori relativ neunoscuți, așa că lipsa creditelor lui Oliver pe IMDb nu ar fi neapărat un obstacol.


 

 

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells