Mulţi dintre fanii Universului Cinematografic Marvel spun despre Căpitanul America: Războiul civil (premiera pe 6 mai 2016) că de fapt este The Avengers 3. Trailerul lansat în cursul zilei de ieri este un argument cât se poate de bun în favoarea acestei etichete: o mare parte din supereroii Marvel îşi fac apariţia în filmul care va avea un efect cu bătaie lungă în viitorul popularei francize.
O poveste despre prietenie, loialitate, dar şi aspectul politic al activităţii supereroilor, Căpitanul America: Războiul Civil îi va arăta pe supereroi grupându-se în jurul lui Steve Rogers/Căpitanul America şi Tony Stark/Iron Man. Prieteni încă de la prima reuniune a Răzbunătorilor, cei doi supereroi interpretaţi de Chris Evans şi Robert Downey Jr. se vor trezi pe părţi diferite ale baricadei o dată cu apariţia Tratatului de la Sokovia. Dezastrul lăsat în urmă de supereroi în cele două filme The Avengers îi fac pe liderii politici ai lumii să ia măsuri pentru controlul celor dotaţi cu puteri supraumane.
Scenariştii şi regizorii Anthony Russo şi Joe Russo omagiază filmul The Incredible Hulk, întărind legăturile sale cu restul francizei: William Hurt revine în rolul generalului Ross, cel care se chinuia în 2008 să-l prindă pe verdele supererou, iar acum îi spune Căpitanului America: "Aţi acţionat cu putere nelimitată şi nicio supervizare. Lumea nu mai poate tolera acest lucru". Volumul gros cu hotărârile tratatului de la Sokovia este dovada tangibilă a îngrijorării globale cu privire la activitatea supereroilor.
Câteva cadre din trailer arată şi echipele de supereroi ce se grupează în spatele Căpitanului şi al lui Iron Man. Dar mai mult decât identitatea aghiotanţilor celor doi lideri uimeşte apariţia lui Black Panther. Trailerul ne lasă o fracţiune de secundă să-i admirăm costumul pe care regizorii l-au descris, citaţi de Cinemablend, drept "o ţesătură de vibranium, o împletitură aproape ca o armură de zale". Îl vom vedea ulterior înfruntându-l pe Bucky, iar apoi urmărit de Căpitan: se pare că Black Panther aleargă mai repede.
Cele mai spectaculoase momente ale trailerului vin la sfârşit, când se detaliază greaua hotărâre pe care trebuia să o ia Căpitanul: alegerea lui Bucky (Sebastian Stan), fostul Războinic al iernii şi vechiul său prieten din copilărie, în defavoarea lui Tony Stark. "Este prietenul meu", spune Căpitanul despre Bucky, iar Tony Stark răspunde "Şi eu am fost", arătând că în inima acestui blockbuster nu sunt efectele speciale, ci emoţia şi dezamăgirea. Lupta de la sfârşit este un excelent contrabalans fizic pentru acest schimb de replici.
Consistentul rol al lui Bucky ar putea avea bătaie lungă în viitorul francizei. Ştim deja că Sebastian Stan a semnat pentru mai multe filme, iar popularitatea personajului său l-ar putea transforma într-un punct central în următoarele producţii Marvel. Cert este că trailerul nu dezvăluie o parte dintre atuurile premierei din primăvara viitoare, ţinându-i ascunşi pe Baronul Zemo, personajul negativ, sau implicarea în poveste a noului Spider-Man (Tom Holland), de al cărui destin cinematografic se va ocupa de acum înainte Marvel şi nu studiourile Sony Pictures.
Cum ţi se pare trailerul?
Părerea ta
Spune-ţi părereaCe urmeaza ? wonderwoman vs hulk ?
calitate video EXECRABILA
dimensiunea MINUSCULA
si mai ales LIPSA optiunii de "full screen"
BUN VENIT IN SECOLUL 21 OAMENI BUNI, aici avem internet de mare viteza SI NU DIAL-UP-ul DE CARE VOI INCA NU A-TI TRECUT
WHATEVER !