Trailer nou Sunt un mic ticălos 3. Gru şi Dru trec la acţiune, minionii ajung după gratii

de Cinemagia în 24 Mai 2017
Filmul se lansează în cinematografele noastre pe 30 iunie

Animaţia „Sunt un mic ticălos” revine pe marile ecrane cu a treia parte a aventurilor lui Gru, a cărui familie se extinde din nou, căci fostul villain, acum complet transformat şi inofensiv, află că are un frate geamăn, Dru.

Aflăm din trailerul recent lansat cum au ajuns cei doi fraţi să fie despărţiţi, însă acest al treilea preview al acţiunii din sequel ne dezvăluie mai multe scene amuzante şi de acţiune, ce ne fac să aşteptăm cu şi mai mult entuziasm premiera din 30 iunie.

Vor fi atrase, desigur, în planul geamănului blond şi arătos (căruia îi dă voce tot actorul Steve Carell), acela de a-l readuce pe Gru de partea „răilor”, şi adorabilele fiice ale protagonistului - Margo, Edith şi Agnes - dar şi soţia sa, Lucy (Kristen Wiig). Inamicul este Balthasar Bratt (Trey Parker), un fost copil-vedetă, încremenit în anii ’80, într-o vreme în care a cunoscut o fulgerătoare ascensiune, apoi decădere, ca protagonist a unui serial TV care a fost anulat brusc.

Extrem de încântaţi de revenirea la fapte reprobabile, dar pline de adrenalină şi gadgeturi spectaculoase, sunt trăsniții omuleți galbeni, ajutoarele lui Dru, care nu pot fi îmblânziți nici măcar după gratii.

Sunt un mic ticălos 3 este regizat de Kyle Balda, Pierre Coffin şi Eric Guillon, după un scenariu de Ken Daurio şi Cinco Paul.

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells