Totul despre Hope Springs

de Ştefan Dobroiu în 6 Aug 2012
Totul despre Hope Springs

Dacă nu eşti fanul nr. 1 al lui Meryl Streep se prea poate să nu fi auzit deloc de Hope Springs, deşi noi am mai scris de această producţie aşteptată pe ecranele din România pe 21 septembrie, iar pe cele din SUA pe 8 august. Vizionările de presă americane au avut deja loc, iar criticii de acolo nu au decât cuvinte de laudă despre filmul cu Streep, Tommy Lee Jones şi Steve Carrel în rolurile principale: absolut TOATE (cel puţin până la ora scrierii acestui material) cronicile sunt pozitive, ceea ce ne atrage din nou atenţia asupra proiectului scris de Vanessa Taylor şi regizat de David Frankel.

Povestea se învârte în jurul lui Kay (Streep) şi Arnold (Jones), un cuplu căsătorit de trei decenii. Kay ar vrea să mai dezmorţească lucrurile în relaţia lor şi să reaprindă flacăra de mult stinsă a dragostei pentru soţul ei. Când aude că un psiholog specializat în relaţiile de cuplu şi-a deschis cabinet într-un orăşel din vecinătate, Great Hope Springs, încearcă să-l convingă pe foarte scepticul Arnold că o întâlnire cu el ar putea să le facă bine. Obsedat de rutină, morocănosul Arnold acceptă cu reticenţă, iar weekendul de consiliere cu doctorul Feld (Steve Carell) le va da celor doi soţi viaţa (de cuplu şi numai) peste cap.

Cele mai cunoscute publicaţii de cinema din SUA s-au grăbit să laude chimia dintre actori, dar şi scenariul emoţionant, amuzant şi credibil scris de Vanessa Taylor. Cei de la Variety scriu despre Hope Springs că este "o surpriză plăcută: o dramedie pentru publicul larg care explorează cu francheţe şi inteligenţă provocările unui cuplu căsătorit de 31 de ani". Nu te aştepta ca filmul să fie o comedie în toată puterea cuvântului, căci The Hollywood Reporter ţine să clarifice lucrurile: "Mai degrabă o dramă comică decât o comedie romantică despre cupluri trecute de prima tinereţe, Hope Springs aduce puţine surprize, dar oferă o mare căldură".

Multe dintre laude se îndreaptă spre "minunatul" scenariu al lui Taylor, dar cel mai adesea Meryl Streep şi Tommy Lee Jones beneficiază de aprecirile criticilor, care le laudă abilitatea de a interpreta atât roluri ieşite din comun, cât şi pe cele ale unor oameni cât se poate de obişnuiţi. "Este amuzant, curajos, sincer şi sprinţar. Meryl Streep este extraordinară. Una dintre cele mai bune comedii romantice din ultimii ani", spune şi Afi Offer de la NYC Movie Guru, în timp ce Cole Smithey chiar lansează ipoteza că Hope Springs ar putea salva câteva mariaje amorţite de la divorţ.

După cum vezi, nu jurnalistele se grăbesc să laude Hope Springs, ci jurnaliştii, ceea ce ne face să credem că filmul ar putea avea lipici la ambele sexe. Susan Granger spune că filmul "inspiră", iar Harvey S. Karten comentează că premiera se va dovedi "isteric de amuzantă pentru unii şi jenantă pentru alţii" şi că lui i s-a părut "bine jucată şi pur şi simplu distractivă".

Este unicul film în care o vei vedea pe Meryl Streep până în 2013, când actriţa cea mai nominalizată la Oscar din istorie va apărea în August: Osage County, alături de Julia Roberts, Abigail Breslin şi Juliette Lewis, o dramedie despre haosul provocat într-o familie când liderul acestuia, alcoolic inveterat, nu mai e de găsit. Tommy Lee Jones e de văzut la sfârşitul lui 2012 în Lincoln, filmul biografic al lui Steven Spielberg despre viaţa preşedintelui american Abraham Lincoln, şi a terminat filmările şi la Emperor, producţie istorică în care îl interpretează pe faimosul general Douglas MacArthur.

Iată mai jos trailerul lui Hope Springs:

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 19 august 2012 19:42
sper sa apuc sa il urmaresc si eu .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells