Totul despre Ex Machina

de Ştefan Dobroiu în 28 Mai 2015
SF-ul lui Alex Garland, unul dintre cele mai bune debuturi ale anului

S-a lansat în ianuarie în Marea Britanie şi a fost repede întâmpinat cu cronici elogioase, fiind lăudat ca unul dintre cele mai bune debuturi ale anului şi cele mai interesante SF-uri recente. În urma succesului mondial, iată că poţi vedea Ex Machina şi pe marile ecrane din România, din 19 iunie, iar noi îţi spunem mai jos tot ce trebuie să ştii despre film pentru a-i da o şansă la cinema.

În centrul atenţiei este Caleb (Domhnall Gleeson), un tânăr programator din viitorul apropiat. Angajat al celui mai mare motor de căutare din lume, Bluebook, Caleb câştigă o săptămână cu fondatorul companiei, genialul Nathan (Oscar Isaac). Ajuns la izolatul laborator de cercetare al acestuia, Caleb află că sarcina sa este să evalueze calităţile umane ale unei extraordinare femei-robot, Ava (Alicia Vikander). O sarcină mai dificilă decât ar fi crezut iniţial.

Reacţia entuziastă a criticilor a fost dublată de cea a publicului. În acest moment SF-ul are un rating de 7,9 pe Imdb, iar pe Rottentomatoes procentul de cronici pozitive este de 92%. Primirea filmului nu poate decât să îl recomande pentru o vizionare pe marele ecran, iar trailerele sugerează că Garland a investit multă atenţie în aspectul poveştii sale. O mulţime de laude a primit Garland şi pentru modul cum jonglează cu idei despre umanitate, agresiune şi relaţia stăpân-supus, idei ce primesc o nouă interpretare în legătură cu atât de comentatul neosclavagism din zilele noastre.

Poate că Alex Garland este debutant în regie, dar de nume sunt mari şanse să mai fi auzit. După terminarea studiilor, Garland a călătorit foarte mult în lume, iar experienţele sale s-au transformat într-un roman ecranizat de Danny Boyle: Plaja, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal. Garland a scris apoi scenariul pentru 28 Days Later, după care a fost angajat să adapteze jocul Halo, proiect aflat în continuare în aşa-zisul "development hell". În ultimii ani a semnat scenariile pentru două producţii extrem de diferite: Never let me go, extrem de bine primita ecranizare după Kazuo Ishiguro, şi Dredd.

Şi actorii sunt un plus interesant al producţiei. Oscar Isaac, de văzut anul acesta într-un rol consistent din Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, este unul din numele tot mai prezente pe afişele producţiilor aşteptate din ultima vreme, în timp ce Domhnall Gleeson s-a transformat în cel mai căutat actor al generaţiei sale în Marea Britanie. O să-l vedem peste o jumătate de an într-un rol important din The Revenant, noul film al lui Alejandro González Iñárritu deja considerat favorit la Oscar 2016.

Alicia Vikander, foarte lăudată pentru modul cum îi dă viaţă androidului Ava, este fără îndoială unul din marile staruri în devenire ale cinema-ului mondial. Anul acesta îi vor apărea nu mai puţin de cinci filme, dintre care două sunt The Danish Girl, tot un candidat cu potenţial la Oscaruri, şi Tulip Fever, o poveste de dragoste în vremurile când bulbii de lalea costau greutatea lor în aur. Vikander va apărea şi în action-ul The Man from U.N.C.L.E., dar şi în Assassin's Creed, anul viitor.

Exploreaza subiecte similare:

Dredd, Never let me go, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, The Beach, The Revenant, The Danish Girl, Alicia Vikander, Oscar Isaac, Domhnall Gleeson, Alex Garland, Ex Machina

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bad_slick pe 28 mai 2015 11:18
Bun film! Finalul te pune pe ganduri.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells