Ştiri cu tagul "Shrek the Third"
-
Toy Story 4 a marcat cea mai de succes lansare din franciză
24.06.2019 Chiar dacă așteptările realizatorilor erau mai mari pentru debutul din Statele Unite al lui Toy Story 4 (de peste 140 milioane de dolari), animația a reușit totuși să o ia înaintea celorlalte titluri din serie cu cele 118 milioane de dolari obținute (potrivit datelor publicate de boxofficemojo.com). Toy Story 4 și-a asigurat astfel cel mai bun debut al francizei odată cu primul loc în box office-ul american din acest sfârșit de săptămână. Internațional, a mai adăugat 120 milioane de dolari, pentru un total de 238 milioane. Aclamat de critici și de public, filmul pare să aibă garantată o evoluție de succes. Principalul său adversar la box office va fi The Lion King - ce se lansează pe 19 iulie - lucru ce asigură însă animației Pixar suficient timp pe marele ... citeşte Taguri: The Lion King, Shrek the Third, Finding Dory, Incredibles 2, Toy Story 4 -
Vom vedea noi filme cu Shrek şi Motanul Încălţat de la producătorul lui Despicable Me
07.11.2018 Studiourile Universal şi-au îndreptat privirea către Shrek şi au decis că popularul căpcăun verde şi amicul său, Motanul Încălţat, au încă şanse bune de a atrage în cinematografe iubitorii filmelor de animaţie. Cel care va revigora franciza încheiată în 2010 va fi Chris Meledandri, producătorul lui Despicable Me, anunţă Variety.com. În comunicatul remis de studio se menţionează că şi povestea Motanului Încălţat va beneficia de o relansare, sub forma unui spin-off. Chiar dacă aventurile îndrăgitelor personaje vor fi noi, vocile acestora se doresc a fi tot cele din seria originală. În opinia lui Meledandri, s-ar pierde o bună parte din atractivitatea noilor poveşti ale seriei dacă nu s-ar putea păstra vocile speciale ale lui Mike Myers, Eddie Murphy ş... citeşte Taguri: The Secret Life of Pets, Minions, Despicable Me, Shrek Forever After, Shrek the Third, Shrek 2, Shrek -
Campionii animaţiilor
18.06.2014 Vineri se lansează pe ecrane Cum să îţi dresezi dragonul 2, care are toate şansele să impresioneze cu încasările sale mondiale. Iată mai jos un top al celor mai populare animaţii din istorie, top cu atât mai interesant cu cât 2014 a adus o schimbare majoră.Locul 1 - Frozen/Regatul de gheaţăPuţine sunt succesele de casă comparabile cu cele ale recentei animaţii Disney. Lansat pe ecrane la sfârşitul lunii decembrie, filmul s-a bucurat de o imensă popularitate, ajungând acum la un total 1,25 miliarde încasări pe întreg globul. Frozen nu este doar animaţia cu cele mai mari încasări din toate timpurile, ci s-a clasat sus şi în clasamentul general: pe locul 5, întrecută doar de Avatar (2,7 miliarde), Titanic (2,1), The Avengers (1,5) şi Harry Potter and the Death... citeşte Taguri: Shrek Forever After, Shrek the Third, Ice Age: Continental Drift, Ice Age: Dawn of the Dinosaurs, Shrek 2, Minions, Finding Dory, Finding Nemo, Despicable Me 2, The Lion King -
Indiana Jones 4, cel mai dezamăgitor film
27.08.2012 Site-ul TotalFilm.com a alcătuit o listă a celor mai dezamăgitoare filme ale tuturor timpurilor. Pe primele poziţii se află producţii ale lui Steven Spielberg, George Lucas, Francis Ford Coppola, Zack Snyder şi Ridley Scott. Indiana Jones and the The Kingdom of the Crystal Skull se află pe prima poziţie în top, site-ul motivând alegerea prin faptul că filmul, deşi a avut la bord nume grele, precum Steven Spielberg, George Lucas şi Harrison Ford, nu a fost până la urmă decât o paradă de efecte speciale garnisite cu un moment de ameninţare nucleară şi nişte extratereştri. Printre alte titluri aflate pe primele zece poziţii sunt: Star Wars: Episode I - The Phantom Menace, X-Men: The Last Stand, Spider-Man 3, Sucker Punch şi Superman Returns. Iată lista completă m... citeşte Taguri: The Godfather: Part III, The Hangover Part II, The Matrix Revolutions, Ocean's Twelve, Eyes Wide Shut, Terminator Salvation, Green Lantern, Quantum of Solace, Fantastic Four, The Golden Compass -
Comedii cu schimbări de corpuri
17.08.2011 Dacă aş fi... tu?, comedia în care personajele interpretate de Ryan Reynolds şi Jason Bateman fac schimb de corpuri, este doar cea mai recentă într-o suită de filme inspirate de acest artificiu literar care îşi aruncă protagoniştii în afara zonei de confort, expunându-i unor situaţii cât se poate de trăsnite. Poţi citi o cronică a lui The Change-Up/Dacă aş fi... tu? AICI, dar până atunci iată alte filme celebre ce pornesc de la aceeaşi premisă.Cauza aventurilor din The Change-Up este o fântână magică. Magia stă şi la baza altor schimburi de corpuri, cu ajutorul amuletelor, de exemplu. În Vice Versa, o carte scrisă de Thomas Anstey Guthrie şi publicată în 1882, sursa tuturor problemelor este o piatră magică adusă din India. Ea îl face pe un simandicos om de afaceri, Paul Bultitute (numele s... citeşte Taguri: Shrek the Third, Prelude to A Kiss, Meg Ryan, Dating the Enemy, Lily Tomlin, Steve Martin, All of Me, Body Switch, Mean Girls, Lindsay Lohan -
Exclusiv: Motanul încălţat, în primul minut subtitrat de pură aventură
07.03.2011 Motanul încălţat, personajul secundar din Shrek 2, Shrek al Treilea şi Shrek Forever After are acum propriul film şi propria aventură animată - Puss in Boots! Iată mai jos primul teaser din povestea evenimentelor care au dus la întâlnirea pisicii spadasine cu Shrek şi prietenii lui. Antonio Banderas ne va gâdila urechile de pe 2 decembrie 2011, când animaţia întră în cinematografele din România. ... citeşte Taguri: Shrek Forever After, Shrek the Third, Shrek 2, Antonio Banderas, Puss in Boots -
Globurile de Aur 2010: Cele mai bune filme de animaţie
13.01.2010 Cinci filme de animaţie intră anul acesta în cursa pentru un Glob de Aur. Pe lista nominalizaţilor se regăsesc trei filme care au fost lansate şi în format 3D: Cloudy With a Chance of Meatballs, Coraline şi Up.Pe de altă parte, Disney vine cu The Princess and the Frog, o animaţie clasică 2D care aduce în atenţia cinefililor prima prinţesă de culoare.Celebrul cineast Wes Anderson figurează cu Fantastic Mr. Fox, un film de animaţie inedit foarte apreciat de critici.CEL MAI BUN FILM DE ANIMAŢIECloudy With A Chance Of MeatballsFilmul 3D al celor de la Sony este bazat pe o celebră carte pentru copii şi prezintă povestea unui oraş în care mâncarea cade din cer în ploaie torenţială, datorită inventatorului în devenire Flint Lockwood. Atunci când oamenii lacomi încep să ceară tot mai multă mâncar... citeşte Taguri: Mona Marshall, Keith David, Ian McShane, Bruno Campos, Willem Dafoe, Wes Anderson, The Princess and the Frog, Teri Hatcher, Shrek the Third, Ron Clements -
Raja Gosnell - de la Scooby Doo la Ştrumfi
09.07.2009 Raja Gosnell va regiza noul film de animaţie The Smurfs (Ştrumfii), pentru Columbia Pictures şi Sony Animation, anunţă Hollywood Reporter.Pelicula beneficiază de o echipă cu experienţă. Jordan Kerner (Charlotte's Web) va fi producătorul, J. David Stem şi David N. Weiss (Shrek 2 şi Shrek the Third) şi Audrey Wells (George of the Jungle) au scris scenariul.Filmul va fi realizat în 3D şi 2D şi va fi lansat pe 17 decembrie 2010.Creaţi în 1958, ştrumfii au devenit populari datorită unui serial de animaţie al companiei Hanna Barbera difuzat de postul de televiziune NBC în perioada 1981 - 1990.Din 1959, s-au vândut peste 25 de milioane de albume cu ştrumfii, în 25 de limbi, dar şi milioane de jocuri video si DVD-uri.... citeşte Taguri: The Smurfs, George of the Jungle, Raja Gosnell, Shrek the Third, Shrek 2, Charlotte's Web -
Următoarele animaţii Dreamworks
28.05.2009 Vestiţi pentru francizele lor cu Shrek şi Madagascar, cei de la Dreamworks au decis să mărească numărul de filme lansate de la două pe an la cinci la fiecare doi ani, anunţă slashfilm. Pe lângă continuări la Shrek, Madagascar sau Kung Fu Panda, vom avea parte şi de filme originale, precum How to Train Your Dragon sau spin-off-ul Puss in Boots, un prequel la seria Shrek, cu Motanul Încălţat pe post de protagonist. Vezi mai jos datele de lansare ale filmelor, titlurile noi sau modificate, dar şi detalii despre subiectele noilor aventuri Dreamworks. Toate animaţiile de mai jos vor fi realizate în sistem 3D.Pe 26 martie 2010 se lansează How to Train Your Dragon, despre Hiccup (adică "sughiţ") Horrendous Haddock al III-lea, fiul unui important lider viking, ajung la vârsta când trebuie să-şi d... citeşte Taguri: Madagascar 3, Kung Fu Panda: The Kaboom of Doom, How to Train Your Dragon, Deuce Bigalow: Male Gigolo, Christopher Mintz-Plasse, Chris Miller, Eric Darnell, Chris Sanders, Mike Mitchell, Shrek the Third -
Vine 1 iunie, ce filme vede copilul tau?
29.05.2008 Cityplex s-a gandit la acest aspect, asa ca a programat in cele patru sali ale sale cele mai tari filme pentru copii (si, sa recunoastem, nu numai ei) din ultimii cativa ani. Daca ti-era dor de Shrek (si o sa-l mai vezi de-abia in 2010), Testoasele Ninja, albinele din Bee Movie sau vrei sa bagi intr-a cincea alaturi de Masini, Cityplex este cea mai buna solutie. Pe langa filmele de mai sus, mai poti vedea Peste tufis/Over the Hedge, Ratatouille (daca nu l-ai vazut deja de 3 ori), Cu totii la surf!/Surf's Up, Lupul, Scufita si enigma/Hoodwinked, Winx Club - Regatul pierdut si, cea mai recenta animatie aparuta pe ecranele noastre, Horton. O parte dintre filme vor fi chiar dublate in limba Romania, asta daca pustiul din dotare nu a invatat deja engleza de pe la trei ani si atunci sigur va pr... citeşte Taguri: Hoodwinked, Over the Hedge, Winx Club: the Secret of the Lost Empire, Teenage Mutant Ninja Turtles, Surf's Up, Shrek the Third, Ratatouille, Horton Hears a Who, Cars, Bee Movie -
Mii de fulgere!!! Piratii sunt pe gustul romanilor...
29.08.2007 Fara sa fie neaparat o legatura de fond intre faptul ca ne-am ales un presedinte – capitan de vas si preferintele cinematografice, iata ca romanii sunt cel mai mult atrasi de filmele de aventuri pe mare, mai exact de cele cu pirati. Se pare ca trei genuri combinate si anume "actiune”, “aventuri”, “comedie” plus un personaj versatil, excentric, de un eroism amuzant, cu totul o prezenta inedita (Jack Sparrow) constituie reteta ce convinge pe romani. Astfel, 30.836 de spectatori, maximul inregistrat vreodata la noi in primul week-end de difuzare a unei premiere, au vazut in 2003 “Piratii din Caraibe - Blestemul Perlei Negre”. Anul acesta “Piratii din Caraibe - La capatul lumii” a inregistrat de asemenea cel mai mare numar de spectatori, declasand celelalte blockbustere ( 25.288 spectatori ... citeşte Taguri: The Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl, Shrek the Third, Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest, Pirates of the Caribbean: At World's End -
Saptamana 18-24 mai
17.05.2007 Editia a 60-a a festivalului de la Cannes a inceput miercuri si, cum stateam noi aplecati asupra listei cu filmele care se vor vedea acolo, de la regizori precum fratii Coen, Gus Van Sant, David Fincher, Aleksandr Sokurov, Quentin Tarantino sau, de ce nu, Cristian Mungiu, am decis ca cel mai bun lucru ar fi sa ne expediem redactorul-sef, pe Gloria-Mona Sauciuc, pe Coasta de Azur, pentru soare, cocktailuri cu umbrelute si ca sa ne zica de la fata locului ce si cum. Asa ca, timp de douasprezece zile cat va dura festivalul, veti putea citi pe prima pagina si pe forumul site-ului tot ce trebuie si tot ce nu trebuie sa stiti despre filmele de acolo, sa va faceti din timp o idee despre ele si sa incepeti sa le cautati. Doar stie toata lumea ca festivalul de la Cannes in materie de cinema e un... citeşte Taguri: Irresistible, Shrek the Third
Categorii articole
Gossip
-
Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
„Ai făcut din viața celor mai apropiați oameni ai mei un iad constant”, a scris băiatul, pe când avea 16 ani, într-un mesaj pe contul său privat de Instagram - Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
- Will Smith, la un an de la palma dată lui Chris Rock
Ştiri cinema
-
5 detalii captivante despre Rebel Moon Partea 2: Cea care lasă cicatrici
Epopeea SF a lui Zack Snyder continuă. Rebel Moon Partea 2: Cea care lasă cicatrici este disponibil de astăzi pe Netflix - Veteranii revin în atenție cu proiecte epopeice. Iată ce au în pregătire Scorsese, Coppola, Spielberg, Ridley Scott și Clint Eastwood
- Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin
- Alec Baldwin „nu se putea controla” pe platoul de filmare de la Rust, susțin procurorii
- Interpretul lui Kang Cuceritorul din MCU, obligat la un an de psihoterapie după acuzațiile de violență domestică
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Cascadorul: escapism la superlativ şi încă un pic pe deasupra
Pe lângă entertainment, comedia de acţiune omagiază cineaştii de care nu o să auzi niciodată - Abigail: cu poantele (şi incisivii) pe jugulară
- Nasty - mai mult decât tenis
- Micuța Ping și dragonul: despre puterea din adâncul nostru
- La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Warner TV
20:30
|
The Italian Job(2003)Jaf în stil italian
|
Film Now
01:20
|
Interview with the Vampire: The Vampire Chronicles(1994)Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirilor
|
Pro Cinema
22:30
|
Dragon Blade(2015)Dragon Blade: Încleștarea Imperiilor
|
CineCloud
Unforgettable
The Bletchley Circle
Cécile Bois
Milf
Superman and Lois
Maria Conchita Alonso
Blue Valentine
Famous in Love
Bridgette Wilson-Sampras
Ozzy
See Spot Run
Red Scorpion
The Peanuts Movie
Robert Plant
The Adventures of Paddington
Wild Child
Bloodshot
Nymphomaniac: Volume 1
Penn Zero: Part-Time Hero
The Killing
Nicholas D'Agosto
Sebastian Papaiani
The Warriors Gate
In Love and War
Maria Callas
Rambo
Mortal Kombat: Rebirth
Cristi Puiu
Anna Nicole Smith
Khloe Kardashian
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- The Fall Guy
- Sting
- Government of Children II
- Challengers
- Combat Wombat: Back 2 Back
- The Book of Solutions
- Only the River Flows
- Buzz House: The Movie
În curând la cinema
- Boy Kills World
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Cats in the Museum
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- The Watchers
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Despicable Me 4
Filme noi în SUA
- Nowhere Special
- Jeanne du Barry
- Dragonkeeper
- Captain America: New World Order
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Mufasa: The Lion King
- MaXXXine
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Shrek the Third