Atlasul norilor începe în 1849… şi în 1936…, 1973… 2012… 2144... şi 2346. Spectatorului i se face cunoştinţă cu toate firele narative deodată, pentru ca apoi - pe măsură ce filmul continuă - să i se dezvăluie care sunt legăturile dintre acestea şi dintre protagoniştii acestori poveşti. Într-un interviu luat în timpul filmărilor, Susan Sarandon şi Hugo Weaving au vorbit despre experienţa Atlasul norilor.
Asemănând atmosfera cu una festivă, în spiritul Cirque du Soleil, cu actorii evoluând cu curaj de la un trapez la altul, Susan Sarandon spune: "Într-o zi m-am uitat în oglindă şi, pentru o secundă nu m-am putut recunoaşte; a fost pentru prima dată în cariera mea când am trăit aşa ceva. A fost o experienţă tulburătoare, în care ai avut ocazia de a prelua personaje cu a căror perspectivă credeai că nu ai nimic în comun şi să vezi cum o schimbare de epocă, de culoare, de sex transformă segmente separate într-un întreg".
Susan Sarandon a intrat în pielea unei preotese de trib în povestea post-apocaliptică plasată în anul 2321, dar este şi doamna Horrox, ce militează pentru drepturile sclavilor, Ursula - iubita din tinereţe a personajului jucat de Jim Broadbent, în povestea din anul 2012 în rolul unui editor de succes. Sarandon este şi Yusouf Suleiman şi Abbess. Pe de altă parte, Hugo Weaving este Boardman Mephi, un birocrat care veghează la păstrarea ordinii în societatea anului 2144 în Noul Seul, dar şi Bătrânul Georgie, o creatură diavolească în anul 2321, o asistentă severă - Noakes în Anglia anului 2012, dar şi asasinul Bill Smoke în San Francisco-ul anului 1973; este Tadeusz Kesselring, cel care ascunde un secret urât în Scoţia anului 1936 şi un adept al folosirii sclavilior în Pacificul de Sud, anul 1849.
Atunci când vă uitaţi în oglindă şi vă vedeţi cu tot machiajul, vă recunoaşteţi pe dumneavoastră înşivă?
SS: Singura dată când nu m-am recunoscut, şi am avut multe forme de machiaj, a fost atunci când aveam înfăţişarea de bărbat indian. Şi asta a fost mai ales din cauza lentilelor de contact, pentru că până şi în Enchanted, unde aveam machiajul de babă vrăjitoare (care, sper, nu semăna prea mult cu înfăţişarea mea adevărată), aveam cel puţin proprii mei ochi. Pe când, de data asta, aveam lentile de contact, fiind prima dată când am cedat şi le-am purtat. De fapt, erau două echipe de asistenţi de platou care îmi puneau lentilele de contact şi apoi le scoteau.
Fiecare segment din film l-aţi filmat cap-coadă, sau au fost situaţii când s-au suprapus mai multe segmente?
HW: Nu, doar dacă aş fi avut un personaj care apare doar în câteva scene, mie mi s-a întâmplat o singură dată. Însă, cu un personaj mai important, cu siguranţă nu. Cred că am început şi am finalizat filmul cu acelaşi personaj.
SS: Da, însă într-una din săptămâni ai avut cinci sau şase personaje.
HW: Da. Într-o săptămână săreai de la unul la altul, de la o zi la alta. Dar era ceva amuzant. Vreau să spun, am observat, şi mi s-a părut neobişnuit. Însă, în realitate, atunci când o faci, exact în ziua aceea, reuşeşti să te concentrezi pe viaţa şi pe povestea unui anumit personaj.
SS: Mai greu era pentru asistenţa de platou. Departamentul de organizare şi cel de machiaj erau în permanenţă în mişcare.
HW: Imaginaţi-vă şase povestiri cu totul diferite, cu toţi actorii jucând în toate şase, şi încercaţi să le programaţi. A fost coşmarul absolut şi, desigur, producătorii au susţinut că programul e bătut în cuie. Nu se poate schimba. Şi apoi Halle Berry şi-a rupt piciorul după două săptămâni şi de atunci programul s-a tot schimbat. Însă, modul în care l-au organizat a fost unul fenomenal.
Aţi folosit diferitele fire narative ca fundal unele pentru altele, sau erau cu totul separate?
SS: Atunci când joci rolul, nu te gândeşti ce ar fi în afara lui – în sensul metafizic. Însă, atunci când îl urmăreşti, devine destul de clar că - de fapt, asta se întâmplă. Însă, aşa cum a spus şi Hugo, te concentrezi complet asupra rolului zilei, şi asupra a ceea ce ştie şi a ceea ce vrea personajul tău. Este treaba lor, nu a ta ca actor, să lege poveştile laolaltă, nu?
HW: Da, bineînţeles, te concentrezi asupra unui singur lucru pe zi... Nu te poţi gândi la toate celelalte personaje... Dar, înainte să înceapă filmările, era un sens comun ce anima toate cele şase personaje ale mele, şi acela era o călătorie, care făcea legătura între ele. Toate păreau să aibă acelaşi gen de impuls, de energie dacă vreţi. Aşadar, există cu siguranţă o legătură între toate personajele, şi multe dintre ele servesc unui scop similar în fiecare poveste.
A fost un moment în care aţi jucat două personaje diferite în aceeaşi scenă?
HW. Nu. Montajul face asta. Ai putea să părăseşti o cameră şi să intri în alta, ca alt personaj. Asta s-a întâmplat cu siguranţă. Sau, poate fi o replică pe care o spui şi care reverberează asupra altui personaj al tău din altă poveste.
SS: Şi când au distribuit personajele diferiţilor actori, toate - ca cele ale lui Hugo - aveau acelaşi imbold. Iar Tom începe ca o persoană rea şi parcurge drumul spre izbăvire. Personajele mele sunt genul spiritual, iluminate.
HW: Prin urmare, realizarea lor nu a fost radical diferită de la o zi la alta.
Părerea ta
Spune-ţi părereaasteapta sa ajungi in sala...si apoi ... capata claritate...
eu deja vreau a doua oara...
bine ca nu l-au facut 3 d ca era super complicat sa te concentrezi...