Reputatul regizor Stere Gulea revine pe marile ecrane din 23 august odată cu lansarea în cinematografe a comediei Sunt o babă comunistă, care îi va aduce în rolurile principale pe Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea și Ana Ularu.
La aproape un sfert de secol de la capodopera cinematografică Moromeţii, regizorul Stere Gulea reia colaborarea cu directorul de imagine Vivi Dragan Vasile și actriţa Luminiţa Gheorghiu, cea care interpretează rolul principal din comedia Sunt o babă comunistă.
Povestea filmului Sunt o babă comunistă este o adaptare după bestseller-ul omonim scris de Dan Lungu. Cartea a înregistrat un real succes atât în ţară, cât și în străinătate, fiind tradusă în 10 limbi de circulaţie internaţională. Mai mult decât atât, în 2008 Dan Lungu a fost dublu nominalizat la prestigioasele premii Jean Monnet din Franta, devenind astfel primul român care a intrat pe lista scurtă a acestei competiţii.
Scenariul semnat de Lucian Dan Teodorovici şi Stere Gulea reproduce atmosfera din carte şi păstrează nota umoristică a romanului, dar, în același timp, îi conferă filmului unicitate și originalitate. Regizorul Stere Gulea declară că „desi aparent s-ar putea spune că nu s-a păstrat foarte mult din carte, la o analiză mai atentă, se poate constata că filmul redă cu fidelitate o mare parte a acţiunii din roman”.
Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.
O producţie MediaPro Pictures, Sunt o babă comunistă va fi lansat de MediaPro Distribution din 23 august, în cinematografele din toată ţara.
Părerea ta
Spune-ţi părerea