Şugubăţul Benny Hill

L-am sărbătorit ieri pe Benny Hill, unul dintre cei mai importanţi comici britanici din toate timpurile, iar astăzi îi dedicăm un material aniversar. Povestea de dragoste a românilor cu simpaticul Benny a început încă înainte de Revoluţie, când era regulă: dacă voiai ca prietenii să se bulucească la tine în sufragerie, eventual pe covorul persan, trebuia să pui la video o casetă cu Benny Hill! Mult mai acid, misogin şi ireverenţios decât la fel de popularii Stan şi Bran, britanicul nu şi-a făcut loc în programul TVR-ului decât după Revoluţie, când toată ţara îi aştepta gagurile fără perdea.

Benny Hill a fost o adevărată instituţie în Marea Britanie până la moartea sa în 1992 (când locul său a fost ocupat definitiv de Rowan Atkinson şi de personajul său Mr. Bean, „născut” în prima zi a anului 1990). Popularitatea sa era enormă, iar omagiile curgeau cu nemiluita. Charlie Chaplin avea colecţia completă a casetelor video cu sketch-urile sale şi în ultimii ani de viaţă, când comicul se retrăsese din activitate din cauza sănătăţii precare, printre vizitatorii săi se număra şi Michael Jackson, consumator înfocat al umorului său ireverenţios.

Începuturile nu au fost uşoare pentru actor, el încercându-şi puterile în primul rând pe scena teatrelor de comedie şi la radio. Dar emisiunea The Benny Hill Show, a cărei difuzare a început în 1952 pe canalul Thames TV, i-a oferit contextul perfect pentru a-şi pune în valoare talentul parodic şi satiric. Popularitatea sa a crescut imediat, iar în 1977, apogeul carierei sale, emisiunea era urmărită de nu mai puţin de 20 de milioane de oameni. Îţi poţi uşor imagina poziţia în viaţa publică a apreciatului Hill şi cât de dureroase puteau fi sketch-urile sale atunci când alegea să parodieze oameni politici sau membri ai înaltei societăţi.

Cu greu poţi uita gagurile lui Benny Hill, expert în folosirea aluziilor şi a dublului înţeles. A fost adesea criticat pentru că show-urile erau extrem de misogine, mai toate personajele sale masculine având intenţii nu foarte onorabile în ceea ce priveşte sexul frumos. Unele dintre cele mai frumoase femei ale Angliei anilor '80 au fost invitate să apară în emisiune, gagurile terminându-se adesea cu urmăriri furioase: Benny Hill alergând zor-nevoie dintr-o parte în alta a ecranului, cu un alai de femei după el. Poate că nu avea voce, dar muzica săltăreaţă şi versurile pline de jocuri de cuvinte l-au făcut să aibă succes şi în acest domeniu: în 1971, melodia Ernie (The Fastest Milkman in the West) a urcat pe primul loc în topurile din Marea Britanie.

Deşi numărul de telespectatori al emisiunii a scăzut după 1977, era încă mare în 1988, când Thames Television a decis întreruperea sa, deşi audienţa era în continuare de peste zece milioane. A fost o grea lovitură pentru Hill, care de-abia se întorsese de la festivalul de televiziune de la Cannes (oraşul de pe Coasta de Azur găzduieşte mai multe evenimente de acest gen, nu doar prestigiosul festival de film din luna mai), unde i se dovedise încă o dată că popularitatea sa este neştirbită. Motivul din spatele întreruperii emisiunii erau mai degrabă costurile: un episod costa aproape o jumătate de milion de lire sterline, mult prea mult într-o perioadă în care televiziunile făceau reduceri drastice de cheltuieli.

A fost începutul sfârşitului pentru simpaticul comic. Sănătatea sa era tot mai precară şi nu mai putea fi prezent la evenimentele la care era invitat cu încăpăţânare. Cel mai mult regreta faptul că nu mai putea călători în afara Angliei, unde celebritatea aproape că îl împiedica să iasă din casă. Până nu demult făcea excursii dese în Franţa, fiind mare francofil, unde se bucura în continuare de un cvasi-anonimat şi folosea interacţiunile cu francezii ca material pentru noi gaguri. Emisiunea era în continuare difuzată în Marea Britanie, chiar dacă nu mai erau create episoade noi. Thames Television vânduse drepturile de difuzare ale show-ului, iar Benny Hill avea, la moartea sa în 1992, fani în mai bine de 140 de ţări de pe glob.