S-a spus de nenumărate ori despre filmele cu supereroi că "sunt pentru copii mari". Cu Spider-Man: Homecoming aceşti copii mari devin tot mai mici: cu o poveste fidelă spiritului adolescentin al personajului, filmul este distractiv şi antrenant, dar i-ar putea face pe spectatorii 30+ să se întrebe dacă nu cumva au depăşit vârsta filmelor cu supereroi sau măcar să se întrebe dacă scenariştii i-au avut în vedere atunci când au gândit povestea. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la prima aventură Spider-Man realizată în curtea studiourilor Marvel.
După ce apariţia sa în Captain America: Civil War i-a entuziasmat pe fanii universului cinematografic Marvel, transformându-se într-un teaser perfect pentru o aventură solo, iată că îl revedem pe lipiciosul supererou într-o nouă explorare a originilor sale. Da, este a treia oară când Peter Parker, acum interpretat de britanicul Tom Holland, învaţă cum să sincronizeze viaţa de licean cu cea de supererou. Deşi nu i se poate reproşa lipsa ritmului, iar Holland face o treabă foarte bună, filmului îi strică faptul că itinerariul lui Spidey a mai fost explorat deja în trecut.
Integrarea lui Spider-Man în universul cinematografic Marvel oferă o nouă reîntâlnire cu Tony Stark, interpretat de acelaşi Robert Downey Jr. şi aparent excedat de statutul său de mentor pentru neexperimentatul, imaturul Peter, dar şi cu o premisă logică pentru apariţia antagonistului. Acesta este Adrian Toomes (Michael Keaton), un specialist în recuperarea tehnologiilor periculoase lăsate în urmă de invazia Chitauri din The Avengers: după ce primăria metropolei decide să cedeze recuperarea unei companii controlate de Tony Stark, Toomes şi echipa lui încep să creeze arme de contrabandă cu ajutorul tehnologiei extraterestre, astfel intrând în vizorul lui Spider-Man.
Unii spectatori (cei foarte tineri) ar putea fi atraşi de modul cum scenariul construieşte acest hibrid între filmul cu liceeni şi filmul cu supereroi. Din păcate elementele legate de viaţa de liceu sunt mult, mult prea familiare. Avem acelaşi amic tocilar (şi supraponderal), primii fiori ai dragostei, problemele cu profesorii şi popularitatea, o întreagă succesiune de elemente pe care le-am mai văzut expuse similar în multe, prea multe alte filme. La un moment dat te şi miri de ce Spidey nu are jucărie kendama. În ce priveşte iniţiativele supereroice, filmul compensează cu emoţia asumării lui Peter a rolului său în apărarea New York-ului.
Din nefericire, filmul pare să fie gândit pentru ca francizele Marvel să atragă o nouă generaţie de fani, generaţia "pierdută" de Iron Man în 2008 şi rămasă nefidelizată şi după lansarea francizelor Thor şi Căpitanul America. Fără să alunece în umorul enervant, de gimnaziu de provincie, al celui mai recent film cu Gardienii galaxiei, Homecoming se mulţumeşte să navigheze pe ape confortabile, călduţe, neprovocându-şi prin nimic spectatorul.
Noi nu am rămas uimiţi nici de secvenţele de acţiune, multe dintre ele nefăcând decât să ne readucă aminte că tehnologia 3D nu e încă suficient de avansată pentru realizarea secvenţelor de noapte, mai ales când protagoniştii şi elementele de recuzită se mişcă în viteză foarte mare pe ecran. O astfel de scenă este, din păcate, şi momentul culminant al lui Homecoming...
Pentru noi, Homecoming a fost unul dintre acele filme care ne-au plăcut în timpul vizionării, dar care ni s-au părut tot mai dezamăgitoare de îndată ce am început să-i analizăm resorturile. Nu au ajutat nici cele două secvenţe de pe genericul de final, prima extrem de plată şi puţin generoasă (da, se confirmă un viitor antagonist), a doua salvându-se prin autoironia cu privire la... cât de dezamăgitoare sunt uneori secvenţele de final în filmele Marvel.
Părerea ta
Spune-ţi părerea