Sony lansează o cameră de luat vederi 4K

de Ştefan Dobroiu în 11 Apr 2011
Sony lansează o cameră de luat vederi 4K

Sony Electronics a lansat un prototop de cameră de luat vederi 4K, anunţă The Hollywood Reporter. Numit F65 (foto), aparatul este creat să poată filma la rezoluţii de 4.000 de pixeli pe orizontală.

De ce este importantă apariţia şi răspândirea universală a unei astfel de camere? Pentru că imaginea 4K, de patru ori mai bună decât cea 2K, standardul de acum al filmelor realizate în format digital, promite nu doar o rezoluţie mai bună, ci îmbunătăţeşte claritatea şi bogăţia culorilor de pe marele ecran.

Deşi au mai existat prototipuri de camere 4K, acestea nu i-au atras pe cineaştii din întreaga lume, principalele lor nemulţumiri fiind proasta manevrabilitate, dar şi costul extrem de ridicat al filmării cu astfel de aparate. Cei de la Sony promit, în schimb, că prototipul lor va deveni în câţiva ani un standard de calitate pentru blockbusterele de la Hollywood, mai ales că F65 poate fi folosită şi pentru captarea de imagini 3D.

Dar un interviu cu James Cameron publicat recent de Variety aruncă un con de umbră asupra reuşitei Sony Electronics. Regizorul lui Avatar spune că Hollywood-ul şi-a pus întrebarea greşită timp de ani de zile. "S-au concentrat pe rezoluţie şi pe număratul pixelilor, dar au uitat de numărul de cadre pe secundă. O imagine 2K la 48 de cadre pe secundă este la fel de clară ca o imagine 4K la 24 de cadre pe secundă, cu o singură diferenţă fundamentală: o imagine 4K/24 va arăta teribil de neclară în cazul unei panoramări".

Regizorul se referă la efectul nedorit al filmărilor în 3D când mişcările bruşte ale camerei duc şi la o reducere sensibilă a clarităţii imaginilor.

Mai mult, Cameron spune că Avatar 2, care ar trebui să se lanseze în cursul anului 2014, are toate şansele să fie filmat în formatul 2K la 48 de cadre pe secundă şi să reprezinte prima experienţă de acest gen pentru marele public. Asta dacă regizorul reuşeşte să convingă suficiente lanţuri de cinematografe să-şi modifice aparatura pentru a fi în stare să proiecteze filmele cu 48 de cadre pe secundă...

Taguri:  James Cameron, Avatar

Părerea ta

Spune-ţi părerea
catasmile17 pe 11 aprilie 2011 14:44
frumos :)
orlando1689 pe 11 aprilie 2011 15:46
destul de interesant
volumE pe 11 aprilie 2011 15:48
da ... cred ca o sa-mi cumpar 1 ... =)) doamne ....
danymury pe 11 aprilie 2011 18:34
oo daaa ....nu te pune cu cel care o facut avataru le-o ziso ...e acelasi lucru ...frumos sa speram ca vad fi super avatar 2
legolas05 pe 11 aprilie 2011 20:16
interesant
Adrian pe 12 aprilie 2011 03:21
48 de cadre pe secunda la 2K ,mi se pare ridicol ,din cate stiam se putea mult mai mult ,undeva la 60 de cadre cel putin ,din cate stiu cele mai bune camere 4K sunt RED
http://forums.dpreview.com/forums/read.asp?forum=1010&message=31406768

Oricum pare stupid la nivelul actual sa nu aibe cel putin 60 fps ,multi zic ca de la 30 fps in sus nu mai poti sa faci diferenta ,eu zic ca sunt prostii diferenta cred ca si la 100 fps se simte .

spartacus pe 12 aprilie 2011 13:05
Am vazut o stire la tv acum p jumatate de an, de la un concurs de inventii din tara noastra, in care se spunea ca un roman a inventat o camera de luat vederi cu o chestie care nu mai era la acea ora pe glob inventata si care ar fi insemnat un pas urias in calitatea filmarii peliculelor. Dak prostii nostri care ne conduc isi bat joc dee asemenea inventii nu e demirare ca ne-o iau altii inainte....
alex_il_fenomeno pe 12 aprilie 2011 17:52
interesanta stire ! cred ca aceasta noua inventie nu este decta un lucru prin care se incearca aducerea unui venit mult mai mare de catre producator , nicidecum calitatea mai mare a filmelor !
ciprianionut pe 13 mai 2011 23:15
prietene esti un mare expert ?de zici tu ca se pot si mai multe cadre pe secunda? cine esti tu un fir de nisip in vant ? iei linkuri si le dai copy paste..Cameron este un Mamut la cinematografiei..in sfarsit oi fi si tu ruda cu el...si in final uitete atent domnule cadrele pe secunda iti asigura o fluiditate imaginii mai buna la miscari bruste ale camerei..dar probabil nu ai tinut camere de luat vederi profesionale in mana...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells