Mulţi anti-americani s-au grăbit să ia în braţe drama scrisă (în colaborare cu Grant Heslov) şi regizată de George Clooney, poate şi pentru că aceasta trage drept la ţintă în înalta politică din Statele Unite: spune povestea jocurilor la putere şi a şantajelor din timpul unei campanii ce ar trebui să decidă candidaţii la alegerile prezidenţiale.
Starul filmului este fără îndoială Ryan Gosling, în rolul tânărului, dar ambiţiosului Stephen Myers, secretarul de presă al campaniei care ar trebui să-l transforme pe guvernatorul Mike Morris (George Clooney) într-un candidat la preşedinţia Statelor Unite. Împreună cu Paul Zara (Philip Seymour Hoffman), liderul campaniei, Stephen se ocupă de relaţia cu presa, discursuri, dar şi de protecţia candidatului în care crede până în pânzele albe. Doar că ambiţia şi jocurile murdare din lumea politicii îl vor arunca pe Stephen într-o partidă de şah cu reguli în continuă schimbare. Şi n-ai nici cea mai mică idee cine va pica victimă maşinaţiunilor...
Realizat profesionist, alert, cu replici puternice şi cu o regie foarte abilă, filmul câştigă mult şi datorită interpretărilor. O s-o vezi pe Marisa Tomei în rolul unei jurnaliste abile, pe Jeffrey Wright cel al unui senator influent, iar pe Paul Giamatti în cel al liderului de campanie a oponentului lui Morris. Evan Rachel Wood este sensibilă şi convingătoare în rolul lui Molly, una dintre voluntarele din echipa lui Stephen şi motor al unei răsturnări de situaţie care va schimba totul pe tabla de şah guvernată de "peştii" cei mari.
Din punct de vedere tehnic nu-i poţi reproşa nimic lui Ziua trădătorilor, doar că la sfârşit noi am ieşit din sala de cinema întrebându-ne: "aşa, şi?". Ştim cu toţii că politica nu e nici bal de domnişoare şi nici picnic, iar dacă Clooney & co. se gândesc că ne-au zis ceva nou cu filmul lor se cam înşeală. De la afişul realizat la marele fix (extrem de grăitor pentru marea bandă rulantă de marionete care este politica) şi până la coloana sonoră, totul este foarte bine gândit în The Ides of March, dar drama nu reuşeşte să impresioneze şi să devină relevantă în context.
Clooney vrea să arate cu degetul, dar o face la modul general, confortabil pentru propria poziţie şi inofensiv pentru viermănoasa lume a celor puţini şi puternici care îi reprezintă pe cei mulţi şi (aparent) slabi. De la adăpostul ficţiunii, ni se spune că politica "pute" şi că trebuie să ai stomac pentru a rezista în hăţişul de intrigi şi compromisuri. O mână spală pe alta şi, de la un moment dat încolo, este evident că niciuna nu mai e curată.
Ziua trădătorilor ar fi fost cu adevărat puternic dacă ar fi descris, bine documentat, un caz petrecut în realitate, căci, să fim serioşi, politica americană nu duce lipsă de asemenea cazuri. Aşa, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de George Clooney nu este decât un film foarte bun (noi i-am dat nota opt din zece) care îţi va spune că la ei, ca şi la noi, corupţia şi făţărnicia sunt în floare.
Părerea ta
Spune-ţi părerea