Shailene Woodley despre „Allegiant”: „acest film este mai mare şi mai îndrăzneţ decât primele două părţi”

de Cinemagia în 22 Mar 2016
Seria Divergent: Allegiant rulează în cinematogafele noastre în format 3D și IMAX 3D

Din 11 martie se poate urmări pe marile noastre ecrane SF-ul distopic  „Allegiant”, cel de-al treilea film din seria „Divergent”. Tris şi Four se văd nevoiţi, împreună cu Christina, Peter, Tori şi Caleb, să evadeze dincolo de zidurile care înconjoară orașul Chicago. Îşi abandonează pentru prima dată prietenii şi familia şi se expun unor riscuri inimaginabile, mai ales că tot ce știau devine irelevant în această nouă lume. În timp ce oraşul cade sub ameninţarea răzmeriţei care se poate transforma, din clipă în clipă, în război global, Tris şi Four învaţă o lecţie despre încredere şi supravieţuire care le va testa iubirea. 
În regia lui Robert Schwentke şi bazat pe saga distopică semnată de Veronica Roth, filmul impresionează și sub aspectul efectelor speciale - scenele apocaliptice din Chicago, până la austeritat aspectul  ea deşertului The Fringe. La asta se adaugă efectele vizuale monumentale şi scenele de acţiune dinamice şi complexe.

Iată un interviu cu protagonista seriei, Shailene Woodley, pus la dispoziția cititorilor Cinemagia de către distribuitorul filmului, Freeman Entertainment. 

Întrebare: Care este povestea personajului tău în „Allegiant”, cea de-a treia parte a seriei „Divergent”?

Shailene Woodley: În prima parte a seriei, Tris se descoperă pe sine şi capătă încredere în forţele ei, apoi, în „Insurgent” este compleşită de vină şi ajunge să fie trădată de fratele său, Caleb. Acum, în „Allegiant”, Tris decide să treacă de zidurile din Chicago pentru că simte că acesta este destinul ei. Cât despre relaţia dintre ea şi Four, aceasta este una bazată pe respect şi colaborare. Se vor concentra pe găsirea unei soluţii, însă nu le va lipsi pasiunea. După părerea mea, „Allegiant” ilustrează perfect urcuşurile şi coborâşurile din relaţia lor.

Întrebare: Cum ai lucrat cu Jeff Daniels?

Shailene Woodley: M-am simţit minunat! Jeff este un profesionist şi pune mult suflet în tot ce face. În plus, a fost o plăcere ca de data aceasta să avem de-a face cu un personaj negativ masculin. David, interpretat de Jeff dă o altă dinamică poveştii. Nu prea ştii ce urmăreşte sau ce anume îl motivează. La finalul filmului, spectatorul se va întreba unde va ajunge şi ce va mai face în ultima parte a francizei.

Întrebare: Cu ce ne va intriga „Allegiant”?

Shailene Woodley: Tris şi Four vor fi despărţiţi de Birou pentru că AND-ul ei este pur în timp ce al lui nu. Din acest motiv sunt trataţi diferit de autorităţi, iar ea decide să se alăture cauzei lui David, în ciuda faptului că Four nu este de acord. Însă, Tris are propriul ei plan.

Întrebare: Cum au decurs filmările pentru scena în care escaladaţi marele zid?

Shailene Woodley: Ne-au prins în hamuri şi sfori bine ancorate. Apoi, au început să ne tragă în sus şi nu ne-a rămas altceva de făcut decât să ne încredem în rezistenţa cablurilor. Aşa că ne-am căţărat pe zid ai am aşteptat să se strige „Acţiune!”. Astfel, fiecare dublă sau decor a surprins în mod diferit scena. Înainte de filmări am vizionat secvenţele realizate digital ca să înţelegem mai bine ce trebuie să facem. Însă, pe durata schimbării decorului, actorii rămâneau atârnaţi. Am stat aşa ore bune şi nu a fost deloc confortabil.

Întrebare: Odată cu ieşirea din Chicago, Tris are şi o altă înfăţişare, mai sofisticată.

Shailene Woodley: Da. Va fi ciudat pentru spectatori să o vadă pe Tris în rochie şi pantofi cu toc. Lumea s-a obişnuit cu Tris, eroina pregătită de război, mereu cu arme la ea. Ca actor, mi s-a părut fascinant să am o altă abordare care mi-a schimbat părerea despre personajul meu.

Întrebare: Cum este filmul în comparaţie cu romanul Veronicăi Roth?

Shailene Woodley: Fanii cărţii vor fi încântaţi de faptul că filmul respectă povestea şi vine, în acelaşi timp, cu o relatare complet nouă. În „Allegiant” apar multe detalii create de Veronica, dar şi regizorul a venit cu propria viziune. Cred că acest film este mai mare şi mai îndrăzneţ decât primele două părţi, pentru că personajele principale intră într-o nouă lume complet diferită. Asta înseamnă că şi publicul va trăi intens alături de ei experienţa primului contact.

Exploreaza subiecte similare:

The Divergent Series: Allegiant, Shailene Woodley, Jeff Daniels

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Phantom_sub pe 22 martie 2016 15:16
E mai naşpa... Mai bine aşteptam să apară un HD pe net.
aavramescu23 pe 22 martie 2016 17:34
3D nu e in niciun caz. E 2D. Si e ceva diverit fata de Divergent si Insurgent. Mie chiar mi-a placut. E una din serii care nu si-a pierdut din viteza. :)
xerses pe 22 martie 2016 20:41
Cronica vine cu informatii care ne ajuta sa luam decizia... eu am decis sa-l vad....
spartacus pe 23 martie 2016 12:11
Sper sa nu fie la fel de dezamagitor precum ultima parte din JUCURILE FOAMEI, careia tot asa i s-a facut o reclama in draci si apoi.... fissssssss.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells