Se caută actori pentru Misiune imposibilă 4

de Ştefan Dobroiu în 25 Aug 2010
Se caută actori pentru Misiune imposibilă 4

Paramount Pictures şi regizorul Brad Bird au început probele pentru a găsi actori pentru Misiune imposibilă 4, noul film cu agentul Ethan Hunt.

Probele vor reprezenta scene în care actorii apar faţă în faţă cu Tom Cruise, iar primii vizaţi sunt Kevin Zegers, al cărui Vampire va apărea în cursul lui 2011, Christopher Egan din Letters to Juliet şi Anthony Mackie (foto), aflat în distribuţia oscarizatului The Hurt Locker.

Cei trei actori sunt atât de diferiţi încât e puţin probabil ca aceştia să dea probă pentru acelaşi rol, ceea ce sugerează că ar putea fi adevărate zvonurile conform cărora Ethan Hunt nu va mai fi starul noii misiuni, ci doar liderul sau doar consilierul unei noi echipe super-antrenate de agenţi.

Filmul este programat să apară în Statele Unite pe 16 decembrie 2011.

Ţi-au plăcut misiunile anterioare ale lui Hunt? Ce crezi că-l aşteaptă pe agent de această dată?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 25 august 2010 14:44
nu m-am dat in vant si nici nu au rupt gura targului primele 3 filme , asa ca nu inteleg de ce acesta ar face-o !
gabriel pe 26 august 2010 08:06
cred ca va fi un film reusit ca celelalte parti ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells