Saptamana 19-25 Octombrie

de Alin Adrian Moise în 18 Oct 2007
Saptamana 19-25 Octombrie

Fanii seriei Halloween au avut motive acum doi ani sa ridice din spranceana cand Rob Zombie (individ apreciat atat pentru precedentele House of 1000 Corpses si The Devil’s Rejects, cat si pentru nevasta Sheri Moon) anunta ca, in loc sa aduca pe ecrane un numar nou din franciza, va comite un remake al originalului din 1978 - semnat John Carpenter -, film considerat pana atunci ‘de neatins’. Saptamana aceasta avem asadar reluarea povestii lui Michael Myers, ucigasul care, dupa 17 ani de internare intr-o institutie medicala, evadeaza si se intoarce in orasul natal, Haddonfield, pentru a o gasi pe Lauren Strode (Scout Taylor-Compton), sora lui mai mica. In cutitul sau va sfarsi oricine ii va sta in cale, asa ca doctorul Samuel Loomis (Malcom McDowell) trebuie sa-l gaseasca si sa-i avertizeze pe locuitorii din Haddonfield de pericolul ce se indreapta spre asezarea lor.

Trecem de la horror la fantasy, cu Stardust, in regia lui Matthew Vaughn (Layer Cake, X-Men 3) si dupa un roman de Neil Gaiman, poveste despre o stea cazatoare care nimereste intr-un tinut fermecat. Intr-un sat din Anglia, denumit Wall, datorita zidului care tine separati locuitorii satului de o lume supranaturala dintr-un Univers paralel (aveti voie sa ranjiti la partea asta), tanarul Tristam Thorne (Charlie Cox) incearca sa ameteasca o tanara din sat (Sienna Miller), promitandu-i luna si stelele. Ca ii va aduce o stea cazatoare mai exact, lucru pentru care Tristan va trebui sa treaca zidul si infrunte pericolele de acolo. Numai ca steaua se dovedeste a nu fi un meteorit obisnuit ci Claire Danes (Yvaine, pe numele personajului), tanara cu o gramada de puteri, multe secrete, care vor ademeni pirati, vrajitoare si alti bine-voitori, toti dorind inima fetei; ramanand in sarcina lui Tristan sa o scape de necazuri. Roluri secundare: Robert de Niro, Michelle Pfeiffer, Ricky Gervais si Peter O’Toole, suficient cat sa va indrepte spre salile de cinema.

Premiera cu numarul trei este Ingerul Necesar, mult asteptatul film de debut al lui Gheorghe Preda si intentie laudabila de a aduce in cinemaul romanesc un suflu in care stilizarea e cuvantul cheie. Fete proaspete in peisajul autohton - Anca Florea, Constantin Florescu - si o poveste despre Ana, tanara pianista si compozitoare ce sufera de astm, probleme afective si de o ciudata forma de alergie (anumiti stimuli din mediu ii provoaca socuri), careia un necunoscut ii trimite de la distanta neasteptate dovezi de dragoste, de la mesaje ironice pana la diverse cadouri, toate semnalele care vin de la el avand ceva in comun: culoarea albastra si o nuanta moralizatoare.

Si cum Ingerul Necesar va va da ceva dureri de cap, cea mai buna metoda de a va descreti fruntea este Superbad, comedie semnata Greg Mottola, despre Evan (Michael Cera) si Seth (Jonah Hill), doi foarte buni prieteni, pentru care sfarsitul anului scolar si facultatile diferite pentru care au optat aduc in discutie iminenta lor despartire. In rest, povestea incercarilor lor nechibzuite de a se apropia de fetele care le sunt pe plac, intr-o noapte pe care n-o vor uita niciodata.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Radu1711 pe 17 aprilie 2010 11:47
foarte tare filmul, tipul ala cu ochelari ii criminal

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells