Românii preferă visele, sarea, patrupedele şi cele patru elemente forţoşilor lui Stallone

de Ştefan Dobroiu în 17 Aug 2010
Românii preferă visele, sarea, patrupedele şi cele patru elemente forţoşilor lui Stallone

Inception, complicatul blockbuster al lui Christopher Nolan, are suficient lipici la spectatorii din România (unii nevoiţi să revină la cinema pentru a înţelege mai bine acţiunea?) pentru a se clasa a treia oară pe primul loc în box-office-ul din România. 14.484 de bilete a vândut Inception de vineri până luni, filmul depăşind în mai puţin de trei săptămâni pragul de 100.000 de spectatori.

Salt, action-ul cu Angelina Jolie în rolul unei agente CIA, a avut 12.368 de spectatori, clasându-se pe locul secund în top, urmat de prima premieră de vineri: 3D-ul Câini şi pisici: răzbunarea lui Kitty Galore, cu 8.695 de spectatori.

Locurile patru şi cinci sunt ocupate de Ultimul războinic al aerului, fantasy-ul 3D al lui M. Night Shyamalan, cu 6.741 de spectatori, şi The Expendables/Eroi de sacrificiu, cu 7.550 de bilete vândute.

Cel mai vizionat film prezent pe ecrane este în continuare Prinţul Persiei: Nisipurile timpului (168.078 de spectatori), urmat de Saga Amurg: Eclipsa (138.360).

Poţi vedea clasamentul complet aici.

Tu la ce film ai fost în weekend?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Eustake pe 17 august 2010 15:37
Nu am fost in week-end dar merg azi la Expendables :) Fiind interzis minorilor nu e rau ca a vandut peste 7500 de bilete in week-end, nu?
bogdan0125 pe 17 august 2010 16:10
Inception cred ca va intrece Prince of Persia la numarul de spectatori si este posibil sa fie si cel mai vizionat film al anului..
victor_neo75 pe 17 august 2010 16:11
"The Expendables" a incasat barem mai bine in primul weekend decat "Rambo 4" (3651 bilete in primul weekend) de acum 2 ani si jumatate ! Oricum, neasteptat de slabe vanzarile pt "The Expendables", nici macar 10.000 de bilete (ce sa mai zic de 20 de mii) !

"Inception" se pare ca are toate sansele sa intre intre primele 5 filme cu cele mai mari incasari din 2010 de pana acuma ! Saptamana care vine va depasi "Shrek Forever After" !

Romanii prefera "Salt" pt Angelina Jolie si continuarea pt copii "Cats & Dogs 2", iar "The Last Airbender" daca observati bine are 6741 de bilete vandute si "The Expendables" are 7550 (nu ma intereseaza pretul 3D mai mare pt un bilet la filmul de doi lei al lui Shyamalan). Deci dupa numarul de bilete vandute "The Expendables" e pe locul 4 la incasarile din ultimul weekend !

Weekend-ul asta nu am fost la niciun film, dar intentionez sa merg la "The Expendables" si la "The Karate Kid" !

Paraiah pe 17 august 2010 16:54
vinci dute la scoala si lasa mesyl esti penibil
Piratu pe 17 august 2010 16:56
Ma asteptam la mai multe bilete vandute la filmul The expendables
justandy pe 17 august 2010 21:07
Ma amuzam acum o saptamana cand a aparut cronica filmului The expendables, foarte multi "cinefili" adevarati care prevesteau ca respectivul film va da lovitura la box office in Romania... Ii rog pe cei care se simt sa ma ajute si pe mine cu numerele de loto de saptamana viitoare, daca merg pe mana lor sigur castig :))
cavallioty pe 17 august 2010 21:21
The Expendables un film cu incasari pe masura,adik foarte praf:)):)):))
aavramescu23 pe 17 august 2010 22:48
Problema e alta. Cum expendebles sa aiba mai multi spectoatori. In vestul Romaniei nici macar nu ruleaza. Dar poate li se face mila de noi si in septembrie o sa ruleze la Arad sa-l vedm si noi ca altfel... Oricum nu stiu cine distribuie filmele dar ar trebui sa-si dea demisia.
alex_il_fenomeno pe 18 august 2010 09:33
"The Expendables" , marea deziluzie a verii...
X pe 18 august 2010 11:34
Nu ruleaza nici in Timisoara, dar nici in Iasi pentru Cinema City nu a vrut sa-l ia in programare...poate cineva pe acolo ar trebui sa-si dea demisia...;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells