Riverdale, un Twin Peaks cu sex şi adolescenţi

de Ştefan Dobroiu în 8 Mar 2017
Serialul CW a primit undă verde pentru al doilea sezon

Am ezitat ceva vreme înainte de a scrie despre Riverdale, noul serial CW ajuns deja la al şaselea episod. După un prim episod care nu ne-a convins să-l recomandăm cititorilor Cinemagia, serialul a ajuns repede să-şi asume un stil şi să elaboreze o poveste ce i-ar putea captiva pe adolescenţii şi părinţii din România. Gândit ca un hibrid între serialul poliţist şi cel cu liceeni şi presărat cu omagii la adresa lui Twin Peaks, serialul clasic ce va fi resuscitat de Showtime cu începere din 21 mai, Riverdale foloseşte eficient câteva elemente familiare reuşind să ofere atât un mister captivant, cât şi o ataşantă goană după propria identitate a tinerelor sale personaje. Iată mai jos de ce i-ai putea da o şansă.

Nu există elemente supranaturale în Riverdale şi nici tensiunea obsedantă a lui Twin Peaks, dar serialul creat de Roberto Aguirre-Sacasa, şef de creaţie la Archie Comics, şi Greg Berlanti, omul din spatele serialelor CW Arrow şi The Flash, porneşte de la o crimă şi explorează ciudăţeniile şi derapajele locuitorilor unui orăşel pierdut în pădurile din nordul Statelor Unite. Cel mai bine descrie premisa chiar unul dintre personaje, liceanul, bloggerul şi scriitorul aspirant Jughead Jones (Cole Sprouse): "Povestea noastră este despre un oraş, un oraş mic, şi despre oamenii care trăiesc în el. Sigur, cumsecade, inocent. Dar trebuie doar să te apropii pentru a vedea umbrele de dedesubt."

În centrul atenţiei este Archie Andrews, interpretat de neozeelandezul KJ Apa. Descoperit după patru luni de căutări în întreaga lume, Apa s-a ales cu părul vopsit în roşu pentru a fi mai convingător în pielea personajului din benzile desenate, ajuns la 76 de ani. Star al echipei de fotbal american din liceu şi unul dintre cei mai populari elevi, Archie pare a avea lumea la picioare, dar provocările nu lipsesc deloc din viaţa sa. Ea se complică şi mai mult când cea mai bună prietenă, Betty (Lili Reinhart), îi spune că sentimentele ei pentru el sunt mai profunde, iar la liceu se înscrie şi Veronica (Camila Mendes), fiica unui magnat din New York, ajunsă în Riverdale după ce tatăl ei a fost închis pentru infracţiuni financiare. De parcă acest triunghi amoros nu era de ajuns, Archie are o relaţie şi cu profesoara sa de muzică, domnişoara Grundy (Sarah Habel).

Este clar că în viaţa lui Archie se întâmplă o mulţime de lucruri, dar nici oraşul nu se lasă mai prejos: dispariţia lui Jason, moştenitorul celei mai bogate familii din Riverdale, îi pune pe locuitori pe jar. Ultima persoană care l-a văzut în viaţă este chiar sora geamănă a lui Jason, Cheryl (Madelaine Petsch), manipulatoarea, răutăcioasa şi populara lideră a grupului de majorete din liceu. Deja rivalităţile sunt evidente, ca şi războaiele pentru supremaţie într-un mediu în care competiţiile pentru popularitate pot deveni mortale. Studiul pare să fie ultima grijă a elevilor din Riverdale, pentru că întotdeauna este o rivală de înjunghiat în spate, un fotbalist afemeiat căruia trebuie să i se dea o lecţie sau un nou scandal cu efecte imposibil de controlat.

Dar în Riverdale nu totul este despre adolescenţi. Poate că nucleul poveştii îi are în centru pe Archie, Betty, Veronica şi Jughead, dar în jurul lor se învârt părinţii, şi ei posesorii unor secrete şi protagonişti ai unor crâncene rivalităţi, după ce au studiat cu decenii în urmă tot la liceul din Riverdale. Da, serialul este exagerat şi uneori pare să se chinuie să-şi uimească spectatorii, dar reuşeşte cumva nu doar să-i implice, ci şi să-i captiveze cu o serie de întrebări dificile privind loialitatea, alegerile incomode şi dorinţa de a merge mai departe, în ciuda tuturor obstacolelor. Riverdale este departe de a oferi soluţii fericite de parenting, dar ar putea fi cu uşurinţă vizionat de adulţi împreună cu adolescenţii din familie, pentru că oferă o mulţime de subiecte de conversaţie. Ni se pare un avantaj şi faptul că se ţine departe de abordarea edulcorată a relaţiilor dintre părinţi şi copii precum cea din The Fosters, de exemplu.

Când nu se chinuie să şocheze cu intrigi incomode, serialul ridică şi întrebări inteligente despre viaţa de elev şi obligativitatea de a face parte dintr-un grup. Veronica spune la un moment dat: "Chiar nu ne putem elibera din obosita dihotomie sportivi versus artişti? Chiar nu putem, într-o lume post-James Franco, să fim mai multe lucruri în acelaşi timp?" Menţionarea actorului văzut recent pe marile ecrane în comedia Why Him? este bizară având în vedere aspectul lui Riverdale: deşi acţiunea are evident loc în vremurile noastre, Riverdale arată ca un orăşel american din anii '60-'70, de la diner-ul luminat de neon multicolor la maşinile clasice şi misterioasa absenţă a tehnologiilor moderne.

Exploreaza subiecte similare:

Riverdale , Luke Perry, Twin Peaks, Arrow, The Flash, Cole Sprouse, Lili Reinhart, Madelaine Petsch, Camila Mendes

Alte știri din cinema

Regizorii spin-off-ului dedicat lui Han Solo, concediaţi, deşi filmările sunt aproape gata

LucasFilm a reprogramat imediat mai multe filmări pentru vară și l-au invitat pe Ron Howard să preia regia

Actriţă din „Taboo” şi „Urzeala tronurilor”, rol central în toate filmele Avatar

Oona Chaplin va juca un rol central în Avatar 2, 3, 4 şi 5

Topul monştrilor din franciza „Mumia”

Un clasament al răilor reîncarnaţi din serie, ce s-au prezentat în diferite forme de-a lungul anilor – unele înfricoșătoare, unele amuzante, altele puțin din amândouă, altele nicicum

Sărbătoarea internațională a muzicii, în direct, seara aceasta, la TV5 Monde

Miercuri, 21 iunie, de la ora 22:00, un spectacol de muzică live, de amploare, prezentat de cântărețul quebecoaz Garou

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback