Renée Zellweger, starul lui Bridget Jones’s Diary, acum în vârstă de 45 de ani, a atras privirile tuturor la începutul acestei săptămâni, când a păşit pe covorul roşu al galei organizate de revista Elle şi intitulate Femei la Hollywood, un eveniment anual, aflat acum la cea de-a 21 ediţie.
În urma reacţiilor de uimire legate de noua sa înfăţişare – parcă întinerită şi radioasă - arătate de presă şi public, Zellweger a declarat revistei People: „Mă bucur dacă lumea crede că arăt diferit! Duc o viaţă total diferită, fericită, mai împlinită şi sunt nemaipomenit de încântată că acest lucru, poate, este vizibil”, a spus actriţa.
Zellweger a ţinut să explice modificarea sa de look, mai ales că, spune ea, unele persoane o consideră o schimbare „caraghioasă” şi o nu lasă în pace până nu află „acel adevăr infam pe care şi-l doresc, dar care nu există [apelarea la operaţiile estetice]”.
„Prietenii îmi spun că arat împăcată cu mine însămi. Sunt sănătoasă. Pentru o lungă perioadă de timp nu m-am ocupat cum trebuia de acest aspect important. Mi-am impus un orar de lucru nerealist şi nu mi-am rezervat timp pentru a mă îngriji”, a povestit ea. „În loc să mă opresc şi să îmi reîncarc bateriile, am continuat ritmul alert până la epuizare, iar apoi am făcut alegeri greşite legate de cum să ascund această epuizare. Am devenit conştientă de haosul din viaţa mea şi, în final, am înţeles că trebuie să schimb ceva”, a mai spus actriţa.
„Sigur, lumea nu m-a mai văzut de multă vreme aşa, strălucind de sănătate. Probabil că arăt diferit. Cine nu arată diferit pe măsură ce îmbătrâneşte? Ha. Dar eu chiar sunt altfel acum. Sunt fericită”, a mai ţinut să menţioneze Zellweger, care a pus această modificare a înfăţişării şi stării de spirit pe seama traiului liniştit pe care îl duce alături de iubitul său, Doyle Bramhall.
Foto: Jason Merritt/Getty Images pentru ELLE.
Părerea ta
Spune-ţi părerea