Regizorul lui Furios şi iute reface Nemuritorul

de Ştefan Dobroiu în 23 Sep 2009
Regizorul lui Furios şi iute reface Nemuritorul

Nemuritorul chiar e nemuritor: Summit Entertainment anunţă intenţia de a scoate Highlander de la naftalină, angajându-l pe regizorul lui Furios şi iute şi Furios şi iute: Tokyo Drift să regizeze. O parte din scenariştii de la Iron Man, Art Marcum şi Matt Holloway, deja au început să lucreze la o poveste care, spun producătorii, ne va purta în exact nucleul mitologic al nemuritorilor ce trăiesc printre noi şi se vânează unii pe alţii. Producătorul filmelor originale, Peter Davis, a fost şi el cooptat în proiect, prin urmare este foarte posibil ca noile producţii să rămână credincioase spiritului nemuritor.

Sunt mari şanse ca noile filme (e logic că cei de la Summit speră la o franciză bănoasă) să pornească exact de la premisa filmului din 1986, cu Christopher Lambert în rolul nemuritorului scoţian Connor MacLeod (foto), care, după ce şi-a eliminat toţi adversarii, mai are de dus o singură luptă.

Proiectul face parte din planurile de expansiune ale Summit Entertainment, companie care vrea să mărească numărul de noi premiere la 10 sau 12 pe an. Summit este producătorul din spatele seriei Twilight sau al unor filme precum Knowing, Sex Drive sau Step Up.

Ce părere ai despre un nou film Nemuritorul? Cine ţi-ar plăcea să joace rolul principal?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Satana_cu_Cioc pe 23 septembrie 2009 13:31
super tare... ce mai...
kronos18 pe 23 septembrie 2009 19:46
super !
tuiila pe 23 septembrie 2009 22:47
Un film pe care l-am urmarit prima oara pe sistem vhs,prinde din nou viata si vede lumina aparatului de filmat dupa atata timp.Sa speram ca nu o sa dezamageasca si o sa se ridice la cotele primului film din serie.
scrawl pe 24 septembrie 2009 00:26
pfff in sfarsit!!! :)) sper sa nu iasa o porcarie...
G.P. pe 24 septembrie 2009 09:49
daca actorul il egaleaza macar pe Christopher Lambert in toate privintele, atunci filmul ar putea fi u succes! la urma urmei..."plot-ul" este centrat pe o singura persoana care va fi nevoita sa se ridice la inaltimea asteptarilor
cora_zon pe 26 septembrie 2009 08:53
interesant...de vazut
mie imi placea serialul:D

Radu1711 pe 16 aprilie 2010 14:57
sa vedem ce idei are in urmatorul film

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells