Regizorul lui Chronicle va recrea luptele cu monştrii din Shadow of the Colossus

de Cristina Grigore în 24 Mai 2012
Regizorul lui Chronicle va recrea luptele cu monştrii din Shadow of the Colossus

Regizorul lui Chronicle, Josh Trank, îşi va folosi una dintre pasiuni, cea a jocurilor video, în aducerea pe marele ecran a lui Shadow of the Colossus, unul din succesele Sony pe piaţa jocurilor video pentru consolă, scrie Deadline.

O versiune cinematografică a jocului a fost iniţiată în 2008, când în scaunul regizoral a fost ales McG (Terminator: Salvation, This Means War). Sony a renunţat însă la colaborarea cu acesta şi l-a înlocuit cu mult mai popularul, în acest moment, Tank, al cărui nume a fost vehiculat în alte două proiecte de amploare: un reboot al francizei Fantastic Four şi un spin-off al lui Spider-Man, Venom.

Shadow of the Colossus îl are ca personaj central pe Wander, care împreună cu calul său, Agro, călătoreşte prin teritorii rupte parcă din filmele western şi de aventură pentru a se lupta cu inamicii uriaşi şi puternici ai acestor locuri, numiţi Coloşi. Principalul său scop este însă salvarea lui Mono, a cărei viaţă depinde de succesul eroului în scoaterea din joc a monştrilor. Jocul a fost lansat în 2005 şi a devenit rapid unul dintre titlurile cele mai apreciate de pe piaţa PlayStation 2.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Michiduta pe 24 mai 2012 09:00
Jocul in sine este o experienta vizuala nemaipomenita. Daca este transformat in film ar putea deveni ceva foarte spectaculos.
Bayard pe 24 mai 2012 13:22
Niciodata nu merg trecerile astea de la jocuri video la filme
clontopel pe 25 mai 2012 09:18
au functionat PRINCE OF PERSIA
alex_il_fenomeno pe 11 iunie 2012 18:03
o veste buna ... sunt curios cata inspiratie va avea din nou regizorul .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells