Recomandări TV. De la comedie de acţiune şi alergături în spaţiu la răzbunare sângeroasă, pe micul ecran

de Gloria Sauciuc în 18 Sep 2017
Rubricile „Filme la TV” şi „Seriale TV” prezintă oferta completă a posturilor TV de la noi

Vineri am vorbit despre cele cinci filme nou lansate pe marile ecrane, iar acum iată alte şapte titluri pe care le-am putea vedea în programul televiziunilor de luni pânâ duminică. Este o săptămână cu recomandări pentru toate gusturile.

Emisiune nouă. La piaţă cu Antonio Passarelli
luni, 18 septembrie, ora 21.30, Paprika TV

Pentru iubitorii gastronomiei, emisiunea „La piață cu Antonio Passarelli” începe pe 18 septembrie, la TV Paprika, și va fi difuzată de luni până vineri, la ora 21:30. Formatul filmat în vara aceasta, în piețe din întreaga țară, ne îndeamnă să gătim mai des cu legume proaspete, cumpărate de la piețarii autohtoni, care le-au cultivat în apropiere. Din 7 octombrie, TV Paprika a pregătit două noi premiere: versiunile cehă și maghiară ale emisiunii. De la ora 10:00, începe „Marketa la piaţă” (cu Marketa Hrubesova) și, de la 10:30, „Dóra la piaţă” (cu Dóra Havas). Fiecare nou episod al celor două emisiuni va fi difuzat sâmbăta și duminica, la aceleași ore.

Dramedie.  Up in the Air (2009)
marţi, 19 septembrie, ora 20, Digi Film

Ryan (George Clooney) are o experiență de călător adevărat; a trăit prin aeroporturi, hoteluri și cu mașini închiriate. Își poate concentra esența traiului într-o valiză pe roți; și ce dacă este un răsfățat, un membru al elitei corporatiste care în curând își va serba cele 10 milioane de mile de zbor, pentru că, totuși, nu are nimic de care să se simtă „prins”. La un moment dat, Ryan se simte atras de o „colegă” de călătorie (Vera Fermiga), iar șeful lui (Jason Reitman) la sugestia unei tinere experte (Anna Kendrick) îl amenință cu chemarea permanentă „la sol”. Confruntat cu un asemenea prospect, terifiant și dătător de mari neliniști, anume de a fi consemnat „la sol”, Ryan se gândește la perspectiva năstrușnică de a avea și el o casă!.

Acţiune. Oldboy (2013)
miercuri, 20 septembrie, ora 22.15, Pro Cinema

Lumea contemporană a filmului este plină cu poveşti atroce de răzbunare – dar niciuna până acum nu se aseamănă cu cea din Oldboy: Prizonier în libertate, o poveste în acelaşi timp emoţionantă şi brutală, care aduce la un loc teme ale culturii pop moderne precum izolarea, sentimentele reprimate, răzbunarea, sentimentul de vinovăţie şi dorinţa de ispăşire. Oldboy: Prizonier în libertate este un omagiu adus poveştii iniţiale, dar se avântă pe propriul drum, într-un teritoriu tenebros, plin de pericole. Bazat atât pe romanul grafic semnat de Garon Tsuchiya şi Nobuaki Minegishi şi pe mult-premiatul film coreean regizat de Park Chan Wook (care a câştigat Marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes, devenind şi unul dintre cele mai cunoscute filme thriller din toate timpurile) filmul aduce o nouă abordare a legendei, datorită viziunii extraordinare a regizorului Spike Lee, de două ori nominalizat la Premiile Oscar.

Comedie de acţiune. 21 Jump Street (2012)
joi, 21 septembrie, ora 22.30, Pro TV

Telespectatorii au la dispoziție acțiunea lui Neal Moritz din Fast and Furious și stilul comic al lui Jonah Hill. Ideea de a realiza un film artistic de lungmetraj după 21 Jump Street i-a venit lui Stephen J. Cannell, care crease anterior, împreună cu Patrick Hasburgh, îndrăgitul serial de televiziune cu același nume. Hill îl interpretează pe Schmidt, tocilarul de altădată, care se simte „cool” pentru prima oară în viață. Ca partener pentru Hill, realizatorii au căutat un actor potrivit pentru rolul lui Jenko – un tip pentru care totul a decurs normal în liceu, dar care descoperă că a doua oară experiențele nu mai sunt atât de ușor de reeditat. Cine ar putea fi frumos, macho, dar și haios în același timp? Răspunsul a fost Channing Tatum. În comedia de acțiune 21 Jump Street/O adresă de pomină, Schmidt (Jonah Hill) și Jenko (Channing Tatum) care erau rivali în anii de liceu, au devenit o pereche de prieteni, cam ciudați, în timpul cursurilor la Academia de Poliție. Deși nu sunt cei mai buni polițiști din cartier, ei au șansa să avanseze și să se remarce acum când sunt repartizați în unitatea sub acoperire a poliției din Jump Street, condusă de căpitanul Dickson (Ice Cube). Aici, ei trebuie să-și schimbe pistoalele și insignele pe niște rucsacuri, folosindu-se de fizionomiile lor copilărești pentru a lucra sub acoperire.

Fantasy. Alice in Wonderland (2010)
Vineri, 22 septembrie, ora 21:00, Diva

Publicată pentru prima dată în 1865, cartea lui Lewis Carroll „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor” a schimbat pentru totdeauna cursul literaturii pentru copii. Pentru regizorul Tim Burton, posibilitatea de a aduce nota sa creativă unei asemenea opere clasice fără vârstă cum este „Alice în Țara Minunilor” a fost irezistibilă. „E o parte atât de importantă din cultura noastra”, reflectează el asupra poveștii lui Carroll care a inspirat numeroase adaptări pentru scenă, televiziune și film. „În orice tărâm de poveste există bine și rău. Ceea ce mi-a plăcut la Underland este că totul este ușor pe dos, chiar și oamenii buni. Pentru mine, asta e ceva deosebit”, a declarat Tim Burton.

Dramă. Youth (2015)
Sâmbătă, 23 septembrie, ora 20:00, HBO

Fred și Mick, doi vechi prieteni, se bucură de vacanță într-un hotel de la poalele Alpilor. Fred este un compozitor care nu mai profesează, iar Mike este regizor și se grăbește să ajungă la final cu scenariul următorului film. Cei doi știu că zilele lor sunt numărate și decid să facă față împreună viitorului. Dar în afară de ei, nimeni nu pare să aibă vreo problemă cu trecerea timpului.

După La grande bellezza/The Great Beauty, Sorrentino a ales să spună în Youth povestea unui om de optzeci de ani care încearcă să accepte faptul că timpul său se scurge cu rapiditate. Dar filmul este, mai presus de toate, povestea prieteniei dintre doi bătrâni care încearcă să privească împreună spre viitor, și a relației lor cu copiii lor, care privesc viața dintr-o perspectivă diferită. Alături de o narațiune lineară care urmărește intimitatea personajelor, Sorrentino aduce o structură vizuală plină de imaginație, investigând relațiile acestora și interconectând drama legăturilor care îi leagă.

SF. Gardienii galaxiei (2014)
duminică, ora 20.30, PRO TV

Aventurierul Peter Quill se trezește ținta unei periculoase urmăriri după ce fură un glob cu puteri misterioase. Încercarea de a dejuca planurile lui Ronan, un villain ce amenință soarta întregului univers, îl face pe Peter să formeze o echipă cu invincibilul Drax Distrugătorul, cu mortala Gamora, cu Groot, un umanoid cu formă de copac, și cu ratonul Rocket. Dar când Peter descoperă adevărata putere a globului și posibila amenințare pe care acesta o reprezintă la adresa galaxiei este clar că urmează o luptă pe viață și pe moarte pentru a salva lumea așa cum o știm.

Exploreaza subiecte similare:

Up in the Air, George Clooney, Oldboy, 21 Jump Street, Alice in Wonderland, Youth, Guardians of the Galaxy

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 19 septembrie 2017 08:39
Ce filme!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells