Recomandări TV 22-28 februarie. Serial de spionaj nou, filme premiate, animația Frozen

de Gloria Sauciuc în 22 Feb 2016
Iată o selecție de filme și seriale din programul posturilor TV

Serial nou. The Night Manager

luni, 22 februarie, ora 22, AMC

Fostul soldat britanic Jonathan Pine este recrutat de Burr, un agent secret. Sarcina sa este să viziteze Whitehall şi Washington D.C. unde se formează o alianţă între comunitatea serviciilor de informaţii şi traficanţii de arme. El trebuie să se infiltreze în anturajul traficantului Richard Onslow Roper, format din prietena sa Jed şi asociatul Corcoran.

Premiera serialului original AMC este luni, 22 februarie, urmând ca sezonul să continue cu câte un nou episod în fiecare seeară de luni. Distribuţia acestui serial de spionaj este una de excepție  - Tom Hiddleston, Hugh Laurie, Olivia Colman, Elizabeth Debicki,Tom Hollander.

Dramă premiată cu Oscar. Apollo 13

marți, 23 februarie, ora 21.30, TV1000

Astronautul Jim Lovell (Tom Hanks) conduce a treia misiune NASA de explorare a Lunii. Totul merge bine până când un recipient cu oxigen care explodează ameninţă rezervele de combustibil şi oxigen ale echipajului.

Deoarece curajoşii astronauţi sunt în situaţia de a muri sufocaţi sau îngheţând, Mattingly şi şeful misiunii Gene Krantz (Ed Harris) se luptă să găsească un mod de a aduce echipajul înapoi acasă, ştiind că astronauţii sunt în pericol de moarte din momentul în care nava greu încercată va intra în atmosfera Pământului. Distribuţia: Tom Hanks, Bill Paxton, Kevin Bacon, Gary Sinise, Ed Harris.

Pastila de artă. „Brâncuşi– 140 de ani de la naştere”, o campanie TVR

miercuri, 24 februarie,  ora 9.20, 16.50 și  21.40,  TVR 2

Invitatul emisiunii de miercuri dimineață este Prof. Univ. Dr. Darie Dup – sculptor, Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti. S-au folosit imagini din arhiva TVR: „Cuminţenia pământului’’, realizatori Manase Radnev şi Constantin Chelba, 1991 şi „Brâncuşi, fotograf’’, realizator şi producător Ileana Ploscaru Panait, 2006.

Film cu premiul Caméra d'Or pentru actori. „Party Girl”

joi,  25 februarie, ora 22.00,  TV5

Angélique, în vârstă de 60 de ani, adoră încă să petreacă. Noaptea, pentru a-şi câştiga traiul, îi convinge pe bărbaţii care frecventează un cabaret aflat la frontiera cu Germania să consume alcool. Cu timpul, clienţii se împuţinează. Michel, clientul său fidel, este îndrăgostit de ea. Într-o zi, o cere în căsătorie... Regia: Marie Amachoukeli, Claire Burger, Samuel Theis (Franţa, 2014). Premiat cu Caméra d'Or pentru ansamblul actorilor,  filmul a concurat în secțiunea Un certain regard, la Cannes 2014. Are nominalizări la Premiile César 2015 și Grand Prix (Cabourg 2014).

Dramă cu premii Oscar. „Glory”

vineri, 10 februarie, ora 23.00,  Sundance Channel

Regimentul de voluntari 54 Massachusets Voluntari era alcătuit din soldaţi de culoare conduşi de albi. La atacul din Fort Wagner, în Carolina de Sud, bărbaţii aceştia şi-au riscat viaţa pentru emancipare şi cetăţenie, schimbând altfel soarta războiului. Denzel Washington a luat Oscarul pentru „Cel mai bun actor in rol secundar”.

Shaw (Matthew Broderick) a fost ofițerul care s-a oferit să conducă prima companie de soldați afro-americani în timpul Războiului Civil din America. Această companie era formată în mare parte din sclavi evadați și trebuia să curețe drumul pentru "adevărații" soldați, primind astfel muncile josnice și împovărătoare. Shaw trebuie astfel să lupte atât cu adversarii care au ordin să îi ucidă pe ofițerii de culoare, cât și cu aliații care nu își pot învinge prejudecățile.

Totuși, în ciuda tuturor obstacolelor, colonelul Robert G. Shaw plănuiește să aducă această trupă în mijlocul evenimentelor pentru ca oamenii săi să poată lupta cu adevărat

Filmul de artă. „Priviri iubitoare”

sâmbătă,  27 februarie, ora 22.10,  TVR 2

Comedie romantică. În 1995, cetăţenii fostei Iugoslavii încearcă să-şi refacă vieţile după războiul care le-a măcinat ţara. Labud, un tânăr din Sarajevo, ajunge la Belgrad căutându-şi iubita şi află că fata a emigrat în America. Aşteptând să obţină la rândul lui viza, Labud se înscrie în joacă pe un site de întâlniri amoroase şi o cunoaşte pe Romana, şi ea refugiată. Printre ruinele unui oraş populat de "fantome" ale trecutului, mai poate iubirea să învingă prejudecăţi etnice şi să vindece rănile provocate de război? Nominalizat la Premiul Leul de Aur – Festivalul de la Veneţia 2003. Prezintă Laurenţiu Damian .

Animație. „Frozen”

Duminică, 28 februarie, ora 20, Antena 1

Când o profeție malefică face ca un întreg regat să se cufunde într-o iarnă veșnică, tânăra Anna va trebui să facă echipă cu Kristoff, un alpinist plin de întrăzneală, pentru a porni în căutarea Crăiesei Zăpezii, singura care ar putea pune capăt blestemului. Călătoria le va scoate în cale troli, un amuzant om de zăpadă pe nume Olaf, ființe magice, dar și o mulțime de pericole. Anna și Kristoff vor fi nevoiți să le înfrunte în goana lor pentru a salva regatul de la un destin înfiorător.

 

Alte știri din cinema

Brigitte Bardot, seducătoare în Le Mépris, duminică, la TV5Monde

Iată cele mai interesante filme difuzate de TV5Monde în decembrie

La La Land, cele mai multe nominalizări la Critics Choice Awards

Arrival, Hell or High Water şi Manchester By The Sea se află printre cele zece nominalizate la Cel mai bun film

În cinematografele din India imnul naţional va fi obligatoriu

Măsura a fost votată de Curtea Supremă şi va intra în vigoare în zece zile

Cât de „bazate pe fapte reale” sunt unele filme

The Imitation Game are cel mai mic scor; află titlul care a reflectat cel mai bine faptele şi personajele din care s-a inspirat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 22 februarie 2016 14:36
Vede cineva postul AMC?
Tigru pe 23 februarie 2016 02:24
Da cred doar UPC.
xerses pe 23 februarie 2016 22:58
Nu ma tenteaza mai nimic de pe lista.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback