Pupila dublă a prințesei egiptene din Mumia e documentată medical

de Gloria Sauciuc în 4 Apr 2017
The Mummy se lansează în cinematografele noastre pe 9 iunie 2017

În weekend se lansa un nou trailer The Mummy, în care o străveche prințesă a Egiptului, pe nume Ahmanet (Sofia Boutella), e gata să îl posedeze pe Tyler Colt (Tom Cruise) de îndată ce este eliberată accidental dintr-un sarcofag. Ce va rămâne, însă, în memoria cinefililor, ca o imagine-emblemă a acestei producții, este pupila dublă a prințesei.

Ochii înfricoșători ai acestei ființe antice nu sunt un artificiu întâmplător al departamentului de efecte speciale. Condiția este documentată medical sub numele de „pupula duplex”. De-a lungul timpului și la mai multe popoare, se credea că o persoană cu o pupilă dublă e o persoană capabilă să aducă boală și suferință celor pe care îi privește, acel „deochi” de care se vorbește în popor. Se crede chiar că pupile duble înconjurate fiecare de câte un iris ar fi avut ministrul chinez Li Ch’ung, portretizat cu acești ochi speciali.

O afecţiune asemănătoare în literatura medicală se numeşte „policoria”, în care - în cadrul aceluiași iris - se dezvoltă două pupile; totul nu reprezintă altceva decât o mutaţie în interiorul irisului. Afecţiunea este atât de rară, încât în lume se cunosc doar câteva cazuri.

Între 1899 și 1920 literatura medicală a indicat trei cazuri de policorie, dar numai unul a fost fotografiat și studiat. În 2007, o echipă de oameni de știință publica în Acta Ophthalmologica un studiu în care documenta cazul unu bărbat de 55 de ani cu multiple pupile, mai degrabă eliptice decât circulare. Echipa a determinat că mușchii care înconjurau fiecare pupilă s-au dezvoltat separat unii de alții. Cauza acestui fenomen nu a putut fi depistată, însă.

Exploreaza subiecte similare:

The Mummy, Tom Cruise, Sofia Boutella

Alte știri din cinema

Serviciile britanice şi cele americane de spionaj, cu atuurile şi hibele lor, luptă cot la cot în Kingsman 2

Kingsman: Cercul de Aur rulează în premieră pe marile noastre ecrane

The Lego Ninjago Movie - maestrul este piesa de rezistență

Spin-off-ul lui The Lego Movie (2014) a intrat în cinematografele noastre pe 22 septembrie

Victoria şi Abdul, o prietenie ascunsă deliberat timp de un secol

Iată cum a ajuns la lumină povestea unei prietenii care a scandalizat în urmă cu un secol opinia publică, despre un tânăr obișnuit din Agra (India), care a ajuns la vârful unui imperiu

Pavel Bartoş, ninja pe nume Zane în aventura animată „The Lego Ninjago Movie”

Animaţia cu piese Lego „The Lego Ninjago Movie” apare pe ecranele noastre dublat, atât în format 3D cât și 2D

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback