Proiecţie aniversară în onoarea lui Vaclav Havel

3 Oct 2011
Proiecţie aniversară în onoarea lui Vaclav Havel

Leaving, regizat de Vaclav Havel va fi proiectat in Bucuresti cu ocazia celebrarii celei de a 75-a aniversare a omului politic şi scriitorului ceh. Centrul Ceh si Ambasada Republicii Cehe in Bucuresti organizeaza miercuri 5 octombrie o serie de evenimente dedicate celebrarii celei de-a 75-a zile de nastere a fostului presedinte al Cehoslovaciei si al Republicii Cehe, Vaclav Havel.

Programul include proiectiile unui documentar special, „Cetateanul Havel” si a unui foarte recent film regizat de Havel, „Leaving” - dupa o piesa care ii apartine, expozitie de fotografii facute de Oldrich Skacha si conferinta despre Vaclav Havel – scriitor si dramaturg.

„Starea mea de sanatate nu imi permite sa calatoresc si de aceea ingaduiti-mi sa va salut macar de la distanta si sa va multumesc pentru ca va aduceti aminte de ziua mea de nastere, cand implinesc 75 de ani. Nu este un lucru obisnuit, iar eu sunt bucuros si emotionat.” a transmis Vaclav Havel cu ocazia evenimentului organizat in Bucuresti.

Programul zilei:

12.00 – 14.00: Vaclav Havel: scriitor si dramaturg (aula Bibliotecii Centrale Universitare ''Carol I''), Seminar/prezentare/lectura organizate de Societas Romano-Bohemica. In timpul actiunii va avea loc lansarea volumului cu piesele de teatru ale Vaclav Havel care a aparut la editura Curtea Veche.

16.00 - Citizen Havel, regia Pavel Koutecky, Miroslav Janek (2008), 120min (Proiectie la NCRR): Film documentar care prezinta 15 ani din viata lui Havel in timpul mandatului sau de presedinte si dupa incheierea mandatului, film care este mai mult decat un simplu document. Filmat intr-o maniera remarcabil de intima, acest portret realist se contureaza in cadrul unei perioade tumultuoase.

18.30 - Leaving, regia Vaclav Havel (2011), 97 min (Proiectie la NCRR). O comedie dulce-amara care urmareste viata unui inalt politician, dupa ce acesta a renuntat la pozitia sa pusa in slujba statului de-a lungul multor ani. Primul si unicul film regizat de Vaclav Havel, avand la baza scenariul propriei sale piese de teatru.

20.30 - Vaclav Havel: dizident/presedinte/cetatean (Sala Aquarium, MTR). Vernisajul expozitiei de fotografie organizata de Oldrich Skacha, prietenul si fotograful personal al lui Vaclav Havel. O suita de fotografii realizate in perioada 1968 – 2011. Vernisajul va fi deschis de fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, si va fi incheiata cu un pahar de vin si bere. Expozitia va fi deschisa pana pe 23 octombrie 2011.

Intrarea la toate evenimentele este libera.

Foto: Havel, în timpul filmărilor la Leaving

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 4 octombrie 2011 14:56
foarte frumos , pentru ca ruleaza filme in premiera .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells