Povestea unui eşec: Amanda Bynes

de Ştefan Dobroiu în 31 Iul 2013
De la o actriţă populară în adolescenţă, Bynes a ajuns noua Lindsay Lohan

Vedetă încă din copilărie, Amanda Bynes ar fi putut fi una dintre cele mai populare tinere actriţe din prezent dacă nu s-ar fi lăsat şi ea învinsă de stresul şi teribilismul vieţii de la Hollywood. Dacă la doar 13 ani avea propria emisiune de comedie, iar în 2003 apărea pe o copertă a revistei Vanity Fair cu cele mai promiţătoare tinere actriţe, iată că situaţia stă cu totul altfel în prezent: după o serie de probleme cu poliţia şi încercarea de a aprinde un foc în faţa casei unui străin, Amanda Bynes se află acum într-o evaluare psihologică ce ar putea-o ţine departe de cinema şi ar putea-o readuce sub custodia părinţilor.

La sfârşitul anilor '90 a devenit cunoscută datorită producţiilor canalului Nickelodeon Figure It Out şi All That, iar în 2003, la doar 16 ani, avea deja un rol principal în What a Girl Wants. În 2006 juca alături de un Channing Tatum încă departe de celebritate în She's the Man, o comedie cu adolescenţi ce s-a bucurat de succes. Bynes apărea tot mai des pe listele cu nume promiţătoare de la Hollywood, dar ulterior loviturile au început să sosească. Prima dintre ele, pierderea unui contract pe cinci ani cu un producător de îmbrăcăminte ce-i dădea libertate deplină pentru propria colecţie de haine, a părut să atragă după sine mai multe ghinioane similare.

În 2007 apare în Hairspray, unul dintre cele mai de succes muzicaluri din toate timpurile şi are rolul titular în Sydney White. Dar apoi Amanda Bynes începe să piardă roluri importante pentru carieră. A fost înlocuită cu Alexis Bledel în Post Grad, o comedie din 2009, şi cu Alexandra Daddario în comedia Hall Pass, cu Owen Wilson şi Jason Sudeikis. Ultimul rol notabil pe marele ecran l-a avut în 2010, în hitul Easy A, unde o interpreta pe inamica de moarte a eroinei (Emma Stone).

Este perioada în care tabloidele încep să-şi îndrepte atenţia asupra actriţei, din cauza unor declaraţii pe twitter cu privire la retragerea din actorie. "Nu-mi place să mai joc, prin urmare nu mai fac asta", a scris Bynes pe Twitter, anunţând planuri de viitor în muzica rap. Acestea nu s-au concretizat.

Probleme serioase ale Amandei încep în martie 2012, când primeşte amendă pentru utilizarea telefonului la volan. O lună mai târziu este arestată pentru că îşi conducea maşina în stare de ebrietate. Până în septembrie, actriţa este acuzată de două ori că a provocat accidente şi că apoi a fugit de la locul faptei. Victimele au renunţat la plângeri după înţelegeri financiare, dar lui Bynes i se interzice să se mai urce la volanul unei maşini pe o perioadă nedeterminată. Zece zile mai târziu este arestată pentru că şofa cu permisul suspendat.

În luna mai a acestui an, problemele actriţei par să fi ajuns la un cu totul alt nivel. Bynes este arestată pentru posesie de marijuana şi ajunge în tabloide după ce aruncă un dispozitiv pentru consumul de droguri pe fereastra apartamentului ei din Manhattan. După arestare, Bynes acuză pe twitter că a fost hărţuită de un poliţist: "M-a plesnit peste vagin. Hărţuire sexuală. O chestie gravă", a scris actriţa.

În iulie, Amanda Bynes a fost internată pentru o evaluare psihologică după ce a aprins un foc în curtea unei case din localitatea californiană Thousand Oaks. Conform rapoartelor poliţiei, pantalonii actriţei au luat foc, iar căţelul acesteia a fost acoperit cu benzină. Bynes a fugit de la locul faptei şi a fost descoperită încercând să-şi spele căţelul în baia angajaţilor unui magazin din apropiere.

În acest moment Amanda Bynes este în continuare internată, iar părinţii ei au depus cerere ca fiica lor să reintre în custodia lor, acţiune legală întreprinsă în cazurile psihotice sau suicidare.

Exploreaza subiecte similare:

Amanda Bynes, She's the Man, Sydney White

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
yasmine_kiss pe 31 iulie 2013 10:20
imi place AMANDA,i-am vazut si filmele...pacat de talentul ei...
wings1104 pe 31 iulie 2013 10:50
Imi pare atat de rau ca a ajuns in asa hal! Am considerat-o si inca o consider o actrita foarte simpatica si talentata, dar se vede clar ca isi iroseste talentul... Pacat pentru ea si pentru fanii ei.
PREDAMIRELA pe 31 iulie 2013 12:55
Se spune ca inaintand in varsta incepi sa capeti experienta si sa inveti din greselile tale sau ale altora. Vad cu parere de rau ca unii nu invata nimic, sufera de sindromul "Who cares???". iar cand ajungi sa tragi linie sa conluzionezi: Arata ( dupa baute, droguri si altele )de parca a trecut viata prin ei(nu cum corect ar fi : Au trecut prin viata !)Pacat !!!cand isi vede pozele nu s-o gandi:Ce caine am fost ce javra am ajuns ???
Chelbos pe 31 iulie 2013 13:28
toata lumea mai face si greseli, problema e atunci cand greselile persista. daca nu se trezeste la realitate va fi inca un caz pierdut.
alex_il_fenomeno pe 31 iulie 2013 14:25
Nu imi vine sa cred cat a decazut...Si chiar imi pare rau, promitea enorm si ar fi ajuns foarte departe daca se tinea de actorie.
cosmin742000 pe 31 iulie 2013 15:20
Mie imi place Amanda Bynes , dupa cum imi place si Lindsay Lohan , nu sunt nici pe departe cele mai slabe actrrite si nici singurele care au avut astfel de probleme.Cred ca putem numara pe degetele de la o singura mana cine nu a avut probleme in ultimi ani..Foarte amuzanta fraza " Hairspray, unul dintre cele mai de succes muzicaluri din toate timpurile." Am ras sa mor nu alta ..:)))))))))))))))
mariusdbrsc pe 31 iulie 2013 16:36
Cand ai dreptate ai!!!Intr-adevar cel mai de success musical:))))))
mariusdbrsc pe 1 august 2013 13:05
The record is largely incomplete prior to 1982, as box office wasn't tracked terribly well before then -- it was a stretch just to go back to 1975. Grosses are available for some major pre-1975 musicals, however there are too many holes in regards to other musicals to include in this chart ,spune boxofficemojo domnule STEFAN,cititi va rog mai cu atentie sursele dunmeavoastra si asa cum am mai spus-o,avand in vedere ca scrieti la PAREREA EXPERTULUI ne asteptam la pareri personale si nu la un amalgam "imprumutat "de pe alte site-uri,mai citim si noi.......fara suparare!!
Bayard pe 31 iulie 2013 15:42
La Amanda Bynes e mai mult decat un abuz de alcool sau de droguri, nu e un caz gen Lindsay Lohan. Bynes este de-a dreptul nebuna... ar trebui internata intr-un ospiciu.
vladimir84 pe 31 iulie 2013 23:00
Chiar are fata de fata cuminte si desteapta. Se pare ca aparentele inseala. Nu ma asteptam.
margott pe 16 martie 2016 21:30
Regretabila decizia ei de a se retrage din actorie, cand alte actrite ar da orice sa ajunga acolo unde e ea. Sau mai bine zis, unde a fost. Si mai regretabil e ca nu are ambitie sa-si depaseasca problemele si sa revina pe linia de plutire. Dupa ce ca ai o viata, sa-ti bati joc si de aia...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells