Poveste de dragoste cu Raluca Aprodu și Dragoș Bucur: filmări la -20°C în Brașov, zăpadă artificială și atmosferă de Crăciun

30 Oct 2015
În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie 2015

Filmat în urmă cu doi ani la Brașov, filmul spune povestea de iubire dintre doi tineri artiști din zilele noastre. Acțiunea se petrece în preajma sărbătorilor de iarnă, iar orașul nu a fost ales întâmplător: „transmite atmosfera de sărbători”,  spune Cristina Iacob care povestește și  despre momentele grele de la filmări: „am filmat întâi în decembrie, când era zăpadă și ne-am întors cu actorii în februarie. Nu mai era zăpadă deloc”. Despre greutățile întâmpinate povestește și Mișu Predescu, producătorul  filmului: „aduceam zilnic zăpadă cu camionul și cu mașinile de zăpadă, a trebuit să apelăm la ninsoare articifială. Pentru că da, in luna februarie, în Brașov nu ningea, deși era foarte frig afară”.

Raluca Aprodu și Dragoș Bucur au filmat exterioare la -20°C, însă asta nu a făcut decât să unească echipa și să facă filmul „viu și adevărat”, după cum spune Dragoș Bucur, care povestește in making-off despre întâmplările de la filmări:

„Am filmat poveste de dragosteîn 2013, însă post producția filmului a fost amânată pentru că, în acea perioadă, trebuia să începem filmarile pentru #Selfie. Am luat apoi decizia de a lansa mai întâi #Selfie în cinematografe, pentru că ținea de un context anume, de o stare a unei anumite generații și de un moment în care publicul avea nevoie să primească un astfel de film, îl cerea, pe când Poveste de dragoste este un film atemporal, el va rezona cu toate generațiile, indiferent de anul în care îl vor vedea. Acum am considerat că este momentul cel mai bun pentru a-l dărui publicului”, declară regizorul filmului, Cristina Iacob.

Într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste.  Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă.  E vremea Crăciunului și viata îi rezervă acestei tinere frumoase și talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?

Poveste de dragostea rulat în premieră internațională în cadrul Festivalului Filmului de Dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiția internațională. De asemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Montreal și în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Portobello. De curând, filmul va fi proiectat la Miami, în cadrul Focus on Romania Film Festival – Ft. Lauderdale Waves 2015.

Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepție. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru și Cătălin Cristuțiu, iar muzica originală aparține HaHaHa Production. Sunet, Dragoș Stanomir, iar mixajul, Cristinel Șirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment și Zazu Film.

În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie 2015, distribuit de Zazu Film.

 

Exploreaza subiecte similare:

poveste de dragoste

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells