Pe micul ecran între 25 și 31 iulie. Filme nerecomandate unor categorii de vârstă dar și producții clasice

de Gloria Sauciuc în 25 Iul 2016
Nu ezitați să consultați oferta integrală a canalelor TV sau rubricile „Filme la TV” ori „Seriale” de pe cinemagia.ro

Nerecomandat sub 15 ani. Macete
luni, 25 iulie , ora 01, Antena 1
Arăta exact ca un zilier de pe stradă şi părea tipul perfect pentru a-i pune în spate un asasinat politic. Dar s-a dovedit a fi Macete, un fost agent federal, adevărată legendă, un tip cu talente ucigaşe greu de egalat. Toţi îl credeau mort după confruntarea cu Torrez , baronul mexican al drogurilor. Însă Macete a fugit în Texas, vrând să dispară şi să-şi uite trecutul tragic. Acolo găseşte o reţea de corupţie şi înşelăciuni, care face ca un senator să fie ucis, iar el să devină un criminal căutat de poliţie.
În calea lui stau Booth, un om de afaceri crud şi nemilos, care are în serviciul lui o listă impresionantă de ucigaşi la comandă, şi Sartana Rivera, ofiţer de imigrări, frumoasă şi periculoasă, fiindcă nu s-a decis încă dacă vrea sa fie sau nu de partea legii.
Ajutoarele lui Macete sunt Luz, atrăgătoarea vănzătoare ambulantă de Taco, cu spirit rebel şi suflet revoluţionar, şi Padre, un preot priceput la binecuvântări, dar şi mai priceput cu armele. Croindu-şi drum printre golanţe, sânge şi inimi frânte, Macete ajunge iar să-l înfrunte pe Torrez într-o bătălie supremă pentru răzbunare şi mântuire. Cu: Danny Trejo, Jessica Alba, Robert De Niro, Lindsay Lohan, Michele Rodriguez, Steven Seagal

Comedie interzisă sub 18 ani. Virgin la 40 de ani
marți, 26 iulie , ora 21, TV1000
Ideea pentru această comedie a venit de la un virgin de varstă medie cu o fire simpatică – care, prin bunăvoința, dar și prin îndrumările greșite, ale colegilor de muncă, începe o călătorie educațională de neuitat spre scopul final de “a face-o”. Bazată, în cea mai mare parte pe o scenetă pe care a creat-o cu ani în urmă pe când juca în trupa improvizată de comedie Second City, Steve Carell a continuat să reînvie ideea peste ani de zile, încercând diferite forme pentru scenariul despre un bărbat de 40 de ani cu un mare secret.

Telecinemateca. Viciul blond
miercuri, 27 iulie, ora 20.10, TVR 2
Helen, dansatoare de cabaret, munceşte din greu pentru a plăti tratamentul soţului ei bolnav şi pentru a-şi creşte fiul, însă relaţia cu un bărbat bogat şi seducător ameninţă să-i distrugă căsnicia. Cu: Marlene Dietrich, Cary Grant.

Dramă . Dreamcatcher
joi, 28 iulie, ora 00.25, Sundance Channel
Brenda lucrează cu adolescenți în pericol, cu deținute și cu prostituate. Dar arsenalul Brendei e eficient pentru că a fost și ea ca ele. A fost prostituată și dependentă de droguri.

SF. Vice
vineri, 29 iulie, ora 22.30, ProTV
Bruce Willis joacă în acest thriller SF despre resortul Vice, locul unde clienții își pot îndeplini cele mai sălbatice fantezii, alături de locuitori, ce arată precum oamenii. O tânără de acolo își înțelege condiția și încearcă să evadeze.

Film de război. Inamicul e aproape
sâmbătă, 30 iulie, ora 22.55, Paramount Channel
Acest film captivant are pe afiş numai vedete. Într-un Stalingrad în flăcări, doi lunetişti încep un joc de-a şoarecele şi pisica, pentru onoare şi ţară. În vreme ce masele de soldați ai armatelor germană și rusă se înfruntă, iar lumea așteaptă cu teama sfârșitul luptei de la Stalingrad, Vassili Zaitsev (Jude Law), vestitul trăgător de elită, își pândește dușmanii unul câte unul. Totuși, faima sa îl împinge într-un duel cu cel mai bun lunetist german, maiorul Konig (Ed Harris), cei doi găsindu-se antrenați într-o luptă cu caracter personal, în timp ce în jurul lor au loc bătălii grandioase.

SF. Ghostbusters
Duminică, 31 iulie, ora 17.00, ProTV
Cum Ghostbusters varianta feminină e gata să intre în cinematografele noastre, ne-am gândit că o revizitare a filmului original este binevenită. Filmul e programat duminică. Doctorii Peter Venkman (Bill Murray), Raymond Stantz (Dan Aykroyd) si Egon Spengler (Harold Ramis) sunt trei oameni de știință mai puțin obișnuiți: aceștia cercetează știintele oculte la o universitate din New York. Când statul decide să nu le mai acorde finanțare pentru a-și susține proiectele, cei trei se decid să se reorienteze și să se apuce de afaceri, devenind vânători de fantome. Astfel, își stabilesc cartierul general într-un sediu vechi al pompierilor și pornesc în căutarea fantomelor, spiritelor și a altor creaturi ciudate. În timp ce își duc la îndeplinire sarcinile, Peter, Raymond și Egon dau din întâmplare peste o poartă către o altă dimensiune, descoperire ce va aduce numai rău asupra orașului și va dezlănțui forțe supranaturale greu de oprit.

Exploreaza subiecte similare:

Machete, Danny Trejo, Steven Seagal, Robert De Niro, Jessica Alba, The 40 Year Old Virgin, Blonde Venus, Dreamcatcher, Bruce Willis, Vice, Ghostbusters, Enemy At The Gates, Dan Aykroyd, Bill Murray, Jude Law, Ed Harris, Marlene Dietrich

Alte știri din cinema

Keanu Reeves a fost aproape de a-şi schimba numele la începutul carierei

Actorul a fost sfătuit să îşi aleagă un alt nume de scenă încă de la primele sale zile la Hollywood

Avatar 2 va putea fi văzut în 3D, dar fără ochelari

James Cameron se pregăteşte să introducă în cinematografe încă o tehnologie nouă, bazată pe un sistem de proiecţie laser

Actorul suedez Michael Nyqvist a murit. Avea 56 de ani

Actorul a devenit faimos internaţional pentru rolul din „Bărbaţi care urăsc femeile”, „Castelul din nori s-a sfărâmat”, „Fata care s-a jucat cu focul”, alături de Noomi Rapace

Vanessa Redgrave revine în România. Este invitata specială a celei de-a 13-a ediţii BIFF

Gala de deschidere a BIFF 2017 are loc miercuri, 28 iunie 2017, la Institutul Francez din București, la sala Elvire Popesco

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 25 iulie 2016 21:47
As dori sa vad Vice....
xerses pe 25 iulie 2016 21:49
Si o revedere ar fi buna....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback