Lansat în 2013, Pacific Rim, SF-ul lui Guillermo del Toro a avut o bună evoluţie la box office şi critică, cele 411 milioane de dolari strânse din toată lumea (la un buget de 190 de milioane) justificând o continuare. Implicat în alte proiecte, Del Toro a lăsat scaunul regizorului altcuiva, însă, ca producător, a susţinut puternic sequel-ul. Cu tot felul de obstacole în producţie, Pacific Rim 2 a fost până acum amânat, însă nu şi abandonat, iar ştirea celor de la TheHollywoodReporter.com arată că s-a făcut un uriaş pas înainte în producţia acestuia.
Pentru a lucra la scenariul continuării, realizatorii l-au adus în echipă pe Derek Connolly, un tânăr şi promiţător nume la Hollywood, care a contribuit şi la povestea lui Jurassic World, fiind cooptat şi în echipa lui Kong: Skull Island. O veste bună pentru Pacific Rim 2, căci Connolly, cu ceva experienţă în creaturi uriaşe, şi-ar putea folosi cu succes abilităţile în cea de-a doua runde de confruntări între Jaegerii şi Kaiju.
La cârma sequel-ului va sta Steven S. DeKnight, care a făcut parte din echipa de realizatori a primului sezon din Daredevil, unul din succesele canalului Netfilx.