Oz: The Great and Powerful, un omagiu adus peliculei din 1939

de Cristina Grigore în 11 Ian 2012
Oz: The Great and Powerful, un omagiu adus peliculei din 1939

Se pare că adaptarea noii poveşti a Vrăjitorului din Oz va respecta varianta clasică din 1939, acest prequel 3D al regizorului  Sam Raimi urmând a aduce, cu unele modificări inedite, un omagiu filmului ce o are în rol principal pe una din legendele Hollywood-ului, Judy Garland.

Într-un interviu acordat Comic Book Movie, Joey King, una din actriţele din Oz: The Great and Powerful, a dezvăluit că filmul va începe şi, probabil, se va şi încheia, cu scene alb-negru, la fel ca originalul.

„Vom proceda la fel ca în primul film Vrăjitorul din Oz, începem cu secvenţe alb-negru, iar apoi totul devine colorat odată cu intrarea în Ţara lui Oz. În plus, va fi un film 3D, iar asta mă entuziasmează la maximum. Prdducţia va adăuga un plus de spectaculozitate minunatei lumi din Oz”, a spus King.

Actriţa a vorbit şi despre personajul pe care îl va interpreta: „Eu joc rolul lui Wheelchair Girl şi China Girl. Wheelchair Girl este în Kansas, iar China Girl este personajul meu de bază, ce apare în majoritatea filmului. Este foarte amuzantă, datorită îndrăznelii ei excesive. Şi-a pierdut familia odată cu sosirea pe acele meleaguri ale Vrăjitoarelor ceore Rele. Acum, Oz este tatăl ei adoptiv”.

Pelicula îl are în rolul lui Oz pe James Franco. Din distribuţie mai fac parte Mila Kunis (vrăjitoarea rea, Theodora), Rachel Weisz (cealaltă vrăjitoare rea, Evanora) şi Michelle Williams (vrăjitoarea bună, Glinda).

Filmările la Oz: The Great and Powerful se află încă în desfăşurare, acesta urmând să fie lansat în Statele Unite pe 8 martie 2013.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Crist11 pe 11 ianuarie 2012 13:49
James Franco, sunt sigur ca il va juca pe Oz fara probleme.
legolas05 pe 11 ianuarie 2012 14:28
astept filmul,sigur va fi fain
alex_il_fenomeno pe 13 ianuarie 2012 11:08
se anunta o pelicula uimitoare !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells