Oscar 2010: Cele mai bune zece filme ale anului

de Răzvan Boboc în 6 Mar 2010
Oscar 2010: Cele mai bune zece filme ale anului

Zece pelicule s-au aliniat anul acesta la start în cursa pentru Oscarul pentru Cel mai bun film! James Cameron se întoarce pe lista Oscarurilor după 12 de ani de la obţinerea prestigioaselor premii pentru lungmetrajul Titanic. De data aceasta însă cursa pare mult mai strânsă.

The Hurt Locker, unul dintre cele mai apeciate şi premiate filme ale anului, este cotat cu mari şanse la categoria cea mai importantă de la Oscar.

The Hurt Locker, regizat de Kathryn Bigelow, a primit anul acesta premiul pentru cel mai bun film la gala Sindicatului Producătorilor Americani. În ultimii 20 de ani, 13 producţii câştigătoare ale acestui premiu au fost recompensate şi cu Oscar pentru cel mai bun film.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc duminică noapte şi va fi transmisă în direct de HBO, de la ora 3.30.

Avatar - Regizat de James Cameron, filmul ne poartă 200 de ani în viitor. Jake este un veteran de război paralizat care este adus, împreună cu alţi pământeni, pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de o rasă umanoidă, Na'vi, o veche civilizaţie deloc încântată de oaspeţi. Jake şi semenii săi trebuie să lupte pentru a-şi găsi locul pe luxurianta Pandora şi între timp tânărul se îndrăgosteşte de Neytiri, o localnică. Producătorul Jon Landau a mai luat Oscarul pentru Titanic.



The Blind Side - Michael Oher este un adolescent afro-american, analfabet, şi supraponderal, din Memphis, provenit dintr-o familie cu 13 copii în care tatăl a fost ucis, iar mama este dependentă de droguri, care a fost plasat de şase ori în familii adoptive şi a fugit de fiecare dată pentru a duce o existenţă dificilă şi periculoasă pe străzi. Norocul băiatului se schimbă atunci când este adoptat de către soţii Leigh Anne şi Sean Touhy. Din distribuţia filmului, regizat de John Lee Hancock, fac parte Quinton Aaron, Tim McGraw şi Sandra Bullock. Aceasta este prima nominalizare pentru producătorii Gil Netter, Andrew A. Kosove şi Broderick Johnson.



District 9 - Cu 30 de ani în urmă, extratereştrii au luat contact pentru prima dată cu omenirea. Oamenii au aşteptat atacuri ostile sau avansuri tehnologice uriaşe. Niciuna dintre acestea nu a venit. În schimb, extratereştrii erau refugiaţi; ultimii supravieţuitori ai lumii lor naufragiaţi pe Pământ. Creaturile au fost plasate în ghetouri speciale create în Africa de Sud. Filmul este regizat de Neill Blomkamp. Producătorul Peter Jackson are în palmares trei Oscaruri, pentru The Lord of the Rings: The Return of the King.



An Education - Povestea maturizării unei adolescente (Carey Mulligan) dintr-o suburbie a Londrei anilor '60 şi a schimbărilor pe care viaţa ei le suferă după ce cunoaşte un playboy de două ori mai în vârstă decât ea (Peter Sarsgaard). Pelicula este regizată de Lone Scherfig. Sunt primele nominalizări la Oscar ale producătorilor Finola Dwyer şi Amanda Posey.

The Hurt Locker - Acţiunea filmului se petrece în Irak. Protagonişti ai unui joc de-a şoarecele şi pisica, nişte soldaţi genişti americani trebuie să supravieţuiască într-un oraş în care orice localnic este un potenţial duşman şi orice obiect o potenţială bombă. Filmul, regizat de Kathryn Bigelow, a obţinut deja premiul Sindicatului Producătorilor Americani.



Inglourious Basterds - În Franţa ocupată de germani, Shosanna Dreyfus (Mélanie Laurent) priveşte cum familia ei este executată de colonelul nazist Hans Landa (Christoph Waltz). Shosanna scapă şi fuge la Paris unde-şi creează o nouă identitate. În altă parte a Europei, locotenentul Aldo Raine (Brad Pitt) organizează un grup de soldaţi evrei pe care-i conduce într-o campanie de răzbunare împotriva naziştilor. The Basterds, trupa lui Raine, porneşte într-o misiune al cărei scop este lichidarea liderilor celui de-al treilea Reich. Filmul este regizat de Quentin Tarantino. Este cea de-a treia nominalizare la Oscar a lui Lawrence Bender (Good Will Hunting şi Pulp Fiction).



Precious: Based on the Novel 'Push' by Sapphire - Regizorul Lee Daniels spune povestea impresionantă a unei tinere care vorbeşte în numele tuturor minorităţilor din Harlem, ţinând cont că a fost abuzată, nu ştie să citească, e obeză şi i s-au închis toate uşile în faţă. Producătorii Siegel-Magness şi Gary Magness sunt la prima nominalizare.



A Serious Man - Acţiunea filmului se petrce în anul 1967 şi Larry Gopnik (Michael Stuhlbarg), profesor de fizică la o universitate, simte că viaţa lui personala şi profesională se cam duce pe apa sâmbetei. Filmul este regizat de fraţii Ethan şi Joel Cohen. Cei doi au obţinut Oscaruri pentru filmele No Country for Old Men şi Fargo.



Up - Animaţia celor de la Pixar/Disney prezintă povestea lui Carl (Edward Asner), un septuagenar care îşi ia zborul cu tot cu casă, susţinut în aer de o mulţime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-şi ţină şi o promisiune făcută soţiei lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul "decolării", pe prispa casei lui se află şi un entuziast puşti de opt ani. Este prima nominalizare la Oscar a producătorului Jonas Rivera.



Up in the Air - Ryan Bingham (George Clooney) e trecut de 40 de ani şi călătoreşte prin toată ţara pentru a eficientiza companiile, în principal prin concedierea cât mai multor angajaţi. Deşi pozează în omul realizat şi autosuficient, ţinând uneori şi discursuri motivaţionale despre avantajele unei vieţi lipsite de relaţii de lungă durată, Ryan nu face decât să-şi înece nemulţumirile în băutură, sex şi mii de mile zburate, anonim, cu avionul. Filmul este regizat de Jason Reitman. Primele nominalizări la Oscar pentru Daniel Dubiecki şi Ivan Reitman.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Razvan pe 6 martie 2010 13:42
Inglourious Basterds va castiga Oscarul...
Imperator pe 6 martie 2010 14:16
Probabil va castiga The Hurt Locker. Mi-as dori sa castige District 9
StevieGG08 pe 6 martie 2010 14:29
The Hurt Locker all the way!.....nu pt ca e o capodopera neaparat.....ci pt ca e cel mai bun film al anului....si Inglorious Basterds ar putea castiga iar astfel Academia sa se revanseze fata de Tarantino care a fost partial nedreptatit in 94' cu Pulp Fiction.....un alt mare candidat ar fi Precious.....un film cu adevarat cutremurator!
starcx pe 6 martie 2010 16:12
Zmeura de aur cand va fi?
rvn pe 6 martie 2010 17:32
toate filmele nominalizate sunt filme de "nisa".sunt diferite ca tematica,insa ,nici unul dupa parerea mea, nu reuseste sa straluceasca intr-atat incat sa se prevada castigatorul sigur al premiului cel mare!stilul avatarului este inca o noutate pentru nominalizarile la oscar si chiar daca este castigatorul globului de aur,j.cameron nu cred ca va mai fi invingator inca o data cu filmul lui,destul de controversat,de altfel!asa ca...avatar contra restul,cam asta este...
BudauBogdan pe 6 martie 2010 18:08
vedem maine noapte...
cavallioty pe 6 martie 2010 18:22
zmeura ar trebui sa fie in seara asta
Blondie pe 6 martie 2010 18:38
Cand a luat oscaru cu Titanic, James Cameron a avut o competitie mult mai stransa...in 1997 au fost filme foarte buna nominalizate alaturi de Titanic. Totunisi nu cred ca va castiga anul asta cu toate ca dintre nominalizat Avatar mie unu mi-a placut cel mai mult apoi District 9, The Hurt Locker si IB. La drame nu prea am nervi sa ma uit oricat de bune ar gi filmele, ma rog...la Push chiar nu am nici o intentie sa ma uit....
chitalucia pe 6 martie 2010 19:16
Imi doresc sa castige Up in the air, dar nu are nici o sansa.
alin.schiopu pe 6 martie 2010 21:22
nota 10 pt inglorious bastards am vazut toate filmele.. nominalizate... si acolo mi s-a indreptat atentia si admiratia cel mai mult
ionela pe 7 martie 2010 11:20
imi doresc sa castige The Hurt Locker.Este f.bun filmul...pt mine este filmul 'aproape perfect".
Catalin pe 7 martie 2010 11:20
Am vazut The Blind Side si am ramas placut impresionat.Pt. cei ce nu l-au vazut recomand.Sper sa castige.
mary pe 7 martie 2010 11:53
cele mai bune filme sunt Avatar si Inglourious Basterds iar cele mai slabe sunt Up in the Air si The Hurt Locker, aceste filme nu merita nominalizate la oscar, au subiecte banale si plictisitoare. sper sa nu castige.
coco2008 pe 7 martie 2010 12:07
Eu zic ca o sa castige AVATAR!
BudauBogdan pe 7 martie 2010 12:48
GO AVATAR FOR THE OSCARS!!!
Roy pe 7 martie 2010 13:32
The Hurt Locker e un film implinit din multe puncte de vedere, si notati ca nu e genul de film facut sa straluceasca si sa ia premii. E un instant classic (...aproape. N-are totusi un final!) executat solid, care "te tine".

Bun, am inteles ca Avatar e simplificat pentru masele populare, dar chiaar asa? In plus, va inselati atunci cand spuneti ca efectele speciale si imaginatia realizatorului sunt cea mai extraordinara chestie... Se putea mult mai bine Pandora aia.

Iar Col. Hans Landa este un personaj "supporting" de neegalat. (In ghilimele pentru ca de fapt mai mult el este filmul.)

Paramore pe 7 martie 2010 17:46
Sper sa i-a The Hurt Locker ca numai suport cu Avatarul asta
1818 pe 7 martie 2010 19:28
Hurt Locker e un film pe o tema folosita de multe ori pana acum.Avatar ar merita premiul dar nu se stie sunt multi critici rautaciosi si invoca tehnologia folosita ca un defect al filmului.
Dar Inglourious Basterds nu prea vad ce ar putea gasi rau la el:buget propriu ,film fara sustinere din partea vreunei companii,si scenariul si tot filmul au fost OK.
Distric 9 prea dur pentru cel mai bun film si nu a avut prea multe incasari.
In concluzie :Inglourious Basterds sau daca juriul va trece peste prejudecati :Avatar.

marylin01 pe 7 martie 2010 21:13
Desi sunt nominaizate 10 filme preferatele sunt clar Avatar si THL ,dupa parerea mea surpriza nu ar fi sa ia THL care oricum o sa ia....ci sa ia alt film si acela nu e Avatar,probabil Inglourious Basterds dar vom vedea la 3 dim.
734851 pe 7 martie 2010 22:06
Cred ca DISTRICT 9 merita Oscarul...
vladutzzz pe 7 martie 2010 22:55
cred ca 75% o sa ia avatar si restu The Hurt Locker
me pe 7 martie 2010 22:58
in avatar problema e simpla....o civilizatie cu o tehnologie avansata...cum e america...ataca un popor fara tehnologie...iran, irak....dar cu bogatii de subsol trebuincioase....din punctul asta de vedere, oscarul fiind un premiu american, avatar nu va castiga....ca si efecte speciale, parerea mea=10, ca si subiect=10, ca si dezvoltare a subiectului in poveste=8...se putea mai bine..are unle lacune....ca si interpretare a personajelor....9...si acolo se mai putea lucra...coloana sonora=10...f buna...per total...s-ar apropia de cel mai bun film...ar putea castiga adaca n-ar fi niste considerente politice pe la mijloc
sam71 pe 8 martie 2010 07:11
as prefera ca cei sub 20 de ani sa se abtina de la orice comentariu, nr filmelor vazute de ei si calitatea acestora nu le da dreptul la o parere asupra subiectului
hagiandrei pe 26 martie 2010 23:31
Deci e cam asa: Avatar, The Blind Side, Up , The Hurt Locker ,Inglourious Basterds astea au fost filme bune.
Restul sunt cam la ordinea zilei (filme care nu te prea atrag).

Radu1711 pe 18 aprilie 2010 00:59
imi plac toate filmele, District 9 m-a impresionat
mr . morbius pe 9 mai 2010 18:42
Eu zic sa castige:AVATAR,District 9,The blind side si UP, dar cred ca UP nu are nici o sansa.
Ar fi fost ca lumea sa castige toate filmele noastre favorite.

mircea pe 30 august 2010 21:20
eu zic ca hurt locker va lua ma impresionat mult mai mult ca avataru car nu mis e pare nu stiu ce in afara de tema filmului
Alpacino10 pe 12 februarie 2012 08:44
HURT LOCKER A LUAT OSCARUL DAAA

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells