Orlando Bloom revine alături de Johnny Depp în Piraţii din Caraibe 5

de Cristina Grigore în 10 Sep 2014
Johnny Depp, Geoffrey Rush şi Keith Richards nu vor lipsi din distribuţie

Cea de-a cincea parte a francizei Pirates of the Caribbean este acum în lucru, iar studiourile Disney sunt acum centrate pe alcătuirea distribuţiei. După ce au asigurat prezenţa în continuare a lui Johnny Depp, sunt acum dornici să îl readucă în echipă şi pe Orlando Bloom. După afirmaţiile actorului, preluate de DailyMail.com, acest lucru se va întâmpla.

„Au existat unele discuţii pe acest subiect şi sunt gata să accept oferta”, a spus Bloom, care s-a arătat un mare fan al seriei. „Întreaga experienţă a colaborării cu Johnny [Depp] şi [regizorul] Gore [Verbinski] a fost cu adevărat uimitoare pentru mine. M-am simţit excelent alături de Johnny, de altfel, unul din motivele pentru care am acceptat foarte repede ocazia de a juca în prima parte a francizei a fost faptul că era şi Johnny implicat. Am fost un mare fan al său încă din adolescenţă astfel încât faptul că am ajuns să fiu atât de aproape şi să îl cunosc atât de bine, să văd cum lucrează ca actor a fost un dar nepreţuit”.

Piraţii din Caraibe 5 îi vor mai readuce în distribuţie pe Geoffrey Rush şi  Keith Richards. Filmul îi va avea ca regizori pe Joachim Ronning şi Espen Sandberg (Kon-Tiki), iar lansarea în cinematografe va avea loc pe 7 iulie 2017.

Exploreaza subiecte similare:

Orlando Bloom, Johnny Depp, Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Han_Solo pe 10 septembrie 2014 10:52
Mai bine o aduceau inapoi pe Keira Knightley.
Costirik pe 10 septembrie 2014 17:46
Mai bine nu;)
VIBERS pe 10 septembrie 2014 22:14
E o actrita buna de ce nu?
spartacus pe 10 septembrie 2014 19:24
Adică o să lucreze la film 3 ani ?!?!?!...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells