Nemuritorii Stan şi Bran!

Deşi cel mai celebru duo comic al primei jumătăţi din secolul trecut s-a destrămat în 1955, popularitatea lui era intactă zeci de ani mai târziu, când, cel puţin în România, programarea fabuloaselor lor momente comice la TV făcea pustiu pe străzi. Ieri s-au împlinit 120 de ani de la naşterea lui Oliver Hardy, rotofeiul actor care i-a dat replica timp de mai bine de trei decenii partenerului său, Stan Laurel, într-o serie de scurtmetraje şi lungmetraje adulate de lumea întreagă.

Înainte de întâlnirea lor, amândoi erau deja cunoscuţi în lumea comediei americane, dar nu şi foarte familiari publicului larg. Apăruseră deja în aproximativ 300 de scurtmetraje sau momente comice, numai că faima s-a lăsat aşteptată până când Stan Laurel şi Oliver Hardy s-au reunit sub emblema studiourilor Hal Roach, unde au început să facă scurtmetraje comice. Chiar dacă au apărut în acelaşi titlu, The Lucky Dog, în 1921, de-abia în 1927, când apare Putting Pants on Philip, se poate vorbi de Stan şi Bran. În cunoscutul scurtmetraj Stan Laurel este un scoţian ajuns la New York, unde provoacă senzaţie cu kilt-ul său buclucaş. Unchiul său, interpretat de Oliver Hardy, se tot chinuie să-l convingă de utilitatea pantalonilor, de unde şi titlul acestui scurtmetraj foarte apreciat în epocă.

Deşi membri ai unei echipe mai largi de actori, Laurel şi Hardy au devenit treptat vedetele grupului Hal Roach, Stan Laurel implicându-se treptat şi în scrierea şi regia sketchurilor. Fără să fi fost creditat ca regizor, Stan tăia şi spânzura pe platouri, spun istoricii, iar regizorul angajat trebuia să urmeze întocmai "sugestiile" detaliate ale acestuia.

Primele scurtmetraje au fost mute, dar din 1929 Stan şi Bran au făcut trecerea la filmul vorbit. Schimbarea i-a luat pe nepregătite pe mulţi dintre actorii cunoscuţi de la Hollywood, unii fiind uitaţi apoi. Neobişnuinţa cu replicile vorbite le făcea pe starurile filmului mut să pronunţe replicile foarte teatral, iar înregistrările deficitare nu ajutau deloc publicul să înţeleagă ce se discută pe marele ecran. Nu era şi problema lui Stan şi Oliver, căci oricum sketch-urile lor erau mai degrabă fizice. Cu toate acestea cei doi comici nu au încercat niciodată să opună rezistenţă sunetului, ba chiar au semnat şi un sketch, Unaccumstomed As We Are, în care parodiau pronunţia ciudată din filmele perioadei.

Proiectate în calup sau separat, filmele lui Stan şi Oliver devin tot mai cunoscute, transformându-i pe cei de actori în adevărate staruri ale perioadei. În 1931 le apare primul lungmetraj, Pardon Us, dar eticheta de mari "figuri", la propriu şi la figurat, ale comediei li se lipeşte automat pe frunte în 1932, când primesc Oscarul pentru scurtmetrajul The Music Box, celebrul lor film în care se chinuie să urce un pian pe scări. Îl poţi vedea la finalul acestui material.

Sunt anii în care Stan şi Oliver realizează multe dintre titlurile lor nemuritoare: Big Business ni-i arată în rolurile a doi vânzători de brazi de Crăciun care încep un şir de altercaţii cu un client incomod. Răzbunările meschine şi adesea cu consecinţe dezastruoase sunt unul din motivele comice cele mai prezente în întreaga lor carieră. Tot cu Crăciunul are legătură şi Babes în Toyland, un lungmetraj lansat în decembrie 1934. Cu un an înainte apăruse Sons of the Desert, unul dintre cele mai iubite lungmetraje ale cuplului comic, în care poţi auzi celebre replică "Iar m-ai băgat în belea!".

Această perioadă vine şi cu o ruptură: controlul exercitat de Stan Laurel asupra producţiei lui Babes în Toyland îl face pe Hal Roach să refuze să mai colaboreze cu cei doi comici. Stan şi Oliver rămân la studiourile sale încă şase ani, dar relaţia dintre cei trei este tot mai rece. În 1940, în căutarea libertăţii artistice, duoul semnează cu studiourile 20th Century Fox, dar decizia se dovedeşte nefericită: angajaţi ca simpli actori, nu mai aveau voie să modifice scenariile, iar ocaziile pentru celebrele lor improvizaţii erau tot mai mare rare. Chiar dacă nu sunt considerate cele mai bune din cariera lor, filmele apărute în această perioadă erau create cu un buget de sub 300.000 de dolari şi aduceau, fiecare, milioane peste milioane din încasări.

Sfârşitul cinematografic vine în 1951, când apare Atoll K, o producţie franco-italiană regizată de Leo Joannon. Dublajul nepotrivit, povestea plină de probleme de logică şi sănătatea tot mai precară a celor două staruri transformă proiectul într-un adevărat insucces. Este ultimul lor film, dar Stan şi Oliver continuă să apară pe scenă, în turnee foarte populare, sau pe micul ecran. Ultima lor apariţie televizată este din 1955, când apar împreună în This Is Music Hall, un program de varietăţi difuzat de BBC.

După ce slăbeşte zeci de kilograme pentru a-şi rezolva problemele cardiace, Oliver Hardy suferă o serie de atacuri celebrale care îl vor ucide în august 1957. Moartea partenerului său de mai bine de trei decenii îl face pe Stan Laurel să refuze să mai urce vreodată pe scenă sau să mai apară în faţa camerelor de luat vederi. A refuzat până şi o apariţie în It's a Mad, Mad, Mad, Mad World, celebra comedie semnată de Stanley Kramer în 1963. Va muri în 1965, într-o perioadă în care sketchurile sale şi-ale bunului său prieten Oliver Hardy sunt redescoperite şi redifuzate de televiziunile din întreaga lume, spre deliciul a milioane şi milioane de telespectatori.

Care este sketchul tău favorit cu Stan şi Bran?

The Music Box