Senzuală şi letală în acelaşi timp, Charlize Theron se reinventează din nou şi surprinde cu un rol exploziv de blondă fatală în filmul de acţiune „Atomic Blonde: Agenta sub acoperire”, în premieră pe marile ecrane din ţară. Având la bază romanul grafic „The Coldest City”, actriţa interpretează rolul unei letale asasine MI6, trimisă în Berlin să rezolve un caz de siguranţă naţională. Ea este un super-spion abil, senzual și sălbatic care depășește stadiul de super-erou absurd de fantezie.
Șansele de reușită sunt aproape inexistente în „Cel mai rece oraș”, iar în momentul în care ajunge în Berlin este lăsată să se descurce singură. Este o misiune pentru care nicio experiență cu MI6 nu o poate pregăti. Trebuie să se bazeze pe instinct, ingeniozitate și curaj… folosindu-se de antrenamentul ei, intelect, farmec și intuiție pentru a scăpa cu viață.
Cadrul pentru această poveste care avea să devină Atomic Blonde: Agenta sub acoperire este un singur timp și loc din istorie: Berlin, chiar înainte de căderea Zidului care a existat pentru 28 de ani. Construit în 1961 de guvernul Berlinului de Est Comunist pentru a împărți cetățenii din sectoarele americane, britanice și franceze—care au fost stabilite în urma Acordului de la Potsdam de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial—Zidul a dat naștere unei arene ascunse, segregată, în care spionii, agenții și cei implicați în Războiul Rece purtau lupte pe diferite fronturi.
„Atomic Blonde: Agenta sub acoperire” a beneficiat de un eveniment de lansare dedicat, marţi seara, la Grand Cinema & More. Înainte de vizionarea filmului în avanpremieră, vedetele şi jurnaliştii s-au răcorit cu limonadă şi îngheţată artizanală. Artista Roton, Delia Rus, a preluat rolul de blondă atomică şi, alături de trupa sa, a încântat publicul din cinematograf cu cele mai cunoscute piese de pe coloana sonoră a filmului. Concertul live a inclus piese clasice ca: „Personal Jesus” - Depeche Mode, „Under Pressure” - David Bowie & Queen sau „99 Luftballons” – Nena. Printre vedetele care s-au alăturat misiunii agentei marţi seara s-au numărat: Lora şi Ionuţ Ghenu, Adelina Pestriţu, Kamara şi Andrei de la Alb-Negru, Dan Cruceru şi Cristina Pocora, Daniel Niţoiu şi soţia lui, Marina Neagu.
Legat de momentul istoric surprins în film, Charlize Theron spune că „era o atmosferă ca în Vestul Sălbatic”. „KGB-ul sovietic și Stasi din Germania de Est împotriva CIA-ului american, MI6 britanic și DGSE-ul francez. Corupție, șantaj, mituire, violență—acesta era regimul zilnic al acelor agenți”.
Zidul era compus din două bariere separate: zidul din exterior de la granița cu Berlinul de Vest, și un zid interior foarte bine păzit la aproximativ 30 de kilometri către interior. Între cele două, în „zona morții”—între straturi de bariere de oțel și beton—soldați înarmați patrulau însoțiți de câini, în timp ce fâșiile de nisip ajutau la găsirea urmelor oricărei persoane care încerca să se apropie. Zidul era înconjurat de 112km de sârmă ghimpată, 310 turnuri de pază, 65 de tranșee anti-vehicul și 40.000 de soldați antrenați de sovietici.
Echipa de producție Atomic Blonde: Agenta sub acoperire a dezvoltat acest film pe baza romanului grafic de la editura Oni Press din 2012 „The Coldest City,” scris de Antony Johnston și ilustrat de Sam Hart. Stilul, sunetul și designul creației reflectă o refacere stilistică, elevată a Berlinului din 1989. Arta, muzica și exprimarea socială au explodat în timp ce lumea urmărea cum Berlinul joacă rolul de gazdă a sfârșitului Războiului Rece.
Anthony Johnston s-a implicat în acest proiect în vara anului 2008, acesta fiind unul personal, având un impuls creativ de a explora interesul față de spionajul din timpul Războiului Rece. Pe atunci, thrillerele cu spioni erau un gen neobișnuit pentru romanele grafice, așa că nu avea așteptări prea mari ca romanul să fie publicat, mai ales să aibă atât de mult succes la public.
Scriitorul ne relevă inspirația acestuia: „Întotdeauna mi-a plăcut acest gen, am citit mult John le Carré și mi-au plăcut mult filmele cu James Bond și Harry Palmer, precum O înmormântare în Berlin. Nu am uitat niciodată căderea Zidului Berlinului. Îmi amintesc că mă uitam cum se desfășura acțiunea la televizor și simțeam că este un moment spectaculos—ceva ce ar putea prevesti pacea mondială și un viitor promițător. M-am gândit că această anticipare ar putea fi un context captivant pentru o poveste cu spioni.”
Producătorul Eric Gitter, prin rolul său în Oni Press, a putut să se uite printre primii peste „The Coldest City” și s-a îndrăgostit de universul creativ. Împreună cu parteFnerul de producție, Peter Schwerin, au experiență în adaptarea romanelor grafice în filme și spectacole TV. Totuși, Gitter recunoaște că: „Nu am mai citit niciun roman până acum care să fie atât de apropiat de forma unui scenariu, așa cum este ‘The Coldest City.’ Era foarte frumos compus și complex, cu un personaj principal nuanțat într-un mod minunat. Povestea explorează modul în care acest oraș jongla cu o scenă de club înfloritoare, o comunitate de punk ascunsă și sexualitate fluidă. A fost ideal pentru marile ecrane...”
„Ceea ce ne-a marcat citind romanul grafic a fost faptul că, deși a fost redat într-un mod monocromatic, a smuls ani de descrieri ale orașului ca fiind monotone și plictisitoare”, adaugă Schwerin. „Am simțit că versiunea de film ar putea descrie un timp și un loc colorat și vibrant, loc despre care de obicei se crede că a fost gri și mohorât. Nu este estetica Londrei mereu acoperită de ceață; este o altă lume, cu o sensibilitate eclectică și o explozie de acțiune și intensitate”.
Scenaristul Kurt Johnstad, când a fost abordat pentru a schița scenariul ca o adaptare a romanului grafic din serie, a fost dornic să facă parte din acest proiect. Acest lucru provine din legătura personală pe care o are cu Berlin. Scenaristul pentru 300 - Eroii de la Termopile își amintește: „Tatăl meu a fost pilot, lucrând pentru Pan Am și se afla în Berlin în anii ’60, iar apoi din nou în anii ’80. Așa că am petrecut destul de mult timp acolo înainte de căderea Zidului. Sora mea încă trăiește acolo cu familia ei...”
Anii de adolescență ai autorului au fost petrecuți în sectoarele din Berlinul de Vest, dar a fost și în partea de Est. „Doar o singură linie de tren și o singură autostradă lega Estul de Vest,” își reamintește acesta. Johnstad a apreciat cât de colorat era Berlinul pe atunci. Era un magnet pentru artiști, muzicieni și anarhiști…o destinație plină de viață pe un fundal opresiv al comunismului. „Din punct de vedere creativ, era un loc remarcabil; scena artei și a muzicii erau prospere. Dar, de asemenea, am observat că ne simțeam de parcă era un avanpost în care pericolul este la orice pas. Am încercat să transmit acea stare de pericol.”
