Julieta locuieşte în Madrid cu fiica ei, Antia. Ambiele suferă în tăcere după pierderea lui Xoan, tatăl lui Antia și soțul Julietei. Dar uneori durere nu aduce oamenii mai aproape, ci îi îndepărtează. Când împlinește optsprezece ani, Antia o abandonează pe mama ei, fără nicio explicație. Julieta o caută în orice mod posibil, dar tot ce descoperă este cât de puțin îşi cunoaşte fiica.
Julieta vorbește despre lupta mamei pentru a supraviețui în incertitudine. Vorbește şi despre soartă, despre complexele de vinovăție și despre misterul insondabil care ne face să abandonăm oamenii pe care îi iubim, scoţându-i din viața noastră, ca și cum ei n-ar fi însemnat nimic, ca și cum n-ar fi existat.
Iată, mai jos, însemnările regizorului din caietul de presă oferit jurnaliștilor la Cannes:
Matriarhat
Filmul începe cu un prim plan pe o ţesătură roşie, vom descoperi în curând că în ea bate o inimă, inima Julietei. A doua imagine este a unei sculpturi de textura și culoarea teracotei. Reprezintă un bărbat gol așezat (robust, trunchi și picioare compacte). Julieta pune figura pe o cutie de carton și o înveleşte cu atenție într-o folie cu bule. Pare o imagine în care un copil este îmbrăcat de mama lui. Este anul 2016. Sculptura este văzută mai târziu, sau mai degrabă, mai devreme, în 1985, în studioul sculptoriței care a creat-o. Sculptoriţa se numește Ava. Tânăra Julieta din 1985 ia sculptura bărbatului așezat în mâinile ei. Din nou, bărbatul pare ca un copil în mâinile femeilor.
În secvența următoare, Ava este modelează nou personaj din lut, în timp ce se uită la Julieta. Lutul ia treptat forma unor fese și unor picioare de bărbat. „Zeii create au creat oameni și alte ființe din lut și foc”, spune Julieta. Ava ascultă cu atenție în timp ce continuă să modeleze. Julieta predă literatură clasică și continuă spunându-i despre creație ca și cum ar fi o poveste și încheie mărturisind că este însărcinată...
Cele trei secvențe arată puterea femeilor: femeia ca creator al bărbatului. Bărbatul reprezentat de sculptură este minuscul în comparație cu mâinile lor (aceeași proporție a prizonierei blonde în mâinile lui King Kong). Ele îl trec de la una la alta (în cazul Avei şi Julietei, transferul este la propriu). Femeia nu numai dă viață, ci este mai puternică, ca să lupte, să facă faţă, să sufere și să se bucure de tot ce aduce viaţa cu ea. Numai soarta este mai puternică decât ea.
Străini în tren
Sunt fascinat de trenuri, de cele de jucărie și de cele care apar în filme. Întotdeauna am visat să filmez într-un tren real. Dintre toate mijloacele de transport care alcătuiesc iconografia cinematografică (în afară de căruţe și cai, care au propriul lor gen, westernul), trenul este favoritul meu. Trenul sunt prezente în toate genurile, dar scenele din tren pe care mi le amintesc cel mai bine aparțin lui Hitchcock („Femeia dispărută”, „Străini în tren”, „La Nord, prin Nord-Vest’) și lui Fritz Lang („Human Desire”).
Destinul Julietei călătorește în acel tren
Am construit scenariul „Julieta” în jurul secvențelor din trenul de noapte. Într-un loc în care este atât de metaforic și semnificativ, Julieta vine în contact cu cei doi poli ai existenței umane: moarte și viață. Şi dragostea fizică ca răspuns la moarte. În cele două monente în care o vedem, Julieta face febril dragoste cu Xoan, iar cineva tocmai a murit. Este răspunsul amândurora la ideea morții.
Vinovatia călătorește în trenul Julietei e ca un fel de destin fatal. Acest element întunecă drama și îi conferă un aspect noir, ceva ce Alberto Iglesias a întărit prin coloana sonoră.
„Julieta” își are originea literară în Alice Munro. Încă de când am citit „Fugara”, m-am gândit să adaptez trei dintre povestirile ei pentru marele ecran („Chance”, „Soon” și „Silence”). Cele trei povestiri au un protagonist comun, Julieta, dar nu sunt consecutive. Ele sunt trei povești independente și am încercat să le unesc, inventând ce era necesar.
Actriţele
„Julieta” marchează întoarcerea mea la universul feminin. Aproape toate actrițele din distribuţia lungă erau noi pentru mine. Am lucrat anterior doar cu Rossy de Palma și Susi Sánchez. Unul dintre riscurile cu care m-am confruntat de la început a fost acela de a folosi două actriţe diferite pentru Julieta. Adriana Ugarte de la 25 la 40 de ani și Emma Suárez de la 40 de ani încolo. Nu sunt în favoarea aceleiași actrițe jucând toate vârstele aceluiaşi personaj. Nu am încredere în efectele machiajului de îmbătrânire și este aproape imposibil pentru o femeie de 25 de ani să aibă prezența cuiva de cincizeci. Nu este o chestiune de riduri, este ceva mai profund, trecerea timpului, la exterior și la interior. Accept convenția în teatru, dar o resping în cinema. Dar este riscant să foloseşti două femei diferite, mai ales într-un film în care unul dintre personaje, Ava, nu este divizat, ci este jucat de aceeași actriță, Inma Cuesta.
Acum sunt fericit că am luat această decizie. Și eu cred că Adriana Ugarte și Emma Suárez fac acum parte din Olimpul meu special unde sunt la egalitate cu Penélope Cruz, Carmen Maura, Victoria Abril, Marisa Paredes și Cecilia Roth, muzele mele.
Aproape toate filmele mele câștigă (în profunzime) când sunt văzute a doua oară. „Julieta” va fi cu siguranță trăit mai intens când l-ați văzut deja și cunoaşteţi povestea. Aș vrea să-l convingă pe fratele meu să ofere o a doua vizionare gratuită celor care au văzut deja filmul. Nu afli totul despre oameni şi nici nu te bucuri de compania lor când îi întâlneşti pentru prima dată. Același lucru se întâmplă şi cu „Julieta”.
