J.J. Abrams ne asigură că Half Life şi Portal vor ajunge pe marele ecran

de Cristina Grigore în 15 Mar 2016
Se lucrează la scenariul filmelor, însă o dată de lansare nu a fost încă stabilită

Fanii jocurior video Half Life şi Portal, ale companiei Valve, sunt în aşteptarea unor sequel-uri ale acestora, însă noutatea vine de pe tărâm cinematografic, căci noi filme bazate pe acţiunea din popularele titluri vor ajunge pe marile ecrane. Este ceea ce ne asigură şi J.J. Abrams că se va întâmpla, căci regizorul lui Star Wars:  The Force Awakens este implicat în ambele proiecte.

Într-un interviu acordat IGN.com, cineastul a dat asigurări că producţia ambelor filme este în desfăşurare, însă nu se ştie deocamdată şi când vor fi lansate.

„Sunt în dezvoltare. Şi, da, avem şi scenariştii, se lucrează la ambele adaptări. Însă nu avem noutăţi deosebite în acest moment”, a spus el.

Colaborarea dintre Valve şi J.J. Abrams a fost anunţată în 2013, în cadrul summit-ului D.I.C.E (Design, Innovate, Communicate, Entertain). Compania Valve şi cea a lui Abrams, Bad Robot Production, au mai lucrat împreună. În 2011, pentru ambele versiuni – PC şi Mac – au fost lansat un trailer interactiv al lui Super 8 odată cu Portal 2.

Exploreaza subiecte similare:

J.J. Abrams

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
unkn0wn pe 15 martie 2016 18:52
Sper macar sa fi jucat HL si Portal.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells