Jennifer Lawrence, rol central în noul Ocean’s Eleven?

de Cristina Grigore în 16 Mai 2016
Starul lui Hunger Games va sta alături de Sandra Bullock în această relansare a francizei

Zvonurile legate de un nou film Ocean’s Eleven, unul în care „grupul de acţiune” este format din femei, circulă de ceva vreme, însă puţinele informaţii legate de proiect l-au scos, parcă, din sfera atenţiei presei şi a fanilor. Iată însă că cei de la TrakingBoard.com au obţinut noi informaţii, ce atestă că producţia merge înainte, la cârmă urmând să se afle regizorul lui The Hunger Games, Gary Ross, iar în distribuţie, Jennifer Lawrence (protagonista din Hunger Games).

Deşi este posibil să nu fie singura preferată a lui Ross pentru un rol central în film, Lawrence are şanse foarte mari să apară în film alături de de Sandra Bullock, mai ales că nu este prima data când revine alături de un cineast ce i-a oferit colaborări fructuoase (vezi David O. Russell, alături de care a lucrat la trei filme: The Silver Linings Playbook, American Hustle şi Joy).

Fabricat după reţeta noului Ghostbusters (ce-şi va catapulta eroinele pe marele ecran în iulie), viitorul Ocean’s Eleven a fost catalogat în ultimă instanţă drept un spin-off ce urmează să atragă printr-o distribuţie feminină atractivă, pentru a echilibra raportul masculin-feminin din producţiile de acţiune ale Hollywood-ului. Scenariul o plasează pe Sandra Bullock într-un rol asemănător celui jucat de George Clooney în versiunea masculină (prezentată drept sora lui Danny Ocean), în vreme ce Lawrence va avea drept corespondent rolul avut anterior de Brad Pitt.

Exploreaza subiecte similare:

Jennifer Lawrence, actor, Sandra Bullock, David O. Russell, Untitled Ocean's Eleven Project

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
andrei_andrei96 pe 29 septembrie 2016 15:12
Fan page Jennifer Lawrence Romania: https://www.facebook.com/Jennifer-Lawrence-Romania-564985610289994/

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells