Interviu cu Toma Enache

Nu sunt faimos, dar sunt aromân este categoric o prezenţă atipică în peisajul cinematografic din România. Film de debut, a fost realizat exclusiv prin mijloace private, fiind susţinut de comunitatea de aromâni, doritori să vadă pe ecran o poveste despre cultura şi istoria lor. Povestea se învârte în jurul lui Toni Caramuşat (interpretat de regizorul, scenaristul şi producătorul Toma Enache), un regizor devenit faimos după ce documentarul său despre "Cele 12 adevăruri absolute are aromânilor" primeşte un premiu important în SUA. După ce i se înmânează o carte deosebit de veche, ce conţine o hartă din care lipseşte o jumătate, Toni porneşte în căutarea acesteia, încercând să descopere şi unde se află Armânamea, o legendară aromâncă dispărută cu vreme în urmă. Iată mai jos un interviu cu regizorul Toma Enache.

Nu sunt faimos, dar sunt aromân este un proiect complex şi mulţi se vor mira că a fost realizat prin mijloace exclusiv independente. Cum aţi reuşit acest lucru şi care au fost cele mai mari provocări de producţie ale filmului?
Să faci în perioadă de criză în România un lungmetraj exclusiv din fonduri private, să filmezi în patru ţări şi în peste 45 de locaţii, poate fi considerat un lucru miraculos. Cum am reuşit? Tot timpul mă întreb şi eu. Cred că fără ajutorul lui Dumnezeu nu aş fi putut face nimic. Noi am pus umărul, Dumnezeu a pus puţin mână şi am reuşit.

Sunteţi regizor, scenarist şi actor principal, deci putem usor înţelege că avem de-a face cu un proiect de suflet. De când lucraţi la el şi cum s-a născut acest proiect?
Sigur că este de suflet, dar pot spune că este un proiect de suflet nu numai al meu, ci şi al tuturor celor care au crezut, au sperat, au ajutat şi s-au implicat în realizarea acestui film. Şi nu mă refer doar la aromâni, ci şi la colaboratorii pe care i-am simţit cu sufletul aproape de acest proiect. Cei care au lucrat la imagine, la sunet, la grafică. Şi mulţi dintre cei care au dorit să fie aproape de acest film fiind prezenţi în figuraţie sau cu orice a fost nevoie. Filmările au început acum doi ani şi au fost finalizate la sfârşitul anului 2011. Un an şi ceva am aşteptat să găsim finanţare pentru post-producţie. Acest proiect a fost într-un fel un vis mai vechi al multor aromâni. Se pare că acum a fost timpul şi pentru asta, la aproape 100 de ani de la primele imagini în mişcare filmate de fraţii Manakia. Niciodată nu e prea târziu. Cred că ar fi timpul să ne bucurăm că s-a întâmplat.

Ce buget aţi avut la dispoziţie şi cum l-aţi strâns? Având în vedere dificultăţile inerente meseriei de regizor, a trebuit vreodată să modificaţi scenariul pentru că bugetul nu permitea respectarea lui întocmai?
Bugetul final a fost de 360.000 de euro, dar niciodată nu l-am avut la dispoziţie integral. Regizorul Toma Enache a fost într-o continuă contradicţie cu producătorul Toma Enache, unul vroia bani iar celălalt nu-i aproba, dar întotdeauna amândoi ştiau situaţia reală a bugetului şi ajungeau la o înţelegere.
 
Ne puteţi povesti o aventură de la filmări de care acum vă amintiţi cu drag?
Nu pot uita privirile bătrânilor aromâni de la filmările din Grecia, atunci când le povesteam despre acea femeie misterioasă Armânamea şi posibilitatea ca ea să fie găsită. Într-un fel atunci, în ochii lor am văzut că Armânamea există nu doar în film, ci şi în realitate.

Ce aşteptări aveţi de la publicul din România? Câţi spectatori ar trebui să aibă filmul ca să-l consideraţi un succes?
Mi-am dorit să facem un film pentru publicul larg iubitor de cinema, să prezentăm o poveste care să ajungă la sufletul spectatorului, sper ca lumea să primească mesajul filmului, acela că adevărul uneşte oameni şi destine indiferent de loc şi timp şi să vina să-l vadă.

Este un moment în film, o discuţie între Toni şi tatăl său în flashback-ul „cu şapte ani în urmă” în care se lansează ideea că aromânii sunt persecutaţi şi că le este teamă să-şi vorbească limba în afara gospodăriei. Se confruntă în prezent comunitatea aromână cu probleme de integrare?
Povestea propusă de noi este o ficţiune. În realitate, în prezent nu se pune problema ca aromânii să fie persecutaţi dacă îşi vorbesc limba în afara gospodăriei. Însă în ficţiunea noastră există un puternic conflict între tată şi fiu şi în acest fel am potenţat divergenţele.

Dacă nu aţi avea nicio limitare de buget, ce subiect aţi aduce pe marele ecran?
Un film istoric despre Moscopole, un fel de Mecca a aromânilor.