Interviu Beautiful Creatures

de Ştefan Dobroiu în 12 Feb 2013
Zic actorii: “Am încercat să realizăm o variantă inteligentă a poveştii”

Beautiful Creatures este una dintre cele mai populare cărţi ale ultimilor ani, iar faptul că subiectul are legătură cu lumea supranaturalului, iar protagoniştii sunt elevi de liceu i-a făcut pe mulţi să o eticheteze drept "noul Twilight". În rolurile principale o să-i vezi pe Alice Englert şi Alden Ehrenreich, doi tineri actori aproape necunoscuţi, dar înconjuraţi pe ecran de nume mult mai celebre precum Jeremy Irons, Emma Thompson şi Viola Davis. Află din interviul de mai jos cum a fost pentru tinerii Alden şi Alice să joace cot la cot cu mult mai experimentaţii lor colegi, într-una din cele mai aşteptate ecranizări ale anului.

Cât de multe ştiaţi despre carte înainte să primiti rolurile în film?
Alden: Nimic.
Alice: Nici eu nu ştiam nimic, dar Alden a citit cărţile într-o săptămână.
Alden: Nu e adevărat!
Alice: Bine. Nu e adevărat. Dar în prima săptămână, când am început repetiţiile, de câte ori treceam pe lângă sala de sport, acolo era Alden care se pregătea fizic pentru rol, dar citea cartea sau scenariul în acelaşi timp. M-a făcut să mă simt complet nepregătită ca actriţă.
Alden: Tocmai de asta făceam aşa. [Râde]

Romanul este foarte popular, iar fanii abia aşteaptă să vadă personajele prinzând viaţă pe marile ecrane. Aţi simţit presiunea în vreun fel sau aţi ales să ignoraţi acele aspecte?
Alice: Am preferat să nu ţinem cont de asta. Presiunea nu te ajuta în niciun fel, din contra, îţi poate îngrădi exprimarea artistică şi relaţia cu echipa de la filmări. Noi am vrut să ne axăm doar pe scenariu şi să lăsăm deoparte cartea. Pentru fanii romanului, Lena şi Ethan arată într-un anumit fel, iar noi nu am vrut să suprimăm acea imagine şi să le spunem că cei doi sunt doar aşa cum îi interpretăm noi.

Alden, tu ce părere ai? Sunt multe fete care abia aşteaptă să te vadă…
Alden: Cred că nu ajută la nimic să încerci să te inspiri din carte. Fiecare dintre noi are o viziune unică asupra unei poveşti şi propria imaginaţie despre cum decurg lucrurile. Oricât ai încerca, nu poţi satisface imaginaţia tuturor. În carte, toate personajele au o doză de mister, ceea ce ne-a dat şi nouă libertatea de a ne pune amprenta personală asupra personajelor interpretate. În acest fel, am sursprins aceeaşi esenţă din carte, deşi nu ai cum să copiezi cu fidelitate fiecare detaliu.

Chimia dintre voi este extraordinară în film. Cum aţi reuşit să vă înţelegeţi atât de bine?
Alice: Îmi place faptul că oamenii presupun că, dacă doi actori au chimie în film, înseamnă că se plac şi în viaţa reală. Coincidenţa face că noi ne-am plăcut şi în realitate. Alden spunea tot felul de glume sau chestii inteligente, iar mie mi-a plăcut asta.
Alden: Ne-am cunoscut la repetiţiile dinaintea filmărilor. Înainte de a citi scenariul, eu şi Alice am fost reticenţi la ideea de a juca în film. Chiar am refuzat să mergem la probe în prima fază. Însă, după ce am citit primele pagini din scenariu, mi-am dorit imediat să accept. Am discutat împreună cu Alice şi regizorul şi am căzut de acord să încercăm să realizăm o variantă inteligentă a poveştii.

Distribuţia filmului este impresionantă. Ce aţi învăţat voi, ca debutanţi, de la actori consacraţi precum Jeremy Irons, Viola Davis sau Emma Thompson?
Alice: Îi iubesc. Au o personalitate autentică şi sunt foarte pasionaţi de meseria lor. Sunt de admirat!  
Alden: Lucrând cu asemenea personalităţi, te simţi deja la alt nivel. Când nu filmam alături de ei, îi urmăream pe monitoare şi era ca şi când am fi luat lecţii gratuite de actorie. Ca spectator, vezi doar versiunea finală a muncii lor. Noi am avut ocazia să vedem cum ajung la acest rezultat. Am urmărit fiecare dublă, fiecare schimbare de atitudine… şi a fost incredibil.

De ce credeţi că romanul a avut un succes atât de mare la public? Cum v-aţi regăsit voi în personajele interpretate?
Alice: Mie mi-a plăcut faptul că personajele sunt bine ancorate în realitate, sunt pasionale şi sincere. Au momente amuzante şi momente emoţionante şi nu se împiedică în clişee.
Alden: Personajele sunt descrise ca oameni reali. Nu încearcă să surprindă un anumit moment cultural, pentru că ar deveni prea trivial. Aşa vorbesc eu cu prietenii mei, însă protagoniştii trebuie să transmită un mesaj.

Având o mamă celebră precum regizoarea Jane Campion, ai crescut visând să îmbrăţişezi meseria asta?
Alice: Singurul mod prin care înţelegeam lumea în care trăiesc, a fost imitând-o. Mama a avut o mare influenţa asupra mea şi sunt mândră să recunosc asta.

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Crynick pe 12 februarie 2013 17:04
interesant articol despre,cel mai probabil,cel mai prost film al anului.
monicarusu25 pe 12 februarie 2013 20:12
nu prea imi place acest gen de film.
alex_il_fenomeno pe 9 martie 2013 10:02
Promite, acum sper sa nu dezamageasca.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells