Încă o arestare pentru LaBeouf. Actorul a fost reţinut în Georgia, după filmări

de Cristina Grigore în 11 Iul 2017
Este a doua arestare a starului pe anul acesta. S-ar putea spune că se pregăteşte intens pentru noul său rol din The Peanut Butter Falcon

Actorul Shia LaBeouf a fost arestat în acest week-end în Savannah, Georgia, unde se afla pentru filmările producţiei The Peanut Butter Falcon. Este a doua oară, anul acesta, când starul este trimis în spatele gratiilor, după ce poliţia l-a reţinut pentru comportament agresiv, în ianuarie, în timpul unui marş anti-Trump. Acuzat de această dată de tulburarea ordinii publice – datorată stării sale avansate de ebrietate – actorul a fost eliberat în doar câteva ore, după ce a plătit o cauţiune de 7000 de dolari.

Potrivit TheHollywoodReporter.com, care citează un raport al poliţiei, LaBeouf a fost arestat la ora 4 a.m. [sâmbătă, n. red.], în holul unui hotel. Actorul a devenit agitat şi „a început să folosească limbaj ofensator şi vulgar în faţa femeilor şi copiilor prezenţi” după ce i-a fost refuzată cererea pentru o ţigară. S-a opus arestului poliţiei, ce a trebuit să îl urmărească până la recepţia unui hotel învecinat.

Nu este prima dată când LaBeouf şfârşeşte în cătuşe din cauza abuzului de alcool. În 2008, a fost arestat pentru că a condus în stare de ebrietate, în Los Angeles. A ajuns la închisoare atât în 2014, cât şi în 2015, tot în urma pierderii controlului după consumul excesiv de alcool.

Pare că ultima păţanie a starului lui Transformers are legătură cu filmul la care lucrează acum (un fel de pregătire intensivă pentru rolul său). The Peanut Butter Falcon – o producţie de aventură inspirată din fapte reale – îl va avea pe LaBeouf în rolul unui infractor mărunt, urmărit de poliţie, care devine aliatul şi antrenorul unui tânăr cu sindrom Down, hotărât să îşi facă un nume în wrestling. În distribuţie se mai află Bruce Dern şi Dakota Johnson.

Exploreaza subiecte similare:

Shia LaBeouf, The Peanut Butter Falcon

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells