Ianuarie, luna serialelor

de Ştefan Dobroiu în 7 Ian 2016
Detalii despre zece titluri de toate genurile care debutează luna aceasta în SUA

Începutul anului vine şi cu forţe proaspete dinspre televiziunile americane, care încep difuzarea celor mai noi seriale. Ne concentrăm mai jos asupra producţiilor noi, nu şi asupra celor care revin în atenţie. Dintre acestea probabil că cel mai aşteptat şi misterios este sezonul zece din Dosarele X.

Shadowhunters
12 ianuarie/Freeform
Cu noul nume Freefrom, postul ABC Family lansează serialul bazat pe seria The Mortal Instruments. Katherine McNamara interpretează rolul principal din această continuare a adaptării pentru marele ecran The Mortal Instruments: City of Bones (2013). Dedicată adolescenţilor, povestea eroinei care descoperă că are legături cu o întunecată lume a unor fiinţe supranaturale ar putea fi mult mai convingătoare la TV decât în cinema.

Teachers
13 ianuarie/TV Land
Sitcom incomod despre viaţa unui grup de educatoare care încearcă să-şi inspire micii elevi, deşi probabil că nu sunt cele mai bune exemple de urmat. Publicaţii precum Deadline şi Variety scriu că primul sezon de zece episoade a fost printre cele mai gustate de către reprezentanţii posturilor TV şi că Teachers ar putea fi una dintre surprizele foarte plăcute ale sezonului, mai ales că serialul nu a beneficiat de o promovare consistentă.

Colony
14 ianuarie/USA Network
Staruri ale unor seriale foarte populare, Josh Halloway (Lost) şi Sarah Wayne Callies (Prison Break) revin în atenţie în SF-ul Colony, despre doi soţi din viitorul apropiat, când o invazie extraterestră cucereşte Pământul, iar supravieţuitorii umani au parte de vieţi aparent liniştite în colonii înconjurate de ziduri înalte. Unii oameni au ales să colaboreze cu invadatorii pentru a-şi îmbunătăţi traiul, dar alţii se aliază unei firave rezistenţe hotărâte să saboteze invazia. Familia Bowman se va trezi în centrul conflictului.

Angie Tribeca
17 ianuarie/TBS
Postul TBS este atât de sigur pe succesul acestui serial de parodie, încât a filmat deja sezonul doi. Descris drept "o parodie la proceduralele poliţiste în stilul lui The Naked Gun", serialul ne arată experienţele extreme ale personajului titular, interpretat de Rashida Jones, o poliţistă din cadrul departamentului "infracţiuni super-nasoale" din cadrul poliţiei Los Angeles.

Billions
17 ianuarie/Showtime
Am vorbit deja despre serialul din lumea puternicilor din New York, cu Damian Lewis şi Paul Giamatti în rolurile principale. Avem de-a face cu procurorul Chuck Rhoades, care primeşte informaţii că mogulul tranzacţiilor financiare Bobby Axelrod s-ar face vinovat de rele practici pe piaţa de capital. Foarte popular, Axelrod pare intangibil pentru Rhoades, dar asta nu îl împiedică pe procuror să întindă nade pentru a-l prinde pe rechinul de pe Wall Street.

Mercy Street
17 ianuarie/PBS
Unul din rarele seriale de epocă ale sezonului, Mercy Street îl reciclează pe Josh Radnor (How I Met Your Mother) în rolul doctorului Jed Foster, care, împreună cu grupul său de asistente, îngrijeşte răniţii din timpul Războiului Civil american. Inspirat de scrisorile, jurnalele şi autobiografiile doctorilor şi ale voluntarelor din spitalele epocii, serialul pare să aibă tot ce-i trebuie pentru a deveni unul dintre cele mai premiate titluri ale anilor următori. Primul sezon are şase episoade.

Baskets
21 ianuarie/FX
Unii nu îl suportă, dar alţii sunt convinşi că este unul din marile talente comice din SUA: Zach Galifianakis este protagonistul din Baskets, povestea unui bărbat care visează să devină clovn, dar, după ce nu reuşeşte să termine o prestigioasă şcoală de profil din Paris, se mulţumeşte cu o slujbă de clovn la un rodeo din California. Creat de Louis C.K., Baskets ar putea fi mult mai complex şi relevant decât pare la prima vedere.

Legends of Tomorrow
21 ianuarie/CW
După ce a lansat Arrow şi The Flash, CW se poate lăuda cu unul dintre cele mai convingătoare universuri supereroice de pe micile ecrane, denumit de fani Arrowverse. Plusează din 21 ianuarie cu Legends of Tomorrow, care foloseşte antagonişti sau antieroi din cele două seriale pentru a crea o echipă hotărâtă să lupte împotriva lui Vandal Savage, un villain nemuritor gata să cucerească lumea cu geniul său strategic, dar şi cu puterile-i fenomenale. Firestorm (Victor Garber, Franz Drameh), The Atom (Brandon Routh), White Canary (Caity Lotz), Captain Cold (Wentworth Miller), Hawkgirl (Ciara Renée) şi Hawkman (Falk Hentschel) sunt doar câţiva din eroii care îl vor înfrunta pe maleficul Vandal Savage, găsindu-şi cu siguranţă timp pentru a-şi vizita prietenii din celelalte două seriale, greu încercaţi de lupta cu Zoom şi Damien Darhk.

London Spy
21 ianuarie/BBC America
Ben Whishaw este protagonistul miniseriei britanice de cinci episoade. Când enigmaticul său iubit Alex (Edward Holcroft) este ucis, Danny (Whishaw) află că acesta lucra pentru Serviciile secrete britanice. Oricât de nepregătit ar fi pentru înfruntarea cu lume ultratehnologizată a spionilor, Danny devine obsedat să afle adevărul despre Alex şi sfârşitul său. Serialul a putut fi văzut în Marea Britanie în noiembrie.

Lucifer
25 ianuarie/Fox
Probabil cea mai simpatică plăcere vinovată a sezonului. Nu ne dăm seama de ce ar fugi Lucifer din iad şi ar începe să ajute o poliţistă din Los Angeles să rezolve cazul asasinării unei starlete, dar serialul inspirat de personajul creat de Neil Gaiman pentru The Sandman are ritm şi umor, iar Tom Ellis dispune de suficientă carismă pentru a fi convingător în rolul neortodoxului protagonist.

You, Me and the Apocalypse
28 ianuarie/NBC
Sitcomul cu cea mai interesantă premisă: când se află că o cometă se îndreaptă spre Terra şi dezastrul ar putea duce la extincţia umanităţii, un grup pestriţ de personaje se ascunde într-un adăpost din străfundurile Londrei încercând să creeze o nouă societate. Serialul a debutat în Marea Britanie în octombrie.

Exploreaza subiecte similare:

The X Files, Shadowhunters, The Mortal Instruments: City of Bones, Katherine McNamara, Teachers, Colony, Josh Halloway, Sarah Wayne Callies, Angie Tribeca, Rashida Jones, Billions, Paul Giamatti, Damian Lewis, Baskets, Zach Galifianakis, Louis C.K., Josh Radnor, How I Met Your Mother, Legends of Tomorrow, Arrow, The Flash, Ben Whishaw, lucifer, Tom Ellis, You Me and the Apocalypse

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells