Hollywood-ul îl plânge pe Tony Scott

de Ştefan Dobroiu în 21 Aug 2012
Hollywood-ul îl plânge pe Tony Scott

Moartea lui Tony Scott, care s-a sinucis duminică aruncându-se de pe un pod din Los Angeles, este probabil cel mai dezbătut subiect din publicaţiile internaţionale, mai ales că încă nu s-au aflat motivele pentru care regizorul a decis să-şi sfârşească zilele în acest mod. Zvonurile conform cărora Scott ar fi avut o tumoră cerebrală inoperabilă a fost infirmat de soţia lui, dar asta numai după ce această informaţie a fost preluată de sute de instituţii media de pe glob. Până când misterul se va dezvălui, iată cum este omagiat şi comemorat regizorul de actorii cu care a colaborat sau cu care a intrat în contact.

Tom Cruise, care ieri nu părea în cea mai bună formă în timp ce era fotografiat părăsind un restaurant, a spus despre Scott: "Tony a fost un prieten drag şi îmi e dor de el. Era un creator vizionar, iar influenţa lui asupra filmului nu poate fi măsurată. Toate gândurile mele sunt acum cu familia lui".

Denzel Washington, care a colaborat cu regizorul la cinci filme în ultimele două decenii, printre care apreciatul Man on Fire, a spus: "Tony Scott a fost un regizor extraordinar şi un prieten adevărat. Mi-e greu să cred că nu mai este printre noi. Avea o nemaipomenită dragoste de viaţă şi iubea arta filmului. Putea să împărtăşească această pasiune cu toţi cei din jur cu ajutorul geniului său cinematografic. Familia mea este alături de întreaga familie Scott."

Gene Hackman, care a colaborat cu Scott la thrillerul din 1998 Enemy of the State, a spus despre regizor că "era întotdeauna atent la nevoile unui actor. Am pierdut cu toţii un talent ieşit din comun".

Ron Howard a scris pe twitter: "Nu vor mai apărea filme regizate de Tony Scott. E o zi tragică."

Robert Rodriguez, care pregăteşte acum Machete 2, a comentat: "Mi-a părut bine să te cunosc, prietene. Mulţumesc pentru inspiraţie, sfaturi, încurajare şi deceniile de super-distracţie".

Guillermo Arriaga, cunoscutul scenarist: "Îmi pare nespus de rău pentru moartea lui Tony Scott. Aş vrea să pot înţelege misterul din spatele acestei decizii."

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 4 septembrie 2012 12:36
apreciez ce a spus Tom Cruise , a aratat ca lui ii pasa .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells