Globurile de Aur 2011: informaţii inedite

de Cristina Grigore în 17 Ian 2011
Globurile de Aur 2011: informaţii inedite

Luni, ora 3 a.m. a României, a avut loc gala de decernare a premiilor celei de-a 68-a ediţii a Globurilor de Aur,  transmisă live şi pe internet pentru a-i celebra pe cei mai buni din cinematografie şi televiziune.

Citeşte o serie de informaţii interesante despre Globuri, a căror gală are loc, în fiecare an, la Beverly Hilton Hotel din Beverly Hills, California.


Ce trebuie să ştii despre spectacolul de anul acesta:

Pe lângă „aura” starurilor prezente la ceremonie, 30.000 de cristale Swarovski au strălucit în sala de decernare a Globurilor de Aur din Beverly Hilton Hotel, California, făcând din această ediţie una dintre cele mai „strălucitoare” de până acum.  Cristalele au fost aduse din Austria şi au decorat atât scena, cât şi întreaga sală.

Ediţia din acest an a fost umbrită de scandalul iscat în urma acuzaţiilor unui fost jurnalist, Michael Russell, membru al Hollywood Foreign Press Association (organizatoarea Globurilor), care a dat în judecată asociaţia şi pe preşedintele acesteia, Adam Berg, susţinând că nominalizările se acordă în schimbul unor cadouri şi ale unor favoruri. Cazul ar putea forţa Comisia Federală a Comunicaţiilor să se implice în această problemă ivită cu puţină vreme înainte de gala de premiere.

Gazda evenimentului a fost actorul şi comediantul britanic Ricky Gervais, care a prezentat Globurile şi anul trecut, după 15 ani în care nimănui nu-i mai revenise acest rol.

Filmele cu cele mai multe nominalizări au fost The King’s Speech, cu şapte nominalizări, dar şi The Fighter şi The Social Network, cu câte şase fiecare.

Matt Damon, Olivia Wilde, Robert Downey Jr., Robert Pattinson, Bruce Willis, Milla Jovovich, Chris Evans dar şi Justin Bieber şi Jennifer Lopez s-au numărat printre vedetele care au urcat pe scenă pentru a decerna premiile.

Miss Golden Globe (o poţi vedea în galeria de imagini) a fost aleasă pentru această ediţie Gia Mantegna, fiica actorului Joe Mantegna, nominalizat în 1999 la Globurile de Aur pentru rolul secundar din The Rat Pack.

Pavarea drumului pe care vor păşi celebrităţile prezente la eveniment s-a făcut cu aproape 3.000 metri pătraţi de covor roşu.


Nouă detalii inedite despre Globurile de Aur:

1. Globurile de Aur reprezintă o parte importantă a industriei filmului, ce culminează anual cu premiile oferite de Academia Americană de Arte şi Film.  Căştigarea unei statuete Globul de Aur înseamnă că filmul, serialul sau actorul au fost onoraţi de critici, pe când un premiu Oscar reprezintă aprecierea unei combinaţii de colegi specializaţi din domeniu (actori, regizori, scenarişti, producători, etc.). De obicei, câştigătorii Globurilor de Aur servesc drept repere pentru cei ai Oscarurilor, existând numeroase dăţi în care câştigătorii au coincis.

Premiile Globurilor de Aur sunt împărţite în 25 de categorii, din care 14 pentru lung metraj şi 11 pentru seriale de televiziune. Premiile Academiei se centrează doar pe realizările din film, în 24 de categorii. În plus, la Globuri există categorii separate pentru Comedie/Musical şi Dramă, în timp ce Oscarurile cumulează aceste genuri într-o singură categorie. Începând din 2006, a fost adăugată Globurilor încă o categorie, pentru Cel mai Bun Lung Metraj de Animaţie.

2. Spre deosebire de ceremonia de decernare a premiilor Oscar, care este una formală, în care invitaţii stau unul lângă altul pe scaun fără a avea la dispoziţie mâncare sau băutură, cea a Globurilor de Aur este recunoscută pentru atmosfera sa relaxată, în care grupurile de invitaţi stau aşezaţi la mese şi servesc şampanie şi diverse preparate culinare. Datorită lipsei de formalitate, multe staruri au fost protogonistele unor momente neobişnuite şi a unor discursuri amuzante.

În urma discursului său de mulţumire, la gala din 2009, Mickey Rourke a primit de la Darren Aronofsky, pe lângă trofeul de Cel mai Bun Actor într-un Rol Principal din The Wrestler şi... un gest cu degetul mijlociu.

Toţi cei martori la scenă au râs, probabil, când la începutul galei din 2006,  în timp ce dădea un interviu, Scarlett Johansson a fost pipăită pe sâni de către jurnalistul gay care îi punea intrebările (vezi în galeria de imagini).  Şi actriţa a râs atunci, dar, mai târziu, a declarat că a fost deranjată de gestul  acestuia.

3. Prima ediţie a Globurilor de Aur a avut loc în ianuarie 1944, la studiourile 20th Century Fox din Los Angeles. Până în 1958, premiile au fost înmânate de jurnaliştii asociaţiei fondatoare, Hollywood Foreign Press Association, însă din acel an, când Frank Sinatra, Dean Martin şi Sammy Davis Jr. (foto în galerie) s-au năpustit pe scenă cu ţigările şi paharele de whisky în mână, actorii au preluat “conducerea” ceremoniei.

4. Asociaţia Jurnaliştilor Străini de la Hollywood reprezintă astăzi un grup de 90 de jurnalişti din 55 de ţări, altele decât Statele Unite şi alegerile lor reprezintă un punct de vedere unic şi important când vine vorba de industria americană de film şi seriale de televiziune.

5. Între 1958 şi 1963, spectacolul a fost transmis live doar în Los Angeles, în următorii doi ani transmisia extinzându-se în mai toată America de Nord. Spectacolul Globurilor, una dintre cele mai vizionate gale de premiere după cea a premiilor Oscar şi a premiilor Grammy, poate fi urmărit anul acesta în peste 160 de ţări din toată lumea.

6. Doctor Zhivago(1966), Love Story (1971), The Godfather (1973), One Flew Over the Cuckoo’s Nest (1976) şi A Star Is Born (1977) au fost filmele care au câştigat cele mai multe premii la Globurile de Aur, câte cinci fiecare.

7. Cel mai tânăr câştigător al unui Glob de Aur, pentru Cel Mai Bun Nou Star al Anului, i-a fost oferit în 1980 lui Ricky Schroeder pentru “The Champ” iar cea mai bătrână câştigătoare a fost, în 1990, Jessica Tandy, care primit la 80 de ani premiul pentru Cea mai Bună Interpretare a unei Actriţe într-o Comedie/Musical pentru rolul din Driving Miss Daisy (care i-a adus ulterior şi premiul Oscar).

8. Cele mai multe nominalizări la Globuri  le au Jack Lemmon şi Meryl Streep, cu 22, respectiv 19 nominalizări fiecare, iar actorul care a câştigat cele mai multe statuete, în număr de şase, este Jack Nicholson.

9. Recordul pentru cele mai multe nominalizări într-un an îi aparţine lui Jamie Foxx. În 2005, el a intrat în cursa pentru Cel mai Bun Actor într-un musical sau comedie (Ray), Cel mai Bun Actor în Rol Secundar într-o dramă (Collateral) şi Cel mai Bun Actor într-un serial sau film pentru televiziune (Redemption).




 

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Marin10 pe 16 ianuarie 2011 13:31
Uau, nu stiu de ce am avut impresia ca globurile se decerneaza spre sfarsitul lunii. Oricum ma bucur ca am citit acest articol. Diseara o sa intru pe site sa ma uit. GO INCEPTION.
liferobotdog pe 16 ianuarie 2011 14:47
Pacat ca niciun post de televiziune romanesc nu va transmite gala.
Noroc cu PRO7.

.cryky. pe 16 ianuarie 2011 15:05
online se poate viziona ? :D
mda pe 16 ianuarie 2011 21:33
pana anul acesta tvr transmitea si oscar si golden globes , de cand si-a pus ghiarele pdlu pe televiziunea nationala si-au batut joc si nu au mai luat drepturile de televizare. premiile oscar vor fi pe HBO iar golden globes de azi pe niciun post romanesc. iar PRO7 nu prind pe digi .:((
Andu pe 16 ianuarie 2011 21:40
INCEPTION
omdestept pe 16 ianuarie 2011 21:42
Pana acum globurile de aur se dadeau pe hbo, nu pe tvr. probabil nu se uita multa lume si de aceea nu le-au mai cumparat.
angesa pe 16 ianuarie 2011 23:07
"@omdestept" in 2010 globurile de Aur au fostdifuzate pe TVR, nu HBO
Iti spun sigur, le-am vazut, dar nu aveam HBO.
Acum am si HBO si la ce-mi foloseste?

smiley3abe pe 16 ianuarie 2011 23:10
Globurile de Aur au fost difuzate de TVR anul trecut. Iar HBO difuzeaza in fiecare an premiile Oscar. Si anul asta Globurile de Aur sunt online pe http://www.hbo.ro/live.
doinarac pe 16 ianuarie 2011 23:13
Da, in democratie "cantitatea" primeaza , si probabil este valabil si la nr telespectatori..
De ce sa mai culturalizam , pe cei care doresc, ca in fond e noaptea ceremonia..? de ce sa fim si noi in rindul lumii ?
Mai bine sa "dormim"!!! ca tot e noapte...

doinarac pe 16 ianuarie 2011 23:20
"@liferobotdog" multumim informatie PRO7!!!
E util sa invatam si germana!

anca_luna pe 16 ianuarie 2011 23:29
Ce bine e sa stii unde te situezi!!!
Deduc din articol, de la "Nouă detalii inedite despre Globurile de Aur: pct 5" ca noi suntem pe locul : "peste 161 , 162 , 163 sau ...cine stie ?" ...... din moment ce ;
"Spectacolul Globurilor, una dintre cele mai vizionate gale de premiere după cea a premiilor Oscar şi a premiilor Grammy, poate fi urmărit anul acesta în peste 160 de ţări din toată lumea."

Cartim pe 16 ianuarie 2011 23:46
Pro Sieben se poate vizona cu Digi nemtii nu se baga [peste lasa transmisiunea live..
mda pe 17 ianuarie 2011 00:19
@ anca , astia suntem , bine ca avem bombe sexy si pe gigi becali de dimineata pana seara si talk showuri politice unde isi golesc matzele toti neispravitii.
Pro 7 Online pe 17 ianuarie 2011 00:22
Pro 7 se poate vedea pe net la adresa

http://www-cdn.justin.tv/widgets/live_embed_player.r1212931d541798c5019ec5a1dba401392c150732.swf?channel=hmt47&referer=&userAgent=Mozilla/5.0%20%28Windows;%20U;%20Windows%20NT%206.1;%20en-US;%20rv:1.9.2.13%29%20Gecko/20101203%20Firefox/3.6.13&channel=hmt47

sau

http://wwitv.com/tv_channels/b5274.htm

Ella pe 17 ianuarie 2011 04:53
am ajuns foarte rau daca nici macar Realitatea tv nu mai da informatii jos, pe burtiera, sau, ca anul trecut, nu mai comenteaza, dupa fiecare premiu. Eu sunt o fana si am urmarit, de la revolutie, toate decernarile, Globuri si Oscaruri, am listele cu premiile, taieturi din reviste, comentarii,etc.Pacat ca si Tvmania afost deja editata si nici macar acolo nu vom citi maine...Explodez de dezamagire....Momentele de felul acesta ma fac sa-mi para rau ca nu am plecat din Romania....
doinarac pe 17 ianuarie 2011 10:18
"@ella" niciodata nu e prea tirziu. .Ai vazut ai avea teoretic "peste 160 de posibilitati".

"@mda" inainte de a arunca cu vorbe urite la adresa celorlalti , ar fi bine sa stai sa rememorezi bine, bine: TVR1 a transmis doar Globurile de Aur nu si Oscarul.
Oscarul a fost transmis de HBO.
Eu am vazut doar Globurle de Aur pe TVR1 ,pentru ca nu aveam HBO nu am vazut Oscar-urile .

legolas05 pe 17 ianuarie 2011 20:44
pacat ca nu am putut sa vad.....
Anutza9818 pe 19 martie 2012 11:13
Bravo lui Robert ca a luat Globul de Aur de aici reiese ca este un actor foarte priceput si foarte fermecator:>:>:>

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells