Filmul Frumoasa şi Bestia ne-a cucerit

de Gloria Sauciuc în 17 Mar 2017
În tot acest vertij vizual și auditiv care ne încântă ochii și urechile, hipnotizându-ne, o mare împlinire a filmului este că ne face să ne pese cu adevărat de personaje și - mai mult - să credem în povestea de dragoste ce se înfiripă pe ecran

Cunoaștem și îndrăgim cu toții povestea Frumoasei și a Bestiei care îi cucerește inima. Cu toate acestea, musicalul live-action Beauty and the Beast de la Disney, acum în cinematografele noastre, ne deschide o nouă perspectivă asupra acestei povești, urmând - în același timp - pas cu pas animația din 1991. De data aceasta, Belle (Emma Watson) este o tânără inventatoare, în plus față de tânăra care iubea cărțile din povestea originală iar ea și Bestia au un trecut ce stă sub semnul aceleiași tragedii.

Deși cunoaștem finalul, urmărim cu sufletul la gură evoluția poveștii, captați de impresionantele decoruri, costume, partituri muzicale, interpretări (Luke Evans, ușor caricatural în rolul lui Gaston și aghiotantul lui, Le Fou, jucat de Josh Gad au fost preferații noștri), și efecte speciale. Termenii elogioși pe care îi folosesc trădează entuziasmul pe care îl am rememorând completa mea alunecare în poveste la vizionarea filmului. Producția a reușit pur și simplu să mă transpună în acea lume, timp de două ore.

În tot acest vertij vizual și auditiv care ne încântă ochii și urechile, hipnotizându-ne, o mare împlinire a filmului este că ne face să ne pese cu adevărat de personaje și - mai mult - să credem în povestea de dragoste ce se înfiripă pe ecran. Așadar, Beauty and the Beast nu oferă doar spectacol.

Emma Thompson, Ian McKellen, Ewan McGregor și Stanley Tucci apar câteva minute în carne și oase (nu doar ca voci), oferind adevărate bijuterii interpretative la final de film.

3D-ul e pus în valoare în palatul Bestiei, iar regizorul Bill Condon se joacă el însuși cu camera recreând filmarea circulară din secvența antologică a dansului dintre Bestie și Belle din 1991. O face cu câteva momente în avans, atunci când Belle descoperă prima dată sala balului, într-o mișcare de cameră ce-ți taie răsuflarea.

Melodiile originale, cele compuse de Howard Ashman și Alan Menken pentru animația din 1991, sunt păstrate în film, făcându-ne nostalgici. Am auzit lângă mine o spectatoare murmurând „Be Our Guest”.  

Cât despre momentul gay din film și inflamarea rușilor (care au vrut să baneze filmul), malaezienilor și americanilor (care au pus ratingul AP12/acordul părinților pentru copii sub 12 ani), secvența de dans dintre Le Fou și un sătean, la palat, e atât de scurtă încât doar părinții, nu și copiii vor prinde sensul ei. În România, Coaliția pentru Familie a dezmințit că ar fi făcut un apel pentru interzicerea sau cenzurarea filmului „Frumoasa și bestia” produs de Disney.

Exploreaza subiecte similare:

Emma Watson, Beauty and the Beast, Josh Gad, Luke Evans, Emma Thompson, Ian McKellen, Ewan McGregor, Stanley Tucci, Bill Condon

Alte știri din cinema

Ana Ularu va fi iubita lui Keanu Reeves într-un thriller romantic

Filmul, intitulat Siberia, va fi lansat în 2018

George Miller are în plan cel puţin un spin-off al lui Mad Max: Fury Road

Deşi fanii speculează un film axat pe Furiosa, personajul care i-a captat atenţia cineastului este chitaristul mascat – The Doof Warrior

Johnny Depp este aproape de faliment. Ce declară actorul

În ultimii 20 de ani, starul ar fi cheltuit în jur de 2 milioane de dolari pe lună, susţine firma ce-i gestionează banii

World War Z 2 va fi regizat de unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti de la Hollywood

Continuarea peliculei cu cele mai mari încasări din cariera lui Brad Pitt va fi regizată de David Fincher

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Qube86 pe 18 martie 2017 21:25
''momentul gay din film'' ?!! Really ?!! Man...m-am saturat...In ultimii ani ecranele ne-au fost ''invadate'' de scene homo, lesbi, tranny, pedofile, zoofile etc. Unde p*la mea mai e normalitatea ?! N-am nimic cu ei (gay-ii) personal...Fiecare e liber sa faca ce vrea...atata timp cat nu mi se ''impune'' in viata mea...Pur si simplu mi s-a luat de ''miscarea'' asta care tot promoveaza in filme ( si pana si in desene animate) scene homo ca fiind normale...Sa fim clari...oricat ar vrea ei (gay-ii) sau cei care ii sustin sa fie acceptati in societate ca fiind ''normali''...nu sunt !!! Pot sa faca parte din societate si sa-si traiasca vietile asa cum vor...dar sa nu vina cu pretentia ca sunt ''egali'' cu cei care duc o viata de cuplu...care a fost intemeiata de la inceputul lumii...Daca toti am fi fost gay atunci lumea ar fi disparut de mult...Da'...in fine...oricum ai da-o (sau ai lua-o...in cazul unora) tot nu ai cum sa iesi la liman...mai ales in vremurile astea...''politically correct''...Nu cred ca persoana care a creat aceasta minunata poveste ''Beauty and the Beast''...a intentionat vreodata sa vada in cursul evenimentelor vreo scena homo...Daca ar fi fost asa...atunci povestea s-ar fi numit ''Frumosul si Bestia''...Vreti sa faceti filme cu scene gay ?!! Ok...faceti !!! Da' nu va mai bagati p*la prin toate povestile frumoase ale copilariei noastre...Veniti cu povestle voastre daca tot sunteti atat de inteligenti !!
Qube86 pe 19 martie 2017 21:53
@cavallioty...ai auzit vreodata expresia ''a te baga in seama cu japca'' ?!
cavallioty pe 20 martie 2017 20:07
nu am auzit,ai putea sa imi explici in acelasi mod in care ai dat si comentariul de mai sus,poate inteleg mai bine
Alex24 pe 19 martie 2017 22:36
Acel moment e gay nu e dansul. E momentul în care Madame de Garderobe îi îmbracă pe cei „3 mușchetari” în femei. 2 se sperie și o iau la sănătoasa, pe când celălalt e chiar mulțumit de cum arată și pleacă la pas.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback