Filmele toamnei 2015. Cele mai așteptate superproducții

de Gloria Sauciuc în 8 Sep 2015
Toamna începe să-și intre în drepturi, iată ce producții ne așteaptă pe marile ecrane până la începutul lui decembrie

Everest, premiera pe 18 septembrie

„Ar putea ca Everest să fie Gravity-ul de anul acesta?”, se întreabă publicația The Guardian. Un thriller 3D de aventuri și despre dezastre, plasat nu în spațiu, ci pe vârful unui munte? Everest este inspirat de un incident real din 1996, atunci când o tentativă de escaladare a Everestului a dus la o catastrofă. Filmul, cu un scenariu scris de către William Nicholson și Simon Beaufoy și în regia lui Baltasar Kormakur, descrie lupta disperată pentru supraviețuire a două grupuri de alpiniști, conduse de către personajele lui Jake Gyllenhaal respectiv Jason Clarke. Filmul promite să readucă amintiri ale documentarului clasic Touching the Void, scrie publicația mai sus citată.

Sicario, premiera pe 18 septembrie

Un thriller la turație maximă, în care regizorul canadian Denis Villeneuve pare să fi luat locul obișnuit al lui Michael Mann. Un film brutal și percutant, dar plăcut de urmărit, în care Emily Blunt devine eroină de acțiune în rolul unui agent FBI care se află în prima linie a războiului împotriva unui cartel mexican al drogurilor, alături de doi colegi jucați de către Josh Brolin și Benicio del Toro. Încet, își dă seama că obiectivele reale ale luptei nu sunt cele pe care le urmărește ea însăși...

The Intern, premiera pe 25 septembrie

Anne Hathaway (The Devil Wears Prada) este promovată în rolul de CEO al unei companii de modă online, în comedia regizoarei Nancy Meyers. Hathaway va juca alături de Robert de Niro, iar Rene Russo este maseuza biroului (e posibil și altundeva decât în America?). De Niro cade în plasă, nu fără a-i ajuta pe cei tineri (și pe cele tinere) să țină minte ce contează cu adevărat, să își respecte principiile și să păstreze mereu ținuta adecvată.

The Martian, premiera pe 2 octombrie

Cea mai recentă tentativă spațială a lui Ridley Scott a fost Prometheus, un prequel al lui Alien, cu un succes sub așteptări, însă regizorul nu se dă bătut și semnează această adaptare a romanului lui Andy Weir. În film, Matt Damon apare în rolul unui astronaut blocat pe planeta Marte, care trebuie să își folosească toate talentele pentru a putea supraviețui. Distribuția este impresionantă, cu Jessica Chastain, Chiwetel Ejiofor, Kristen Wiig, Jeff Daniels și vorbește despre mai mult decât un one-man show. Premiera la Toronto Film Festival anticipează succesul la premii al filmului.

Pan, premiera pe 9 octombrie

Multe așteptări se leagă de fantasy-ul Pan, producția cu buget mare a lui Joe Wright, gândită ca o poveste fantasy despre originea Căpitanului Hook, dar și a micului Peter Pan (nou-venitul Levi Miller). Efectele speciale sunt din abundență, însă interesul merge și către personaje, nu doar către scenele de capă și spadă.  Hugh Jackman este Blackbeard, Cara Delevingne apare în rolul sirenei, Kathy Burke este Mother Barnabas, iar Rooney Mara (foto) joacă rolul lui Tiger Lily (ceea ce a supărat pe mulți, deoarece personajul ei este descris, în general, ca o indiancă americană).

The Walk, premiera pe 9 octombrie 

Povestea adevărată a acrobatului Philippe Petit nu poate fi decât o realizare care să ne taie răsuflarea. Este unul dintre cele mai uimitoare acte de curaj ale ultimelor decenii: traversarea  pe sârmă de către acrobat, la o înălţime de aproximativ 500 de metri, a distanţei dintre cele două turnuri ale World Trade Center. Evenimentele au loc în 1974, la scurtă vreme după inaugurarea turnurilor gemene.

Macbeth, premiera pe 16 octombrie

Regizorul australian Justin Kurzel aduce vervă acestei ecranizări puternic jucate a „piesei scoțiene”, care pare să aibă loc într-un peisaj al unei Scoții fantastice, sub o lumină roșie. Michael Fassbender și Marion Cotillard sunt în rolurile principale, Fassbender aducându-și furia și ambiția de mascul dominant, fiind totuși depășit de Cotillard care aduce un aer reținut, dar sinistru ambițiilor ei criminale. O producție spectaculoasă și captivantă.

Crimson Peak, premiera pe 16 octombrie

Tom Hiddleston apare în trei filme importante în ultimul timp: biografia lui Hank Williams, I Saw the Light, adaptarea semnată de către Ben Wheatley a lui High-Rise, de JG Ballard  și horror-ul plasat în secolul XIX și semnat de Guillermo del Toro, în care joacă rolul iubitului cam înfricoșător al personajului lui Mia Wasikowska. Chiar și casa în care locuiește suferă de unele ciudățenii, printre care se numără și cumnata sa, jucată de Jessica Chastain. La o proiecție de presă, Stephen King relata că filmul este „ extraordinar și terifiant”.

Legend,  premiera pe 16 octombrie

Actorul Tom Hardy în rol dublu nu e o experiență de ratat.  Odată cu premiera thrillerului inspirat din fapte reale „Gangsteri de legendă”, regizat de câștigătorul premiului Oscar, Brian Helgeland,, îl putem urmări pe Tom Hardy jucând două perjonaje opuse ca personalitate Și modus operandi. Acţiunea plasată în anii 1960 îi urmăreşte pe gemenii mafioţi Reggie şi Ron Kray în timp ce îşi consolidează imperiul criminal semănând teroare în Londra, dar surprinde şi acţiunile care au dus la declinul lor.

Hotel Transilvania 2, cu premiera pe 30 octombrie

În Hotelul Transilvania lucrurile s-au schimbat în ultima vreme: politica strictă a lui Dracula care acceptă doar monștri în hotel s-a mai relaxat, iar hotelul își deschide porțile și oamenilor. Dar în spatele cavourilor închise, Dracula este neliniștit deoarece adorabilul său nepot, jumătate vampir, jumătate om, Dennis, nu dă semne că ar fi și vampir. Așa că, în timp ce Mavis își vizitează socrii umani (și are și ea parte de un șoc cultural), bunicul vampir Dracula își cheamă prietenii - pe Frank, Murray, Wayne și Griffin - pentru a-l supune pe Dennis unor antrenamente speciale. Însă nimeni nu știe că tatăl lui Drac, foarte bătrânul și morocănosul Vlad, e pe cale să facă o vizită familiei. Când Vlad află ca strănepotul său nu este de sânge pur și că oamenii pot să stea acum la Hotel Transylvania, lucrurile o iau razna. 

Pe coloana sonoră a filmului veți recunoaște vocile lui Adam Sandler (Dracula), Andy Samberg (Johnny), Selena Gomez (Mavis), Kevin James (Frank), Fran Drescher (Eunice), Steve Buscemi (Wayne), Molly Shannon (Wanda), David Spade (Griffin), Keegan-Michael Key (Murray) și Mel Brooks (Vlad). 

Spectre, premiera pe 6 noiembrie

Daniel Craig se întoarce în rolul agentului 007, în cel de-al patrulea film în care joacă rolul lui Bond și, posibil, un test pentru el însuși. Va fi și acest film la înălțime? Sau, de data asta, Craig va trebui să predea pistolul Walther PPK altui actor? Spectre promite să fie un film „despre origini”, arătând prima întâlnire a lui Bond cu malefica organizație Spectre.

The Hunger Games: Mockingjay - Part 2, premiera pe 20 noiembrie

În acest ultim film al seriei Katniss  declară război total Capitolului şi Preşedintelui Snow (Donald Sutherland). Eroina îşi vede îndepărtaţi pe unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi, vreme în care liderul rebelilor, Alma Coin (Julianne Moore), are propriile planuri legate de Panem. Revin în distribuţie Elizabeth Banks, Woody Harrelson, Sam Claflin, Natalie Dormer, dar şi regretatul Philip Seymour Hoffman. Deşi Mockingjay – part 2 ar trebui să fie ultimul film din franciză, regizorul Francis Lawrence a ţinut să menţioneze într-un interviu acordat spre sfârşitul anului trecut că studiourile Lionsgate se gândesc să extindă aventurile lui Katniss şi în afara romanelor lui Suzanne Collins.

Bridge of Spies, premiera pe 27 noiembrie

După un scenariu semnat de Matt Charman, rescris de Joel şi Ethan Coen – Bridge of Spies spune povestea primului schimb de prizonieri făcut pe podul numit acum Glienicke Bridge, dar şi a încercărilor avocatului James Donovan (Tom Hanks) de a negocia eliberarea pilotului Francis Gary Powers după ce avionul său a fost doborât pe teritoriul Uniunii Sovietice. Podul la care se face referire în titlu este unul real, ce face legătura între periferia fostului Berlin de Vest şi centrul oraşului Postdam, aflat anterior sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în ani ’60, când serviciile secrete ale sovieticilor şi ale americanilor schimbau aici prizonieri. 

The Good Dinosaur, premiera pe 27 noiembrie

The Good Dinosaur pune o întrebare: Ce-ar fi fost dacă asteroidul care a provocat dispariţia dinozaurilor nu ar mai fi existat? Ce-ar fi fost dacă dinozaurii ar fi supravieţuit până în zorii speciei umane? Şi, cel mai important, cum ar fi atunci când un Apatozaur curios, Arlo, îşi face un neobişnuit prieten, pe băieţelul Spot? Cei doi trebuie să îşi unească forţele pentru a întreprinde o călătorie printr-un peisaj misterios şi aspru, în care Arlo învaţă să îşi înfrunte propria frică. The Good Dinosaur este debutul regizoral al lui Peter Sohn, cel care a regizat, mai înainte, Partly Cloudy (de la Pixar) şi a fost autorul story-board-urilor pentru filme precum Ratatouille sau Wall-E.

Steve Jobs, premiera pe 11 decembrie

Prin comparație cu filmul cu Ashton Kutcher, scos la scurt timp după moartea celebrului co-fondator al Apple (în 2011), noul film are un caracter mult mai bine nuanțat: cu un scenariu de Aaron Sorkin, în regia lui Danny Boyle, îl are în rolul principal pe Michael Fassbender (inițial, era pregătit pentru Christian Bale și pentru regia lui David Fincher, și era clar că filmul ar fi ieșit altfel). De data aceasta, filmul este inspirat din biografia oficială a lui Jobs semnată de către Walter Isaacson, fiind axat în jurul scenelor legate de trei lansări de produs. S-a găsit loc și pentru Kate Winslet în rolul Joannei Hoffman, una dintre colaboratoarele lui Jobs, și pentru Seth Rogen în rolul lui Steve Wozniak. Un film care merită văzut.

Exploreaza subiecte similare:

Everest, Sicario, The Intern, The Martian, Pan, Crimson Peak, SPECTRE, The Hunger Games: Mockingjay - Part 2, Bridge of Spies, The Good Dinosaur, Steve Jobs, Levi Miller, Denis Villeneuve, Emily Blunt, Matt Damon, Hugh Jackman, Tom Hiddleston, Rooney Mara, Michael Fassbender, Marion Cotillard, Peter Sohn, Ethan Coen, The Walk, Hotel Transylvania 2, Legend

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 8 septembrie 2015 11:41
The Martian, Spectre si Bridge of Spies sunt preferatele mele.
danny987 pe 8 septembrie 2015 11:55
Martianul si Bond.
Bayard pe 8 septembrie 2015 14:06
The Martian ar cam fi in top. Dar e toamna plina de filme bune... Pan arata excelent (cu exceptia lui Rooney Mara), mai ales ca seamana asa de mult cu Hook. De The Good Dinosaur ce sa mai zic??? nici nu-ti mai dai seama ca natura este animata, pare perfect reala (poate prea reala?? :)) ). Sincer, cu exceptia lui The Intern, probabil o sa le vad pe toate.
SERGIULICA2005 pe 8 septembrie 2015 22:34
Pe "BLACK MASS" si "Gangsteri de legenda" cum de nu le-ati enumerat ? Am ramas chiar foarte (neplacut) surprins ! In plus, contrar titlulu articolului, ati scris si despre "STEVE JOB", care va avea premera DUPA inceputul lunii decembrie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells