Azi mi-am făcut curăţenie în SMS-uri, şi am descoperit două mesaje de la Irina Petrescu... din 2011 - perioada când luptam împreună, sute de personalităţi, pentru viaţa câinilor fără stăpân. Le-am păstrat - din ambele motive: viaţa lor, care va continua, şi viaţa ei, care s-a sfârşit nu demult. Şi mi-am amintit... De "Valurile Dunării" (1960 - Liviu Ciulei)... de "Nu vreau să mă-nsor" (1960 - Manole Marcus)... de "Duminică la ora 6" (1966 - Lucian Pintilie)... de "Răutăciosul adolescent" (1969 - Gheorghe Vitanidis)... şi de multe altele - printre care, şi "Facerea lumii".
...Care "facere", care "lume"? Într-un articol din revista "Cinema" de la începutul anilor '70, se comenta "un film despre facerea lumii noi" - adică, evident, a acelei "orânduiri mai bune şi mai drepte", cum îşi intitulau comuniştii amarnica distopie. Astea erau vremurile. Ne aflam la o relativă răscruce - după celelalte false dezgheţuri: moartea lui Stalin, în 1953, şi venirea lui Ceauşescu la putere, în 1965 (urmată ce cacealmaua din 1968). Incidental, 1971 era şi anul vizitei de tristă amintire a lui Nea Nicu în China, când a gustat din "Revoluţia Culturală" (citeşte: Înapoi la Pitecantrop) şi i s-a pus prima pată din lungul şir al celor care aveau să urmeze - culminând cu infama înăbuşire a artelor, şi în special a cinematografiei, din 3 august 1983.
Dar filmul lui Gheorghe Vitanidis fusese turnat înaintea Primului Mare Salt Înapoi (pentru cine nici nu ştie, nici nu cunoaşte: alt moment crucial al politicii maoiste se intitulase "Marele Salt Înainte"), aşa că, în pofida conformismului politic, avea o anumită candoare, o relativă imparţialitate şi un stil artistic incontestabil, în modalitatea de a ne învăţa ce bine şi frumos a fost în 1948, când regimul Groza ne-a tras-o în stil mare, cu naţionalizarea, stabilizarea monetară şi alte mari salturi spre infern.
Cel mai semnificativ aspect consta în situaţia contradictorie a personajelor principale: activistul Filipache (Colea Răutu) milita neobosit pentru propăşirea noii orânduiri, în vreme ce fiica sa, Eva (Irina Petrescu), debusolată - legitim! - de haosul din jur, se refugia într-o relaţie sentimentală cu marele magnat al afacerilor Manicatide (Liviu Ciulei), beneficiind însă, în plan antitetic, şi de sprijinul moral al bunului său prieten, secretarul U.T.M. - adică, "Uniunea Tineretului Muncitor", struţocămila epocii dintre U.T.C. şi... U.T.C. - Matei (Virgil Ogăşanu - întâmplător, pe-atunci soţul actriţei, în viaţa reală).
Deşi reconvertit din sfera literaturii, Eugen Barbu le avea cu dramaturgia de film - fie şi la un nivel strict intuitiv (şi inteligent, de ce să nu recunoaştem), fără a fi aprofundat studiile de specialitate. A fost unul dintre scenariştii români înzestraţi ai anilor '50-70 (pe la sfârşit, în deceniul nouă, obosise deja, şi se autopastişa), iar "Facerea lumii" (ecranizare a propriului său roman omonim) era bine construit, cu personaje consistente, intrigă complexă şi o evoluţie dramatică destul de convingătoare - în măsura în care mai putem accepta convenţiile epocii.
În jurul lor mai evoluau şi alţi mari actori, în roluri balansate între substanţa umană şi clişeele propagandistice: Ilarian Ciobanu (comunistul Pintea), Toma Caragiu (verosul om de afaceri Marinescu), Mihai Mereuţă (administratorul Vardughian), Clody Bertola (vaporos-morbida Clara), Matei Alexandru (sindicalistul Anghel), sau celebrul inginer de sunet cu certe valenţe actoriceşti Dan Ionescu (industriaşul Bazilescu), îndelung distribuit în filmele anilor '50-70.
Peste tot acest material uman, dramaturgic şi (pseudo)istoric, Gheorghe Vitanidis a clădit unul dintre cele mai convingătoare şi stilate filme ale carierei sale, urmărind dramatic evoluţia poveştii, construindu-şi secvenţele riguros şi decupând totul cu o remarcabilă expresivitate vizuală. Se remarcă în special momente ca noaptea "celei mai mari cacealmale din istorie" - când Bazilescu îi rade pe toţi la cazinou, numai pentru ca în zori să anunţe că s-a aplicat stabilizarea monetară, şi toate milioanele câştigate nu mai făceau nici cât o ceapă degerată (evident, filmul omite să menţioneze câţi oameni cinstiţi au ajuns la sapă de lemn de pe urma acelei uriaşe crime financiare), episodul romantic dintre Eva şi Manicatide, dezvoltând cu autentică frumuseţe iluziile fetei în relaţie cu tomnaticul ei seducător, momentul când în urma acestei "mezalianţe" tânăra suportă oprobriul tovarăşilor ei (se reţine şi acum tonul confidenţial-speriat cu care Matei îi dezvăluie: "Vor să te excludă din U.T.M...!"), sau finalul "apoteotic" (bine filmat, ce-i drept) cu Filipache, cocoţat la putere, cu simţ de răspundere răspunzătoare răspunzând responsabilelor telefoane nenumărate care-l asaltează la birou.
După cum se poate deduce din descrierile de mai sus, axa nodală a poveştii este Eva Filipache, tânăra naiv-debusolată în jurul căreia gravitează toate ploturile şi subploturile - un rol extrem de robust în raport cu vulnerabilitatea personajului, în care Irina Petrescu oferă una dintre cele mai complexe creaţii ale carierei sale. Non-eroica ei protagonistă oscilează prin meandrele acelei autentice "desfaceri a lumii" pe care n-o înţelege (şi ce om întreg la minte şi la suflet ar fi putut-o desluşi?), frustrată de lipsa afecţiunii familiale (tatăl e prea ocupat să facă lumea... praf - şi, la drept vorbind, dincolo de tezismul personajului, jocul lui Colea Răutu conţine şi anumite aluzii subtile la fanatismul obtuz şi dogmatic al activistului cu aparentă faţă umană), căutându-şi iniţial drumul în aceeaşi direcţie (înscrierea în U.T.M.), pentru ca apoi să se lase atrasă în mrejele cuceritoare ale lui Manicatide - de unde şi conflictul ireductibil cu care ajunge să se confrunte, pentru a ajunge în final la o autentică răspântie a destinului.
Deşi pozitivismul filmului face clar trimitere la o "regăsire de sine", ceea ce rămâne în memorie nu e concluzia, ci avatarurile demonstraţiei artistice: plurivalenţa discretă cu care marea actriţă, aflată pe-atunci în plină vigoare a carierei, îşi construieşte incertitudinile, ezitările, momentele de revoltă, dramaticele răsturnări ale căutării eului.
Chiar şi fără a fi cel mai bun film al carierei sale, "Facerea lumii" i-a oferit cu certitudine Irinei Petrescu un rol extrem de interesant, prin toate ramificaţiile, subtilităţile şi nuanţele sale.
Părerea ta
Spune-ţi părerea