REPUBLICĂM cronica Ilegitim, filmul independent în regia lui Adrian Sitaru selectat anul acesta la Berlin şi lansat pe ecrane pe 18 martie.
Nu puţine sunt familiile cu probleme din cinema-ul românesc, dar cea din Ilegitim al lui Adrian Sitaru le face de ruşine: experiment independent şi unic lungmetraj românesc din selecţia Berlin 2016, Ilegitim transformă tribulaţiile familiei Anghelescu într-un teren fertil pentru explorarea relaţiei dintre generaţii, dar şi pentru ridicarea unor semne de întrebare problematice despre tabuuri, sexualitate, acceptabil şi inacceptabil în România de azi.
Faptul că tatăl, medicul ginecolog Victor (Adrian Titieni), şi odraslele mature împart câteva camere într-o casă veche ridică din start un semn de întrebare în mintea spectatorilor mai obişnuiţi cu traiul independent. Viaţa în comun, când Cosma (Bogdan Albulescu), Gilda (Cristina Olteanu), Sasha (Alina Grigore) şi Romeo (Robi Urs) au între 20 şi 40 de ani, pare să sugereze că familia este foarte unită, dar scenariul scris de Alina Grigore şi Adrian Sitaru distruge această impresie încă din primele scene: o masă de familie este întreruptă de o întrebare dureroasă, iar reacţiile extreme ale membrilor familiei vor deveni începutul unei alunecări în infernul familial.
Am amânat să folosim cuvântul repetat de nenumărate ori în multele articole apărute în presa românească despre Ilegitim: incest. Da, gemenii Sasha şi Romeo, care la 20 şi ceva de ani împart aceeaşi cameră şi acelaşi pat, au o relaţie pe care legea o respinge. Mai puţin decât un film despre incest, Ilegitim este un film despre dragoste, despre familie, despre decizii şi principii şi, mai ales, despre ceea ce ne face să ignorăm tabuurile societăţii. Despre cum aceste tabuuri sunt extrem de uşor de discutat atunci când nu ne privesc direct şi despre cum analiza devine mai complicată atunci când destinul ne împinge, spre disperarea noastră, în centrul problemei.
Filmul trebuie lăudat pentru modul cum îşi face personajele să evolueze. Ilegitim discută mai multe situaţii, iar poziţiile personajelor sar de colo-colo pe axa inacceptabil-argumentabil-acceptabil-obligatoriu: spectatorul intră în joc şi se lasă provocat să filozofeze pe seama celor două mari subiecte aparente ale lui Ilegitim, avortul şi incestul.
Finanţat exclusiv independent, filmul este în aceeaşi măsură ajutat şi sabotat de abordarea de gherilă a producătorilor. Spaţiul minimal în care trăiesc cei cinci Anghelescu (plus partenerii lor, aproape irelevanţi pentru poveste, dar folosiţi pentru a sublinia mediul sufocant) e terenul perfect pentru explorarea codependenţei dintre membrii familiei, iar evadarea din el nu face decât să atragă şi mai apăsat atenţia asupra disfuncţionalului ei. În acelaşi timp spaţiul este evident artificial, un big brother familial în care psihologia personajelor este studiată în condiţii de laborator.
Condiţiile dificile în care a fost realizat filmul dau şi senzaţia că povestea de pe ecran e rezultatul unui efort de montaj: Ilegitim suferă din cauza unor accente false care poate ar fi dispărut în cazul unor mai multe duble. Interesant este faptul că actorii profesionişti din film sunt adesea mai predispuşi la excese de interpretare decât cei amatori (printre ei, Robi Urs). Unele reacţii ale membrilor familiei, în principal colericul Victor, te fac să te întrebi dacă o familie cu astfel de probleme ar fi putut convieţui atât de mult fără ca membrii ei să se omoare între ei. Cum spuneam, e vorba de condiţii de laborator.
Va avea Ilegitim succes de casă în România? Vom vedea din 18 martie, când probabil că ambalajul senzaţionalist al incestului ar putea atrage spectatorii în cinema, în ciuda rolului său până la urmă periferic în poveste. Filmul ar trebui văzut din alte motive decât apelul său la tabu.
Părerea ta
Spune-ţi părerea