Ediţia 18 a Festivalului Filmului European are loc între 9 şi 11 mai

29 Apr 2013
Ediţia 18 a Festivalului Filmului European are loc între 9 şi 11 mai

Festivalul Filmului European se desfăşoară anul acesta timp de trei zile la Bucureşti, între 9 şi 11 mai, la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. Ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, evenimentul include filme din zece ţări, precum şi o selecţie de proiecte cinematografice realizate de studenţii Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.

În deschiderea festivalului, joi, 9 mai, de la ora 19.00, la Cinema Studio va fi proiectată comedia irlandeză Poliţistul (The Guard, 2011), regizată de John Michael McDonagh. Pelicula,  prezentată cu sprijinul Ambasadei Irlandei la Bucureşti, a fost recompensată cu Premiul Cel mai bun film de debut la Festivalul de Film de la Berlin, în 2011, şi nominalizată la Globurile de Aur,  la categoria Cel mai bun actor (Brendan Gleesnon), în 2012.  La eveniment vor lua cuvântul E.S. domnul Oliver Grogan, Ambasadorul Irlandei la Bucureşti, domnul Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, doamna Anca Mitran, directorul general al Arhivei Nationale de Filme şi domnul Vladimir Simon, vicepreşedinte ICR.

Programul Festivalului include proiecţia filmului În ceaţă (In the Fog/V tuname, coproducţie Germania, Rusia, Letonia, Olanda, Bielorusia, 2012), regizat de Sergei Loznitsa, film distins cu numeroase premii. Cunoscutul regizor de origine bielorusă, stabilit în Germania, va fi prezent la proiecţia programată la Cinema Studio, sâmbătă, 11 mai, de la ora 19.30. Sergei Loznitsa s-a inspirat din cartea lui Vasile Bikov, scriitor care a trăit experienţa războiului la 18 ani. Imaginea filmului este semnată de operatorul Oleg Mutu, iar în distribuţie îl regăsim pe Vlad Ivanov. Pelicula a avut premiera mondială în 2012, la Festivalul de la Cannes, unde a fost distinsă cu premiul FIPRESCI. Filmul a mai câştigat trofeul „Golden Apricot" la Festival Internaţional de Film de la Erevan, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de la Minsk, la Festivalul Internaţional de la Odessa şi la Festivalul Andrei Tarkovsky „Zerkalo".

Din program mai face parte documentarul românesc 8 martie al regizorului Alexandru Belc, care va lua parte la o sesiune de Q&A după proiecţie.

Festivalul Filmului European 2013 este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme, Ambasada Croaţiei, Ambasada Finlandei, Ambasada Irlandei, Institutul Balassi – Centrul Cultural Maghiar, Ambasada Serbiei, Ambasada Slovaciei, Ambasada Spaniei, Ambasada Suediei, Festivalul Cinepolitica, Libra Film, Voodoo Films şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

Intrarea la toate proiecţiile este liberă, în limita locurilor disponbile.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 5 iunie 2013 17:43
Cateva filme chiar imi atrag atentia...Sunt curios daca vom avea ocazia sa le urmarim.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells