Diane Kruger: cele mai bune cinci filme

de Gloria Sauciuc în 14 Iul 2011

Cea mai pregnantă secvenţă cu Diane Kruger ca protagonistă este prezentarea Ceremoniei de deshidere şi Gala de închidere a Festivalului de Film de la Cannes, în 2007. Diane Kruger live nu mai era femeia de o frumuseţe glacială, sigură pe ea, împietrită, pe care o vedeam în filme. Ci o persoană care şovăie, uită ce are de spus, căreia îi tremură vocea sau chiar se bâlbăie la scenă deschisă. A fost poate cea mai slabă (metaforic vorbind) gazdă feminină din istoria Festivalului de Film de la Cannes. Apoi, am văzut-o în Inglorious Basterds şi impresia amară a acelui moment din anul în care tocmai românul Cristian Mungiu lua Palme d'Or-ul s-a mai estompat. Radia din nou, sub bagheta lui Tarantino, stăpânirea de sine, şi acel mister tipic femeilor spion.

Semn că, pe mâinile cui trebuie, poate să facă treabă foarte bună. Pe 15 iulie frumoasa actriţa germană împlineşte 35 de ani. Să-i urăm cele cuvenite şi să alegem, în continuare, rolurile reprezentative ale carierei sale. Dacă în Troia era obiectul tuturor dorinţelor, în cele două filme Comoara naţională dovedeşte că poate fi o eroină de acţiune. În Crăciun fericit şi Mr. Nobody face roluri dramatice, iar în Inglourious Basterds e un fel de femme fatale, şi la propriu şi la figurat.

Afișează:
1 din 6

Părerea ta

Spune-ţi părerea
liferobotdog pe 14 iulie 2011 13:07
Mr nobody este cu siguranta cel mai bun film al ei. Apoi vine Inglourious Basterds.
21robert pe 14 iulie 2011 14:23
chiar e asa slabutza la scena deschisa? nu stiu...intreb si eu...nu am avut ocazia sa o vad...si mie mi se pare surprinzator...pe ecran e una dintre cele mai "grase" actrite" :X
lagunablu pe 14 iulie 2011 14:30
@Gloria Sauciuc
Daca e nascuta in '76, pe 15 iulie 2011 implineste 35.

Crist11 pe 14 iulie 2011 15:19
Ticăloşi fără glorie, cu siguranta cel mai bun film al ei...
Celelalte filme sau cel putin in National Treasure si Troy nu prea a fost camera pe ea, mai mult un personaj divers.

darayawaus pe 14 iulie 2011 18:17
Recunosc ca prima data am vazut-o abia in Troy, film... bun, cat de cat, dar unde ea nu mi s-a parut potrivita. In National Treasure, un alt film... bun, m-a cam enervat, ceea ce inseamna ca si-a facut bine treaba (cred). N-am vazut Joyeux Noel, asa ca-l trec sub tacere. In schimb, Mr. Nobody e unul din cele mai bune filme vazute de mine in ultimii ani. Asa ca, subiectiv fiind, mi-a placut rolul ei. Inglorious Basterds e... nu stiu. Ador filmele lui Tarantino, dar nu si pe acesta. Nu ma intrebati de ce. Stiu ca e un film foarte bun, dar eu am ceva impotriva lui, sau mai bine zis, impotriva scenariului sau. Dar nu e vina ei, evident. Per total, o actrita buna si frumoasa.
legolas05 pe 14 iulie 2011 20:58
imi plac toate 5 filme,
TehParadoxFaN pe 14 iulie 2011 22:40
n.ai trb mie mi.a placut si rolul din 'Unknown'..orice rol din topul vostru vai d mn il joaca perfect no doubt
Sorin87 pe 14 iulie 2011 23:07
imi place cum a jucat in Troy
alex_il_fenomeno pe 15 iulie 2011 09:39
mi-a placut prestatia ei din "Troy" , care ramane filmul ce poate i-a contituit cariera !
AimeeLov pe 30 august 2011 15:57
Mi-a placut in Troy dar si rolul din Mr.Nobady a fost remarcabil...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells