Darling Companion, ultimul din trilogia despre căutarea liniştii interioare

de Cristina Grigore în 23 Sep 2010
Darling Companion, ultimul din trilogia despre căutarea liniştii interioare

Diane Keaton va juca alături de Kevin Kline, Richard Jenkins (Burn After Reading) şi Elisabeth Moss (Mad Men) în noul film al lui Lawrence Kasdan, intitulat Darling Companion, informează TheWrap. Scenariul filmului a fost scris de Kasdan împreună cu soţia sa, Meg, care va fi şi unul din producătorii executivi.

În Darling Companion o vom vedea pe Keaton în rolul unei femei măritate care ajunge să se ataşeze de un câine adoptiv mai mult decât de soţul său, interpretat de Kevin Kline. Acesta ajunge să piardă câinele în timpul unei vacanţe la munte, declanşând o adevărată căutare ce-i va implica şi pe oaspeţii prezenţi în casa lor de vacanţă.

Intenţia lui Kasdan, care nu a mai regizat un film din 2003 (Dreamcatcher), este ca acest film să încheie o trilogie din care mai fac parte The Big Chill şi Grand Canyon, care explorează ideea de căutare a liniştii interioare dincolo de graniţele materialismului şi statului social. Filmările vor începe la sfârşitul lunii septembrie.

Pentru Kevin Kline, acesta va fi cel de-al şaselea film alături de Kasdan, cu care a format o adevărată echipă de-a lungul timpului, jucând în filme ca The Big Chill, Silverado, Grand Canyon, I Love You to Death sau French Kiss.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
aego pe 23 septembrie 2010 11:19
Ce bine arata Diane Keaton la 60 de ani! De cand e poza aia?

Pare interesant filmul, imi place Kevin Kline. Sper ca filmul asta sa fie mai bun decat prostia aia de Dreamcatcher, Kasdan poate mai mult.

cristinica pe 23 septembrie 2010 18:50
suna interesant.
e o actrita buna si sigur va reusi ceva bun.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells