Daniel Radcliffe, în prima imagine din Horns

de Cristina Grigore în 3 Oct 2012
Daniel Radcliffe, în prima imagine din Horns

Prima imagine din Horns, noul film al lui Daniel Radcliffe, a fost publicată azi de Entertainment Weeky.com, iar fostul star al lui Harry Potter a dispărut ca prin minune sub înfăţişarea diavolească abordată pentru acest thriller supranatural.

„Este un rol foarte, foarte diferit de tot ce am jucat până acum”, afirmă Radcliffe, iar cele câteva ore petrecute în cabina de machiaj pentru aplicarea „accesoriilor” din frunte sunt un indiciu evident. Dar care este premisa filmului? Totul porneşte de la o noapte încețoșată, în care se presupune că Ignatius Perrish (Radcliffe) şi-a violat şi ucis cu brutalitate iubita.

Dimineaţa, se trezeşte sub o ploaie de acuzaţii, dar şi înzestrat cu o pereche cât se poate de reală de coarne. Acestea se dovedesc însă mai mult decât o simplu detaliu neobişnuit , căci au puterea de a scoate adevărul de la oricine şi de a-i face pe oameni să cedeze celor mai reprimate dorinţe ale lor.

„A interpreta pe cineva care, aflat în vâltoarea unor momente deloc liniştite din viaţa sa, suferă această oribilă transformare, devenind un personaj diavolesc – mi s-a părut a fi nemaipomenit de incitant”, a mai spus actorul. Horns îl are în scaunul regizoral pe Alexandre Aja (Mirrors), iar lansarea sa va avea loc anul următor.

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Phantom_sub pe 3 octombrie 2012 11:22
Interesant.
Qube86 pe 3 octombrie 2012 12:14
Misto subiectul...Sunt curios ce va iesi...
KarGo pe 3 octombrie 2012 17:46
Misto subiectul astept filmul
alex_il_fenomeno pe 9 noiembrie 2012 13:43
il prinde noul "look".

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells